Literadura nr. 12 (4)
George PAȘA
S-a născut la 27 aprilie 1963 în comuna Puchenii Mari, judeţul
Prahova. Este licenţiat al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de
Limbi şi Literaturi Străine, specializarea limba şi literatura rusă –
limba şi literatura română, promoţia 1992.
Debut la 28 octombrie 2009, în revista „Axioma” din Ploieşti,
cu trei traduceri din poezia lui Serghei Esenin.
Debut editorial – 2009, cu volumul de versuri Singurătatea unui
sunet, la editura „Premier din Ploieşti. Al doilea volum de versuri, Atelierul albastru, a fost
publicat la aceeaşi editură, în 2010. În 2011, la editura „Karta Grafic” din Ploieşti, apare un alt
volum poetic, Detaşat pe frontul minunii și în 2013, volumul de versuri Cântece din Alindoria,
iar în 2015 volumul Ben Cioglu. În 2018, la editura ,,Minela” din București, îi apare volumul de
versuri, în ediție bilingvă, română și franceză, Pașadine.ț
Albăstruiu (fragmente)
-6-
Mă oprisem să admir o floare de mac;
eram visător, fără vreo dilemă,
când Albăstruiu mă strigă dintr-un hamac:
– George, scrie, mă! Scrie-mă! Sau n-ai nicio temă?
Dacă vrei, te ajut. O să-ți spun că-ntr-o seară,
când cerul se îmbolnăvise de-atât parfum de liliac,
pe-o elegie albă, tristă, atât de mult o cizelară,
c-al ei parfum de lăcrămioară părea acum doar de tabac.
Plângeau și-mbrățișate rime, și ritmul cel desfigurat,
ideile gemeau constrânse de sărăcia de cuvinte,
că autorul cu penseta și bisturiul a intrat
s-alunge substantivul palid și adjectivul prea cuminte.
O apucase, dintr-odată, un dor de ducă și-ar fi vrut
să părăsească foaia albă fugind, mai bine, în pustiu.
Sincer îți spun: m-a întristat, chiar m-a-ngrozit ce am văzut.
Dacă te mint, să-mi cadă rima, să nu-mi zici mie albăstriu!
– Măi Albăstruiule, bag seama că vrei să scriu doar despre tine,
ca și când n-ar mai fi pe lume și alte lucruri importante.
Să fac doar haine albăstrii și rime adolescentine,
ca să îmbrac al tău orgoliu, să-nzorzonez, astfel, un fante?
Uite, natura blând mă cheamă să ies din text, să-i ascult pulsul;
durerile de altădată se-ntorc în vers pe căi ascunse.
Zădărnicia-mi bate-n poartă și-mi zice să ignor impulsul
de-a hoinări prin textul tău, în drum spre cele nepătrunse.
Albastru ești, c-așa vru viața. Sau poate moartea, cine știe?!
Un fel de Narcis reflectat în unda sa de adevăr.
N-am cum să știu al tău destin, că doar nu e chiromanție
textul acesta ce îl țes ba serios, ba în răspăr.
Și cum tu pari să te scrii singur, scrie-te-n pace, nu-mi lua seama!
Vezi-ți de literele tale, să nu se-ncurce între ele!
Nimeni nu știe ce vrei tu, dar să nu te cuprindă teama.
Când o s-ajungi, ușor, la capăt, eu voi fi oale și ulcele.
-14-
(De-aici, autorul preia controlul)
Mai e până la miezul cărții. Și-aș zice: insul nu contează,
ci adevărul strâns în versuri și că-n această ipostază
de mult e-ncremenită lumea, iar înțelesul ei îi scapă,
căci totul curge în adâncuri, atunci când se deschide-o trapă
spre adevăru-nchipuirii, sensibil, cum e o minune,
în care mulți își scaldă ochii, dar ce-au văzut nu pot a spune.
Despre-Albăstrui, povestea zice că s-a născut în zi de vară,
când razele-și ținteau săgeata spre pielea ta și o bronzară,
apoi, mângâietoare briză calmă durerile arsurii.
Nimic nu-ți da vreo îndoială. Nici chip s-asculți sentința urii
care-și vărsa otrava albă din minți pe veci debusolate,
lovind în alte minți, mai crude, dar nu și-n cele cumpătate.
Vezi, Albăstruiu nu e insul atât de încântat de sine
c-ar ști să vadă-n azi trecutul, iar viitorul, în rubine,
pe care le-ar freca în palmă, din roșii să devină-albastre,
apoi, să-ți spună că-n mod sigur au să urmeze noi dezastre:
la bursă, va cădea dolarul, iar leul falnic o să-nghețe,
nici n-o s-avem măcar prilejul să dăm vecinilor binețe.
Nu, Albăstruiu ăsta palid, născut în margine de filă,
nu are-auz așa de aprig, nici ochiul falnic de acvilă,
nu-i nici vreun înger, păzitorul acelui autor de seamă,
ce-a spus că „lumea este vis”, că-n visul nostru se destramă
atâtea lumi fără de seamăn, pe care nimeni nu apucă
să le cunoască în detaliu, când fierbe-n el un dor de ducă.
„Dar cine e? – mulți or să-ntrebe. Ce te-a făcut să-i dai lui girul,
când prea puțini în aste vremuri mai sunt atrași de vers? Sictirul
este ades răspunsul sigur la ce pe tine te frământă.
Nu, lumea nu-i așa cum pare; în adevăr, se înspăimântă
când trebuie să-și schimbe calea, obișnuită să se-nșele.
La ce s-ajute poezia? Toți fi-vom oale și ulcele.”
Mult mai ușor să țeși la intrigi, cu fir muiat în slovă falsă;
mai la-ndemână e minciuna, iar idealurile par să
coboare prea adânc în suflet, încât e pierdere de vreme
să mai visezi la altă lume, să faci din vise noi probleme.
Mai simplu: te-adâncești în spumă, să nu mai vezi nimic afară;
astfel, suporți și iarna cruntă, și toropeala din vreo vară.
Până la miez, mai este vreme să spun ce vrut-a Albăstruiu,
iar pân’ la capăt mult mai este, n-am cum să bat, de-aceea, cuiul
pe-acest perete cam himeric, scăldat în apele albastre,
ca să agăț harta minunii, croită de simțiri sihastre,
care-au lovit în piatră seacă, pân-a țâșnit, din ea, izvorul
la care ne oprim cu toții, când ne cuprinde setea, dorul.
Florin ROTARU
Data nașterii 25.05.1968 Buzău
Ofiţer MApN în rezervă
Membru al Cenaclului Umoriștilor „Nicolae
Grigore Mihăescu – Nigrim” al Centrului
cultural „Alexandru Marghiloman” al
municipiului Buzău.
Membru al Uniunii Epigramiștilor din
România, secretar al acesteia.
Opera: epigramă și poezie umoristică.
Volum de autor: Umor la rotisor (2015).
Colaborări cu diverse publicații de umor din
țară și reviste de limbă română din străinătate
(U.S.A., Israel).
Soţioara mea
E frumuşică mititica:
Păr lung ca foşnetul mătăsii,
Năsucu-l are ca bunica,
Ochii lui tac-su, gura mă-sii…
Confidenţă
Din Rai a apărut cândva
Cea care-mi este azi soţie,
Ca o lumină-n viaţa mea…
Acuma am fotofobie.
La hipodrom
Am fost la curse weekend-ul trecut
Şi-am pariat şi eu, dar am pierdut,
C-am pus toţi banii pe un cal greşit,
Cam ca atunci când m-am căsătorit.
Importanța dialogului în căsnicie
De-atâţia ani comunicăm cuminte,
Ca oameni responsabili şi maturi,
Că nici n-avem nevoie de cuvinte,
Doar semne şi vreo două-njurături.
Conjugală
Nevasta-i la un pas de crimă,
Că am primit o anonimă
Şi ce-o împinge la omor
E c-am primit-o-n dormitor
Asceză
Când o ispită dulce, femeiască,
Îmi iese-n drum c-un evident motiv,
Mă rog la Dumnezeu să mă-ntărească,
Dar iau şi o Viagra, preventiv.
Dragostea, mereu surprinzătoare
Am o soţie dulce, iubitoare,
Pe zi ce trece mai surprinzătoare;
Chiar ieri, în dormitor, pe lună plină,
Ea m-a surprins din nou… cu o vecină.
Probleme de sezon
Nevasta s-a făcut ca para
Și n-o pot îmbuna și pace,
Că uite, vine-acuma vara
Și n-are bani… să se dezbrace.
Vorbe
I-am spus nevestei mele c-o iubesc,
Că-mi este dragă fără de măsură,
Că o respect şi că o preţuiesc,
Dar câte nu se spun la băutură…
Dragostea trece prin stomac
Îmi e sau nu îmi e pe plac,
Iubirea trece prin stomac,
Că, iată, m-am îndrăgostit
Şi, Doamne, câte mai înghit!
Fapt divers
Deși în colectiv sunt nou,
Colega mea de la birou
Îmi poartă-atâta dușmănie
De poți jura că-mi e soție.
Holiday-iubi
Ăsta e anul meu norocos. Citesc un anunț
cu efect de plombe picate instantaneu:
„Pentru modesta sumă de o mie de
euro, doamnele și domnișoarele singure care
doresc un instagram-iubi, îl pot avea, în carne
și oase. Ce puteți face cu el: să vă pozați
împreună în diverse locuri exotice la mare
(marea e la alegerea pacientului), să le postați
pe Facebook și Instagram, să vă dați mare și
tare, să crape nu numai capra vecinei, ci și
fierea în ea de oftică. Sună tentant? Dar asta
nu e totul. Insta-iubi este și fotograf
profesionist și, pentru un mizerabil supliment
de 500 de euro, el vă poate surprinde
(fotografic, desigur) în cele mai neașteptate
poziții și dispoziții, astfel încât marile dive ale
ecranului să pară niște spălătorese jenante pe
lângă dumneavoastră. Vă imaginați, cred,
culoarea verde-smarald cu irizații de ou de
rață, a tenului urmăritoarelor dumneavoastră,
când vă vor vedea fotografiile profesioniste pe
splendidul fundal albastru al Mării Egee.
Acestea se vor simți de parcă ar fi intrat pe
jumătate în Marea Moartă. Nu ratați oferta
noastră de vacanță, care presupune că pentru
alți nenorociți de 350 de euro face-iubi să
pună și un comentariu cu multe inimioare
străpunse de săgeți roz, la una dintre
fotografiile la alegere, iar dacă vă crapă
obrazul de rușine să-i oferiți o sumă atât de
mică pentru o așa de mare și emoționantă
declarație de iubire, puteți să vă spălați
rușinea cu încă 250 de euro, pentru care
holiday-iubi va face și o declarație verbală
(verbală-scrisă, că doar trebuie s-o vadă
marțafoancele), printr-o frază aproximativ
coerentă și multi-lingvă, în genul melodiilor
la mare modă azi: Te iubesc și te ador, cara
mia, mio-amor! Mă rog, n-au importanță
cuvintele, nici ordinea, nici gramatica,
important e să priceapă nasoalele alea de la
birou cât sunteți dumneavoastră de fericită cu
un asemenea macho-iubi care e al dumneavoastră
și numai al dumneavoastră (asta în
cazul în care a murit mă-sa), care vă adoră și
vă iubește cu toți mușchii și toate inimioarele
din dotare etc. Dacă ați priceput cum stă
treaba, dacă nu vreți să fiți și anul acesta
frustrata grupului, care doar ea n-are pe
nimeni, în timp ce toate trudele și-au găsit
câte-un prost să le țină trena și cu care să se
afișeze de-a-mboulea pe rețelele de socializare,
dacă nu vreți să vă apuce depresia, să vă
arate lumea (cu) degetul, să vă „felicite” șeful
cu tot felul de invective printre care ne…
pricepută și alte ne…reguli, nu ezitați nicio
clipă! Alegeți oferta noastră! Vacanța
dumneavoastră nu va fi mai bună, dar ziua
dușmancelor pe care le aveți va fi mai rea. Nu
ratați ocazia de-a le servi un upercut virtual la
ficat! Foto-iubi la minut vă așteaptă cu drag! ”
Era exact ce-mi trebuia. Mi-am aranjat fața
cât am putut de mult, cu niscai botoxel, după
care am intrat în depresie, că mama mi-a zis
că semăn cu vițelul lui tanti Stela de peste
drum, când caută țîța vacii, nerăbdător să
sugă. Ca să ies din depresie, mi-am cumpărat
sutien și chiloței cu push-up, sperând că astfel
voi îndrepta atenția privitorilor spre alte zone
(la fel de sensibile) ale corpului și că totodată
voi da lovitura semănând cu Jenifer Lopez în
„Pe aripile vântului” (Lasă, măi, nu contează
filmul, contează personajul!) În realitate, am
reușit doar să aduc de departe cu bunică-sa
după ce a născut cinci copii și începuseră să-i
cam pice toate. În fine, am mai dres ce se
putea drege, adică mi-am făcut manichiura și
m-am coafat (stilul smuls și proaspăt bufnit de
sobă) și m-am prezentat la agenția de
închiriere a iubitului de vacanță pentru
fotografii pe Facebook și Instagram
(prescurtat AÎIVFFI). Acolo, am avut
fericirea să mă întâmpine photo-iubi chiar la
intrare. Se învârtea în jurul clădirii (de
nerăbdare, am bănuit), tot numai mușchi și cu
ceva ce am presupus a fi aparatul de făcut
selfi-uri cu bățul aferent în mână. I-am întins-o
pe-a mea și m-am prezentat politicos,
încercând să fiu cât mai șarmantă, agitându-mi
genele din dotare și alte dotări. Iubi avea o
mână neagră, dar am crezut că i se trage de la
bronz, că ce să facă, săracul, riscurile
meseriei, dacă munca ta presupune sacrificii,
cum ar fi să stai toată ziua la mare și să te
tragi în poză. I-am zis, plină de motivație:
Presupun că dumneavoastră sunteți Erick,
eroul meu de vacanță pe Facebook, care-o să-mi
faceți multe poze și-o să-mi trimiteți
mesaje cu multe inimioare străpunse de săgeți
roz. Iar acesta din mâna dumneavoastră este
aparatul de împlinit vise instagramate.
Nu, doamnă – zice ăla – eu sunt Elie, eroul lu’
nevastă-mea (altfel mă trece pe pufuleți), care
tund iarba din curte. Iar ăsta din mâna mea e
aparatul de făcut meseria cu el: îi zice
motocositoare.
Mă rog, mojici găsești la tot pasul. În cele din
urmă l-am cunoscut și pe Erick (nume de
scenă), care avea mai puțini mușchi decât
Elie, dar a zis că nu-i problemă, la poze o să
și-i umfle cu un secret profesional, mâna mai
puțin neagră (da’ bronu’-bronz!) și care mi-a
pus devizul cu antecalculația în față, deodată
cu oglinda, sfătuindu-mă să mă aranjez pentru
poză. Și eu care mă consideram aranjată, că
doar stătusem două ore jumate în coafor! Mă
rog… I-am dat banii, ce să faci, afacerile
serioase din țară și de pe variantă așa
lucrează, cu banii înainte, apoi mă așteptam să
ne avântăm împreună spre marea mult dorită
(alesesem Turcia, că așa mi se păruse mie,
mai exotic, Marea Marmara). Și ne-am
avântat, ce-i drept, dar nu dincolo de mări și
țări, ci dincolo de o draperie, și-n loc de
Marmara m-am ales c-o înmărmureală de zile
mari când Erick-the lover m-a-nghesuit într-un
studio cum erau cele fotografice de pe
vremuri, m-a așezat în fața unui perete pe care
erau zgâriate niște valuri – ai fi jurat că-i
Marea Moartă! – și mi-a zis să stau nemișcată
că el va trage trei cadre cu noi doi în postura
de iubiți. Să mă uit la el sub nu-știu-care
unghi, apoi să-mi plec capul pe umărul lui și
să-l privesc pe sub gene, iar într-a treia să ne
prefacem îmbrățișați, dar să nu care cumva să-l
ating, că el are nu-ș’-de-care fobie și până s-apuc
eu să mă bucur de noul iubit, mi-a pus
trei fotografii în brațe, adică în telefon, la
pachet cu înjurătura. „Vă mai așteptăm și altă
dată”. Eu, tot înmărmurită, că nu-mi venea să
cred că asta a fost toată vacanța mea de care
ar fi urmat să se oftice jumătate din populația
globului, i-am arătat bagajele făcute pentru o
săptămână, întrebându-l: „Cu astea, acuma, ce
fac?”, la care el mi-a răspuns nonșalant:
„Nicio problemă, dacă nu mai aveți ce face cu
ele, le găsim noi altă întrebuințare”, mi le-a și
luat din mână până s-apuc eu să protestez și
mi-a făcut vânt de la malul mării (mă rog, din
fața peretelui cu valuri desenate), zicând că
trebuie să sosească următoarea fraieră
(clientă, cum s-ar zice). N-a uitat să adauge la
final: „Vă dorim vacanță plăcută în
continuare!”.
Când am ieșit din clădire, Elie terminase
iarba, acu’ îl termina iarba pe el, vreau să zic
terminase de cosit, sta jos și trăgea din țigară.
L-am întrebat dacă, în schimbul a 50 de euro,
e de acord să se pozeze cu mine pe malul
lacului Amara (măcar ăla era real și, cu puțină
imaginație, putea fi asemănat cu o mare).
Cum să nu, domniță? – mi-a răspuns. De banii
ăștia vă și cosesc grădina o dată.
Ce fericire! Aveam acum doi iubiți, prietenele
mele vor crăpa de invidie, mă dusesem în
două locuri exotice de toată frumusețea (la
Mar-mara și A-mara), să moară nu doar capra
de vecina, ci și puricii de iarbă și alte
viețuitoare de pe lângă casa omului! Eu n-o să
mai am purici de iarbă, că n-o să mai am
iarbă, o să mi-o cosească Elie, bonus la poza
pe malul lacului. Doamne, ce vacanță de vis
am avut! (Nu trebuie să uit să adaug finalul
ăsta pe Facebook!).
Slobozia, 31 ianuarie 2019

