Cotețul cu metafore – Vis de stea
Vis de stea
Cad stele în iarba vălurită
Și vântul le-mprăștie molcom,
Precum scânteile focului sacru.
Se strâng în hore diafane, plutind
Peste spinări de dealuri obosite de eternitate,
La cules de dorințe încă necoapte.
Înlănțuite în uitarea de sine,
În beția arderii de-o clipă,
Se oglindesc în câte un ochi limpede de apă…
Ce și-o spune o stea, atunci când își vede strălucirea?
Ce și-o spune o stea când ajunge pe pământul apelor,
Pe pământul pădurilor, pe pământul vânturilor?
Ce visează o stea, acolo, în imensitatea ei personală?
Și de ce o vrea ea să coboare din când în când pe pământ,
Când are nesfârșirea într-un vârf de rază…
Când are un Luceafăr de adorat… o Lună de mângâiat?
