Literadura nr. 8 (1)
Daniela ȘONTICĂ
Elena ALISTAR,
O singură femeie pentru Unire
În galeria oamenilor care au făcut Unirea în
1918 se află o singură femeie: Elena
Alistar (1873-1955). A fost medic,
pedagog și, surprinzător pentru o femeie în
acei ani, om politic, singura femeie care la
vremea aceea a făcut politică la un nivel atât
de înalt. Mai multe femei din Basarabia
anului 1917 s-au alăturat Blocului
Moldovenesc, între aceste activiste aflându-se,
în afară de ea, Elena Djionat, Olga
Țurcanu și Nadejda Tudor.
Iată câteva repere din viața acestei femei cu o
personalitate proeminentă. Elena
Alistar s-a născut în 1 iunie 1873 în
comuna Vaisal, județul Ismail, în
familia preotului Vasile Bălan. După
absolvirea Școlii Eparhiale de Fete din
Chișinău s-a căsătorit cu Vasile
Alistar, care a fost hirotonit preot,
astfel încât, l-a urmat în satele din
sudul și centrul Basarabiei, unde a fost
învățătoare.
A rămas văduvă în floarea vârstei. În
1909, la îndemnul lui Constantin Stere,
s-a înscris la Facultatea de Medicină a
Universității din Iași și a devenit medic. Este
perioada în care a început să activeze în
cadrul Ligii Culturale Române din Iași, și
începe să publice articole în ziarul de limbă
română „Cuvânt Moldovenesc”. Pentru
atitudinea sa de conștientizare a
românismului, ziarul rusesc „Bassarabskaia
slovo” scria că este o „românofilă extremistă
și că își tipărește articolele în presa periodică
românească, propagând unirea guberniei
Basarabia cu România.” Autoritățile ruse au și
arestat-o pentru 45 de zile sub acuzația că a
vorbit în românește cu bolnavii din spitalul
Costiujeni.
La Iași, în 1916, Elena Alistar a fost
mobilizată ca medic militar, dar după două
luni s-a întors la Chișinău pentru a se angaja
la același spital Costiujeni.
A întemeiat Liga Culturală a Femeilor din
Basarabia, a intrat în Partidul Național
Moldovenesc, din partea căreia a fost
desemnată deputat în Sfatul Țării. Așa a votat
mult-visata Unire a Basarabiei cu România.
În memoriile sale, scria despre prima zi în
Sfatul Țării că va rămâne în memoria sa drept
„neștearsă și sfântă”.
La 10 februarie 1918, prin articolul „Către
moldovenii din Basarabia”, chema populația
să se încadreze în sistemul de învățământ
românesc: „Acum să ne unim toți cei cu
dragoste către neam, să lucrăm cât mai
energic ca să putem da acum, având putere în
mâini, roade cât mai bogate și mai frumoase”.
După 1 Decembrie 1918, a fost numită
directoarea Școlii Eparhiale de Fete din
Chișinău, unde a lucrat până în 1938. A făcut
din aceasta o școală de elită, care a pregătit o
pleiadă întreagă de scriitori, publiciști, eseiști,
învățători și oameni de cultură.
În anul 1927, Elena Alistar a fondat în
Basarabia Gruparea Femeilor Române,
care s-a evidențiat în activitatea
Societății Ortodoxe Naționale a
Femeilor Române.
Elena Alistar a ținut o conferință în
1930 la Chișinău în care a vorbit
despre perioada care a precedat cele
două uniri, a Basarabiei și a Bucovinei
cu România în 1918. “Revoluția din
1917 i-a găsit pe soldații basarabeni
dezmeticiți din somnul lor hipnotic. Ei și-au
dat seama că și în Regatul Vechi și în
Transilvania și în Bucovina sunt frați de-ai lor
de același sânge, de aceeași credință, vorbind
aceeași limbă”, spunea, între altele, Elena
Alistar la acea conferință.
După 28 iunie 1940, la cedarea Basarabiei
către Uniunea Sovietică, Elena Alistar,
văzându-și spulberat idealul pentru care a
luptat întreaga viață, s-a refugiat în România,
la Iași. În vremea regimului comunist a fost
arestată pentru „atitudine ostilă la adresa
puterii sovietice” și trimisă în domiciliu forțat
la Pucioasa, județul Dâmbovița. Și-a aflat
sfârșitul pământesc la 10 ianuarie 1955,
mormântul său fiind la Cimitirul Bellu din
București, în cavoul familiei Isanos, fiind
mătușă a Magdei Isanos.
Florentin POPESCU
„Literadura” la aniversare
Doi poeți, (nu se putea altfel) Teo
Cabel și Costel Suditu, au pornit
acum doi ani într-o aventură
culturală pe cât de neașteptată tot atât de
încărcată de necunoscute și de riscantă:
editarea acestei reviste care, iată, a crescut și
crește de la un număr la altul. Crește prin
numărul colaboratorilor (și nu sunt fitecine, ci
inși cu talent literar și încredere în puterea
cuvântului literar), dar mai ales prin calitatea
materialelor încredințate tiparului.
Eu unul, care am asistat de-a lungul vremii la
nașterea și, nu prea târziu după aceea, la
decesul a numeroase publicații știu și cunosc
îndeaproape ce travaliu înseamnă asta, câte
zile și nopți de întrebări și de griji, de neliniști
și bătăi de cap îți pot produce o revistă. De
aceea socotesc gestul conjudețenilor mei ca
un fapt de-a dreptul eroic, mai ales în aceste
vremuri în care cultura a ajuns să fie,
eventual, ultima preocupare a guvernanților și
a celor care ar putea da o mână de ajutor la
dezvoltarea ei (firme cu venituri mari,
instituții abilitate ș.a.)
M-am bucurat și mă bucur că pe cei doi
talentați poeți buzoieni îi interesează nu
numai să își lase, cum zicea Arghezi „un
nume adunat pe-o carte”, ci și mișcarea
culturală, talentele, locale și nu numai, „fișa
cu temperatura literară” a Buzăului, pe care
constat cu satisfacție, se regăsesc în publicația
dumnealor. Iar gestul de a mă consemna
drept, „Senior editor” vreau să îl iau și ca pe o
sugestie a legăturii dintre generațiile literare
buzoiene.
Le mulțumesc și îi urez revistei o viață cât
mai lungă! Sunt sigur că ce doi ambițioși și
perseverenți fondatori i-o pot asigura.
Aniversări
Aprilie
3-Florentin Popescu
5-Tudor Cicu
16- Nina Beldie
16-Nistor Tănăsescu
17-Beatrice Vergu (Homeucă)
19-Trandafir Sâmpetru
23- Mihail Milea (Sava Bogasiu)
26-Călin Ghețu
26-Emil Proșcan
30-Passionaria Stoicescu
Mai
1-Traian Gh. Cristea
1-Vasile Ghinea
5-Sorin Călin
2-Constantin Bucur
9-George Pațurcă
15-Dumitru Pană
16-Constantin Marafet
18-Elisabeta Boțan (Spania)
18-Carmen Tania Grigore
19-Dorin Ivan
19-Mihaela Roxana Boboc
21-Călin Vlasie
24-Benone Sinulescu
29-Valere Burlacu
30-Cornelia Ionescu Ciurumelea
Iunie
4-Dumitru K. Negoiță
4-Relu Stoica
12-Valeria (Ica) Ungureanu
14-Liviu Otânceală
16-Petrache Plopeanu
18-Sorin Despot
19-Paul Iulius Negoiță
23-Aurel Anghel
24- Mioara Iordache (Vergu)
24-Sorin Burlacu
25-Răzvan Theo Chirac
26-Laurențiu Sfinteș
primăvară
primăvara aceasta e un spectacol
pus în scenă
doar de poeți
iar eu
ornat în bob de mei mă aflu –
ofer vrabiei un bob
ea face prima săritură/ pas spre mine
pentru că și-a dorit un bob de mei
ofer vrabiei două boabe
ea mai face încă o săritură/ pas spre mine
pentru că și-a dorit două boabe de mei
ofer vrabiei trei boabe
drept urmare, se apropie de mine
cu încă o săritură/ pas
pentru că și-a dorit trei boabe de mei
vărsător fiind, din fire darnic
fapt constatat lesne, după cele ce-am spus
vrabia după a treia săritură/ pas de apropiere
și după cele șase boabe de mei îngurgitate
pe care și le-a dorit/ și le-a avut
cu voie bună, din proprie inițiativă
își cheamă suratele
și le spune: hai, să ciugulim
să-l ciugulim până la ultimul bob!
gălăgioaselor, al nostru e!
somn de frumusețe
o după-amiază de vară, cu față umană
– ca toate ce-au fost și vor fi în satul meu –
și-a dus plictiseala la circ
așa a crezut ea de cuviință
că tot au venit nomazii-circari la marnea
satului
cu puținele lor animalele sălbatice
și numai așa va scăpa de plictiseală, cică
ar fi toate condițiile
să se ciubărească între cele două cocoașe ale
cămilei
să se tolănească pe căscatul prelung al leului
să creeze ambianță pentru cel puțin o lună
la digerarea hoitului din burta pitonului
să ia parte la astfel de simulări și asimilări
atâta timp cât caii și vacile din ogradă
câinele comunitar și pisica de casă
porcul din coteț și oaia din țarc
găina și curca de pe gard, măgarul și bibilica
toate evadate cândva din arena circului
ziua în amiaza mare
își văd de somnul lor de
frumusețe
***
nu ne mai este permis
stau la masă, față în față
cu cel care, cândva
și-a zis că mă părăsește
ne desparte decât
un strat gros de aer stătut
nu recepționez nici un gest
nu aud nici un cuvânt
nu mă aud
două priviri prinse
în două fotografii îngălbenite
așezate acum
față în față
enormul băutor de cafea și frate de cruce proscris și apretat
după bunul plac al stăpânitorului de conserve
linia melodică smulsă din tocul ușii pentru a fi mai apoi aruncată
în văicărelile pisicii
și nu în ultimul rând eu și tu ușor înghesuită în buzunarul drept
interpretând de oscar
o batistă
în esență viețile noastre urmăresc un tipar al sindromului perfect
iar frica care ne despăgubește sufletele pierdute pe băncile din parcuri
ține loc de mamă și tată
pentru aerul expirat din plămâni
suntem cei mai frumoși 2 din istoria lui zece
și din cauza asta de cele mai multe ori refuzăm să ieșim în pace
din sâmburele de adevăr al gramaticii care a tăiat în felii subțiri
maioneza sufletului nostru
(așa se poate dovedi calitatea precară a uleiului de supermarket)
dar nu și calitatea ta iubito
prețioasă amforă
paragraf sfârtecat de scrumiera
care ne desparte ca un gard de sârmă ghimpată
săruturile
tu dragostea mea ești exact frumusețea aia picantă de care
m-am îndrăgostit
în parcarea asta suntem alungați ca niște tapițerii
roase de gramatica fină a moliei
și odată întemnițați din toate puterile celorlalți
trebuie să umblăm
pentru a îmbătrâni
asta este de fapt sentința noastră
și chiar trebuie să recunosc că
e un fel de haină vărgată și umblatul ăsta
pentru că sunt momente când
efectiv îți auzi sângele cum te acuză
sătul de atâta frământat lacrimi în picioare
(niciodată vreun picior nu a fost decorat pentru eroism nu-i așa?)
oamenii sunt supușii mâinilor
își educă degetele ca pe niște dinți
care vor sparge viitorul clanțelor
și mormanul de ani care a mai rămas
până să le șiroiască libertatea
de sub unghii



