Brigada diverse – A(l)ei, (f)ameni…!
27 noiembrie, 1 decembrie 2020
Nu-mi pleacă mintea de la badea Cîțuan. Se răzbună pe mamă-sa și tată-su ștergându-i de la mărire. Ia să-l fi ,,uns” de mic cu o dotă frumușică, se-ndura de ei, bieții, și le mai scăpa un leu în plus. Și tuturor celor ce-au schimbat munca pe pensionare.
M-am ținut…. Nu-mi aminteam. Băncile astea țigănești. Adică de-o mie de lei râvnești șase luni. Cică la jumătate de an cinci mii sunt de-o râvnă meritată. Cum și pe la televizie se ia picior rupt, fiică, mamă și boierești prin spitale pe benchetuiala fondurilor de asigurări. Cum ăl din urmă cu reziliența lui suferă, și el într-o turmă de antecedenți făloși, de mania darurilor. Or trage ei linia aia corectă într-o zi.
……………..
Numai cine încearcă reușește. Restul sunt niște ratați. În continuare.
Cam așa stau lucrurile cu sinucigașii, aceia care au tot încercat și nu le-a ieșit. Societatea japoneză fiind cu statisticile la zi – probabil autouciderea și cutremurele au grile pe aceeași planșă, acolo unde stau azi și covidenii -, caută nu efectele medicale ale evoluției virusului, ci mai curând pe cele sociale, constatând că panta pe care urcă autodesființarea este net superioară deceselor sars2-ului, căruia nu i-au pus restricții izolaționiste drastice și nici prăpăd n-a lăsat în cale. Nu contează cine le pune la tapet. Poate nici de ce. Ar trebui să conteze numai cum ajunge o ,,haifănfân” să se chinuie de patru ori în 21 de ani să se ducă la ceruri și să i se refuze autochemarea (așa lasă să se înțeleagă unele studii și sondorii în piață, că exemplul unuia are același fundament). Cum au reușit fel de fel de inși să îmbie la speranțe de egalitate între sărac și bogat, între raiul și infernul vieții palpabile, între posibil și imposibil. Între nou și vechi fără rupturi și perioade îndelungate de tranziție. Toate rezumate la, într-adevăr, teama de sărăcie. Cea cu mașini, apartament în Tokio, telefoane, televizoare, o singură excursie pe an, piscină, casă de vacanță…. Cine știe ce altceva. Dar dacă încă trăiește…. Ghinionul ei.
Aia cu gura mare și capul de…. Au mai zis și alții. Din păcate angajamentul de slujbă pentru toți angajații la stat este cu… statul. Cetățeanul având doar calitate de cotizant pentru a beneficia când și când de o parte infimă de servicii. Nu însă obligatoriu și nu când crede de cuviință că îi este dreptul și rândul. Ba dimpotrivă. Ierarhiile și legile confirmă. De la președinte în jos se fac cărțile.
Posibile reacții adverse…. Să-ți mai crească o mână, să-ți pice un picior, să rămâi fără minte. D-apăi cine-i întreg pe lumea asta?
Și ne-om lua și noi după ăi mai deștepți. Dacă 1 din 3 doftori nu se lasă vaccinați, astfel și noi.
Alții uzează de apriorism ca să pună judecătorii la treabă. Invitația la masă de Crăciun echivalează c-un gest criminal: drag-uciderea. Lozinca unor canadieni de bine (formula stas): ,,Nu veniți, nu vă invităm fiindcă vă iubim!”
O astfel de informație trebuie asezonată cu datele reale ale prezenței unei persoane în atmosfera ,,caldă” de sărbători (doar un caz particular extrapolabil la masa umană toată). Cea care oferă mediului, într-o singură exhalare, o medie de 108 copii ale genomului într-o oră, cea responsabilă în mare parte de acest unu la sută de cazuri sigure de aparținător de sicriu, stabilită în noiembrie ce s-a încheiat la 100.000 pentru 10.000.000 de către Departamentul Homeland Security.
Până la urmă și căruța este tot un utilaj agricol. Cu el se pot despodobi munții și dealurile patriei plini de… salcâmi. Sancționabilă de grebănași de la șef de post la polițist de rând. Iar dreptatea pleacă de la cea din urmă creangă. Și acolo rămâne.
