Fărădelegea lui Călin – Hodul civil
Cărțile. Ele ne învață, ne povățuiesc de bine. Cât să nu ne iasă rău nimic.
Prima dintre ele ,,Despre persoane”. Esențele. Cine sunt și ce le stă în caracter. Arondate dreptului civil. Împărțite în aceleași ,,ființe” fizice și juridice. Definite ca ,,… omul, privit individual…” (mă-mboldesc la chestionări imaginile siamezilor inseparabili), ,,… ca titular de drepturi și obligații civile.”, respectiv ,,… orice formă de organizare…” aflată sub incidența legalității, în același balans de ce i se permite și ce poate cere ca entitate. (Art. 25)
Art. 26 garantează jumătate din cele afișate la Art. 25 și plusează cu libertățile, ocrotindu-le.
Din capul locului oameni suntem toți, mai de prin alte părți ale lumii, mai respinși de ea până la a nu deține o apartenență statală. De-ar mai fi apatridul de altădată fără de țară. De la persoană și om se trece la cetățeanul român, care, îngăduitor, dar cu voința Codului civil, împarte la același nivel cu străinii și cei fără de ,,casă” drepturile și libertățile. ,,Ospitalitatea” dacică, bat-o sorții, dar și botnițele mondiale. (Art. 27)
Cât pot duce, din nou persoanele, atât li se recunoaștere. Capacitatea civilă îmbinând cuprinderea folosinței și aptitudinii de exercițiu. Cea din urmă cu limitările juridice specifice. (Art. 28)
De parcă n-am priceput că încuviințarea celor două, în afara condiționărilor, nu poate fi tăgăduită, Art. 29 insistă cu ,,Nimeni nu poate fi îngrădit…” și adaugă și situația în care cineva ar dori să renunțe la ele. Ei bine: nu se poate!
De la Constituție citire sau extrasă de aici cu abilitate, se înșiră la Art. 30 diversele particularități, obținute prin naștere, alese sau dobândite pe parcursul vieții, ce nu pot avea ,,… nicio influență asupra capacității civile.” Ce mă neliniștește. Că între sex și orientare sexuală se pune ,,sau”, ca și cum una ar putea suplini pe cealaltă. N-am să discut acum orientarea.
Să vă audă cei ce nu au nimic: ,,Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu.” Și cum ați catadicsit a găsi titulaturii masei patrimoniale un adaos ca ,,afectațiune”. Tot repet și nu-i nimeni să ia în seamă nevoia unui index cu termeni explicitați. Poate însemna altceva, însă dex-ul îl identifică în sensul ,,mod firesc de a vorbi sau lucra” și alte trei asemenea. Al. 2 reinvocându-l când specifică diviziunea patrimoniului în condiții speciale ale legii. Al. 3 ,,sporește”, încadrând expresia ,,patrimonii de afectațiune” la ,,mase patrimoniale fiduciare”. Cred că s-a mers cam departe. Fiduciar și afectațiunea împreunate. Apoi o a doua distribuire: ,,… patrimonii… cele afectate exercitării unei profesii autorizate…” Ce ziceți, domnilor profesori de limba și literatura română, e corect? (Art. 31)
O fi greu de conceput. Ne-o fi limba inabordabilă. Averea se poate diviza, transfera de la una la alta, fără să prejudicieze ,,… drepturile creditorilor…” Iată-i implementați și pe aceștia…. În cazul transferurilor de drepturi și obligații dintr-una într-alta, numai înstrăinare nu se cheamă. (Art. 32)
M-am cam săturat de afectul ăsta. Că mie-mi seamănă a repartizare când se conexează masa patrimonială cu exercitarea individuală a meseriei autorizate…. Că se face prin act de titularizare, nu constituie nicio nelămurire. Dar că se întrebuințează pentru degradare sau îmbunătățire a atestării unor profesiuni mărire sau micșorare, mă deranjează cu totul. Iar ,,lichidarea” acestuia rămâne doar o formalitate de conțopist. În rest, ,,patrimoniul” rămâne în individ, geaba-i iei patalamaua. (Art. 33)
