De-ai noștri! – Livia Teodorescu – Manual de muzică pentru clasa a V-a Secundară (4)

II. Dansuri Străine.

Muzica de dans străină prezintă un infinit număr de variațiuni, fiecare popor imprimând muzicii sale proprii de dans un caracter deosebit.
În unele din dansurile străine – spre exemplu la Francezi – întâlnim un caracter de eleganță și grație, care în saloanele aristocraților ajunge uneori până la exces, dintr’un spirit de convenție protocolară, conform împrejurărilor în care se execută.
Originea acestui soi de dansuri o găsim în castelele vechilor nobili, în care dansatorii purtau uneori costume speciale, la anumite ceremonii; dansul se arăta ca o mișcare lentă și fină, pe un ritm exagerat de rar.
În alte părți — ca în Anglia și Rusia — din contră, dansatorii se întrec în o sumedenie de figuri, cu adevărate exhibiții acrobatice, constituind un gen deosebit de dansuri, în care uneori se folosesc instrumente speciale, cu forme bizare și sunete distincte.
Vom cerceta pe cele mai caracteristice din aceste dansuri străine.

Pavana

Pavana este un dans vechi, nobil și maiestos, în ritm binar. A fost la modă de la anul 1530 până în timpul lui Ludovic al XIV-lea.
Unii susțin că e de origine spaniolă, iar alții susțin că este
italienească, de la Padua.
Cuvântul „pavana” ar veni de la faptul că dansatorii, prin mișcările lor imitau umflarea din pene a păunului, când regii, prinții și seniorii își arătau pe la diferite solemnități marile lor mantile și haine de gală.
Pavana a fost introdusă în suite și dispare după 1700.
Câțiva autori moderni au scris pavane. Pavana de Fauré, pentru 4 voci cu piano și a lui Maurice Ravel sunt mai cunoscute.

Gavota

Este un vechi dans de origină franceză, derivat din ,,branl” (dans de balet), în măsură binară, cu mici sărituri. Este un dans
de grație, cu mișcări rare.
La sfârșitul sec. 17-lea gavota apăru în teatru, în baleturi și mai târziu în opere; apoi, prin sec. XVIII-lea, ca muzică instrumentală, gavota își ajunge apogeul.
Rameau a scris o gavotă celebră, cu a II-a parte în ton minor, lucru foarte obișnuit la gavotele de pe vremea aceea.
În epoca lui Bach gavota a avut un rol oarecare în suită sau sonata. Ea se compunea din 2 părți, prima de 4 și a II-a de 8 măsuri, în măsura alia breve și fiecare parte începea pe al II-lea timp.
În forma sa primitivă gavota avea particularitatea că, deși era un dans grav, totuși dansatorii săltau, pe când în celelalte
dansuri grave mișcările obișnuite erau mai mult lente și alunecate.

Museta

Museta este o bucată de muzică de dans, de origină franceză cu bas continuu în pedală dublă și ale cărei teme melodice se inspiră în genere din motive simple și în gen pastoral. Museta este de obicei scrisă 2 părți pe o pedală, exemple ce se găsesc des în bucățile de compoziții englezești numite „hornpipes“.
În secolul al XIII-lea găsim museta în niște compoziții ale lui Perotin.
În epoca clasică museta era la modă.
În compozițiile instrumentale ale lui Dandrieu, în suitele engleze ale lui Bach și în piesele muzicale pentru clavecin ale lui Rameau, întâlnim multe exemple de musete.

Allemanda

Este un dans grav, de noblețe, foarte vechi în Franța. Are 4 timpi și mișcarea allegretto, cu o armonie îngrijită, mai tot timpul mergând în note de valori mici, începând pe contratimp și cu cadențele în mijlocul tactului.
Se împarte în 2 părți, prima parte jucându-se de 2 ori.
Allemanda a făcut parte din suita instrumentală antemergătoare simfoniei, unde era așezată după preludiu.
Cu timpul i s’a schimbat însă caracterul, devenind mai viu, în măsura de 2/4.
Tot „allemanda” se mai numește în Elveția, o arie de dans de un caracter vesel, în măsura 3/4, analoagă cu valsul.
Bach, Haendel și Couperin, au scris un mare număr de asemenea compozițiuni, iar Beethoven, a scris un caiet cu 12 dansuri allemande.

Bourrée

E un vechi dans francez, mult popularizat în unele provincii din centrul Franței.
El se prezintă sub 2 forme: forma binară, în măsura alia breve și forma ternară, notată 3/8 sau 3/4, cu mișcare ușoară și repede, cu dese sincope în mijlocul măsurii.
Maeștrii sec. XVII-lea și XVIII-lea au adoptat bourrée-ul ca introducție în suitele lor.
De obicei, acest dans se prezintă în 2 părți, cu 4 sau 8 măsuri, model care a fost urmat de Fischer și de Bach în suitele sale engleze și care se apropie mult de gavotă.
Astăzi acest dans a adoptat în genere forma menuetului, dansându-se în sunetele cabretei – un fel de cimpoi – pe arii în măsura de 3/8.
Deși muzica lui este instrumentală, cu toate acestea, uneori i se adaptează și cuvinte.

Rigaudon

Rigaudon e un dans de origină, franceză, purtând numele unui profesor de dans, Rigaud, care l-ar fi inventat. În secolul ai XVIII-lea făcu furori și poate fi citat faimosul rigaudon de Dardanus și Rameau.
Măsura muzicii acestui dans eră de 4/4, iar mișcarea veselă. Avea două părți, iar ca final se repeta prima parte.

Tambourin

„Tambourin“ este un dans francez în care măsura e marcată prin tamburină (o mică tobă care se lovea cu mâna pentru a scoate efecte de ritm).
Acest dans are o mișcare vioaie, în măsura alia breve. O celebră compoziție în acest gen a scris J. Ph. Rameau.

Giga

E un dans popular în Irlanda, apărut în prima jumătate a secolului al XVl-lea. EI își trage numele de la instrumentul „Jigg“.
Introdus în Anglia sub domnia reginei Elisabeta, obținu succes și trecu din repertoriul balurilor în acela al muzicii de cameră. Apariția ei în Europa datează de la vizita pe care au făcut-o suveranii englezi lui Ludovic al XIV-lea.
La început giga eră scrisă în măsura de 9/8, folosindu-se des punctul, pentru a da accent primului triolet din fiecare măsură. In urmă, prin sec. XVII-lea, diferiți compozitori au compus gigi în măsură binară, arătată prin 2,4/4, 6/8, 12/8, 6/4 sau în măsură ternară, arătată prin 3, 3/4, 3/8 și 9/8, făcându-ne să înțelegem că nu o scriau pentru dans.
Vioiciunea mișcării gighii a făcut-o să fie aleasă totdeauna ca bucată finală a suitei. Bach a introdus în gigă bogăția stilului său contrapunctat și fugat. Ch. Bordes a compus o gigă în măsura 2/8, adaptându-i și versuri de Verlaine, pentru voce.

Sarabanda

Eră un vechi dans spaniol, cu caracter grav, în mișcare lentă și cu muzica în 3 timpi.
Ea se dansează și astăzi în sunetele chitarei, însoțită de castagnete. La Italieni, sarabandele se dansau iute.
Din forma ternară, simplă și veselă, ea devine cu timpul gravă și majestoasă, ritmându-se în 6 timpi cu două măsuri de câte 3 note reunite.
Sarabanda a fost introdusă în Suitele lui Häendel, Bach și în concertele lui Couperin.
Se disting sarabande pentru voci, pentru instrumente și sarabande pentru dans.

Giaconna (Chaconne la Francezi).

Este un dans vechi în măsura 3/4 și cu mișcare moderată. E întrebuințat în operă și balet și este format dintr’o serie de fraze, de 4 sau cel mult 8 tacturi.
Este renumită Giaconna de Häendel, cu 62 de variațiuni, iar Bach introduce Giaconna în sonata pentru violină în re minor și Brahms în simfonia în mi minor.
Origina acestui dans este spaniolă. Existau compozițiuni de acest gen și pentru muzica vocală.
Tonalitatea ei nu suferă modulațiuni.
Giaconna se dansa prin secolul al XVII-lea și al XVIII-lea.

Passacaglia

Este un dans grav, care se dansă în Franța sub Ludovic al XIV-lea; îl dansa o singură persoană.
Măsuța lut era 3/4.
Buxtehude a scris o celebră passacaglia pentru orgă, în diferite tonuri.
Bach a tratat de asemenea pe o aceeași temă o passacaglia pentru orgă.
Coralul al II-lea pentru orgă de Cezar Franck este o passacaglie variată pe o temă originală, ritmată în stilul vechilor passacaglii (3/2).

Menuetul

Menuetul este un dans vechi francez, de grație și eleganță, cu mișcare moderată, în ritm ternar. El a apărut prin sec. al XVII-lea, fiind la modă în timpul lui Ludovic al XIV-lea.
Mai în urmă, maeștrii clasici (Lully, Haydn, Beethoven) au dat numele de menuet ultimei părți dintr’o sonată, simfonie, trio, etc, însă cu mișcare mai vioaie, cu efect plăcut, picant, ca și „scherzo.”
Are în total 32 măsuri împărțite în 4 perioade de câte 8 măsuri, formând 2 părți de câte 16 măsuri.
Din repertoriul balurilor și baletelor curții, menuetul trecu repede în operă și în muzica instrumentală.
Pe vremea lui Bach menuetul nu făcea parte din suită, ca allemanda sau giga, ci era un accesoriu al acesteia, ca și gavota și bourree-ul; totuși a făcut parte integrantă din simfonie.
Haydn a dat menuetului o mișcare mai vie decât celui de dans.
Mozart, el însuși un bun dansator, compuse mai multe menuete pentru balurile Salzbourgului și Vienei. El păstră în celebrul menuet din „Don Juan“ formele obicinuite, modificându-le prea puțin în menuetele marilor sale simfonii.
Compozitorii moderni folosesc mult menuetul în baletele de operă, (ex: în „Falstaff“ de Verdi și „Damnation de Faust“ de Berlioz).

Couranta

Eră un dans de origină italiană sau franceză — nu se știe sigur — la modă între sec. al XVI-lea și al XVIII-lea.
Pare că a derivat din branl (un dans cu pași săltați), având un ritm ternar.
Couranta era un dans cu mișcări variate, după voia dansatorului și se socotea ca dansul de eleganță cei mai apreciat în Franța.
Se dansă de o singură persoană – rareori de 2 persoane -, iar Ludovic al XIV-lea îi dădu multă grație.
Compozitorii germani au împrumutat și ei acest dans, după formele franceze și italiene.
Forma muzicală a courantei nu eră fixă; uneori avea un ritm binar, iar alteori un ritm ternar. Frazele sale se divizau în perioade de 4, 6 sau 8 măsuri, mai deseori 5 măsuri și câte odată 7 măsuri.
Prin sec al XVIII-lea, când Bach, Häendel, Rameau și contemporanii lor pun o couranta în suitele lor, această formă de compoziție numai are nici o legătură cu dansul; locul ei în suite eră după allemandă, iar în sonată și uverturi se alipește de adagio.

Valsul

Este un dans german în măsura de 3/4, într’unele țări într’o mișcare mai lentă, într’altele mai vioaie, dansat de perechi-perechi în volte.
Germanii găsesc o veche melodie de vals în liedul secolului al XVII-lea „Acht du lieber Augustin”.
Johann Strauss, Waldteufel și alții, iar la noi Ivanovici, sunt considerați ca „regi” ai valsurilor de dans.
Schumann, Chopin, Brahms și Schubert au scris valsuri clasice, numai de audiat, nu și pentru dansat.
Dezvoltarea valsului avu loc între anii 1780-1830. La început a fost introdus în teatru și în muzica de balet. Din dans popular, valsul deveni dans orășenesc în Austria, după ce mai întâi fusese dansat în teatrul Vienei pe la 1786. După zece ani apoi valsul trecu la Paris și Londra, unde fu găsit de unii ca neplastic și imoral.
O caracteristică a valsului este basul său care marchează cei 3 timpi, primul prin o notă fundamentală, al 2-lea și al 3-lea prin acorduri.
Strauss a mărit forma primitivă a valsului; atât valsul de dans cât și cei de concert încep de cele mai multe ori printr’o introducere cu mișcare lentă sau moderată și într’o măsură binară sau ternară; după această introducție valsul dansat începe de regulă prin 2 măsuri de preparație ritmică, după care el se construiește prin o perioadă de 8 sau 16 măsuri, apoi urmează alte părți de valsuri variate și încheie cu coda, ca un rezumat al tuturor celorlalte valsuri înlănțuite mai înainte.
Mai în urmă valsul a fost orchestrat de compozitorii moderni; este cunoscut „Invitation à la valse“ a lui Weber pentru piano, care a fost apoi orchestrat de Berlioz și introdus în opera „Freischutz“.
Chopin a scris 10 valsuri pentru piano.
Tot compozitorii moderni au introdus valsul în simfonii și „valsul cântat” în opere ca: Faust și Romeo și Julieta de Gounod, etc.

Polca

Este un dans de origină cehă și răspândit prin sec. al XIX-lea.
Are măsura de 2/4, cu mișcări animate și scurte.
Vulgaritatea mișcărilor sale a exclus-o din repertoriul pur muzical.
Polca a fost cultivată de compozitorii cehi Smetana și Dvorak și de compozitorii vienezi ai muzicii de dans ca: Johann Strauss, Fahrbach, etc.
Ea a fost introdusă în muzica de balet, între alții de Dvorak, care a pus o asemenea polca într’o suită de orchestră.
Polca este dansul popular al Cehilor, cu diferite forme și diferite nume.

Mazurca

Mazurca e un dans național polonez care-și trage origina din provincia Mazuria, unde era la modă în secolul al XVI-lea și de unde s’a răspândit în toată Polonia.
Ea are măsura de 3 timpi, cu mișcare vioaie.
Mazurca trebuie deosebită de „krakovviak” și mai ales de „polca-mazurka“, introdusă da compozitorii vienezi prin anul 1840 în muzica de dans.
Ritmul său este variabil, cu dese accente în contratimp, pe care dansatorii îl marchează lovind pământul cu călcâiele. Caracterul său melodic este adeseori sălbatec.
Chopin, marele compozitor al Poloniei, a creat o formă artistică a muzicii, inspirându-se din teme naționale și amestecând-o deseori cu formele melodice ale „kujawiakului”.

Tarantela

Este o arie de dans napolitan, în măsură repede de 6/8, însoțită de obicei de tambură. Ea își are origina în Tarent (Italia).
Se zice că cel pișcat de un păianjen numit tarantulă (ce se găsește mai ales prin Tarent), cade într’o toropeală și melancolie. Dacă i se cântă o tarantelă, bolnavul joacă acest dans grăbit, se înfierbântă, obosește și adoarme; când se trezește se simte vindecat!
Există o tarantelă a lui Auber; altele sunt orchestrate, ca „Tarantela slavă“ de Dargomijsky.

Chopin a scris o tarantelă pentru piano.

Bolero

E un dans spaniol, numit la început seguidilla, care apoi (prin sec. al XIX-lea) a fost transformat de un dansator numit Bolero, de la care își trage și numele.
Are un ritm ternar, marcat printr’una sau 2 perechi de castagnete, pe un plan repetat de grupe de câte 3 sau 4 măsuri, care alternează cu cuplete cântate.
Mehul, Auber, (în „Domino noir“), Berlioz, etc. au scris bolerouri pe tipul ritmului „polonezei”.
Chopin a scris un bolero pentru piano, în același ritm.

Căzăceasca

Este un dans popular ce se joacă de 2 persoane, cu multe figuri și salturi.
Acest dans a fost introdus de Cazaci.
Melodia lui are 2 fraze cu câte 8 tacte, în măsura de 2/4.
Din popor căzăceasca a trecut în baleturi, unde de obicei, ca și alte dansuri similare, este intitulată „alia cosacca”.

SUITA.

Suita este o succesiune de bucăți muzicale, toate în același ton, de obicei înrudite cu arii sau mișcări de dans, care se întrebuințau în sec. al XVI-lea al XVII-lea și ai XVIII-lea.
Ea apare ca rezultat al necesității variațiunii dansului, pentru ca după un dans în tempo moderato și în măsură binară, să urmeze un dans săltăreț și mai repede, în măsură ternară; astfel în Italia, după un passe-mezzo se impunea un saltarello; în Franța, după o pavană se cerea iarăși o gaillardă, dar ambele bucăți se brodau întotdeauna pe aceeași temă și în același ton.
Uneori însă la aceste dansuri se mai adăogau și alte bucăți finale nedansabile și interesante numai ca bucăți instrumentale melodioase ca: piva sau tochata.
Prin sec. XVII-lea passemezzo și saltarello dispar, pentru a da ioc „intradei” în 4 timpi, ca dans moderat și courantei în 3 timpi cu mișcare mai animată. Apoi la courantă se alipi allemanda și treptat intră în planul suitei giga engleză, sarabanda spaniolă, etc.
Compozitorii germani Peurl și Schein pun în suitele lor (pe la 1620), diferite dansuri în ordinea următoare: pavana, gaillarda, couranta, allemanda și tripla.
Întrucât vechii dansatori se foloseau mult de luth, ca instrument de muzică de dans, explicația uniformității temelor și tonalităților acestor dansuri înlănțuite cari constituiau suita, o găsim în dificultatea acordării acestui instrument. Mai în urmă însă când suita se introduce în muzica altor instrumente și în deosebi a pianului, planul suitei capătă modificări importante, fie prin intercalarea printre ariile de dans și a altor bucăți muzicale nedansabile, fie prin adăogirea la dansurile vechi a altor dansuri noi în ordinea apariției lor. Astfel găsim un preludiu urmat de dansuri ca: gavota, passacaglia, bourée, rigaudon, chacone, giga, etc. și încheindu-se suita cu o parte finală, destinată special muzicii instrumentele nedansabile.
Compozitorii mai noi se abat apoi cu totul de la vechiul plan de succesiune al dansurilor, ba chiar părăsesc denumirile vechi ale acestor dansuri, pentru a le numi allegro, adagio, etc. și păstrând numai pe unele din ele ca giga, couranta, allemanda, etc.
Bach și Haendel ne dau cele mai bune exemple de acest nou plan al suitei modificate în numeroasele lor compoziții de acest gen.

– SFÂRȘIT –