Propoziții pretențioase – Arimai
Muncitorul își vede de treabă liniștit. Acolo câteva momente de repaus, ridicarea pantalonului de salopetă, trecerea mânecii peste fruntea înlăcrimată de sudoare….
Exista obiceiul ăsta al încălecării bicicletei, de din zori, pe la 10 și la prânz. Motivele le-am mai expus, butelie, plata facturii de curent, vreun meșter la casa omului…. Variante puține, uneori scuze pentru cinzeaca de luat jocul. Tremolo-ul mâinilor.
Silozul. Scuza ideală a meșterului, maistrul Miron, să tranziteze bulevardul Eroilor, cu o scurtă întrerupere la bodega ,,Scapă porcu”’ și să-și facă simțită prezența de șef la atelierul angajaților locului. ,,Arunca” mijlocul de transport la colțul clădirii, glăsuia un bună dimineața, își poziționa un picior în față, mâinile împreunate deget cu deget la spate și nu se sfia să ne asalte cu toate împotrivă la câte făceam. Să nu mai aromim, și nouă ni se luase ceața de pe ochi de trei ore, să dăm zor, și nu era nimeni leneș, altfel și-a fi căutat prin altă parte de lucru, să-i arătăm ce-am făcut până la sosirea lui, și se strânsese o stivă de ,,șipci” metalice, groase în carne de 2 cm, lungi de un metru, craițuite (termenul ba în dicționar, iar fără virgula de sub t înseamnă, după unii, un defect la sudura cu…; în fapt, în folclorul industrial de Intercoop, îndepărtarea bavurilor după tăierea cu lampa autogen, mai mari sau mai mici, în funcție de ,,asceza” ,,casapului”),, date-n gura polizorului ca să nu taie-n limbă încălțările angajaților și cauciucurile camioanelor.
Pretexte. După ce se scutura de arfurile de inspector și de asesor industrial, se milogea efectiv de câte unul dintre noi să-i umplem sacoșica. Pentru găinușe și purceluș. Nutrețuri. Concentrate.
Rabdă omul, până într-o zi. Mă saturasem să fiu luat la ture și să primesc zilnic, șase zile pe săptămână – să nu se uite programul ,,drăcesc” impus atunci, mărit fără jenă cât să acopere uneori și duminicile -, vizita șefului. Știam până și eu ce este acela termen, ce este eficiența și la ce calitate trebuie prezentată la final lucrarea. Iar nea Miron nu se putea lăuda cu vreo ispravă ieșită din mâinile lui. Nu știa să sudeze, abia dacă uneori se înfoia că poate revigora un tăiș de cuțit, sfârșind prin a cere angajaților să îi termine treaba.
Banalul cuțit, setul sită-cuțit de mașină de tocat, în posesia cui nu trebuie, pot ajunge fier vechi bun pentru topitorii. Cu cele două stângi, maistrul candida sigur pentru ,,rebutorul” perfect. Cred că nu se pricepea la nimic. Poate doar să ne țină sub asediu de fiecare dată cu insulte și categorisiri nepotrivite. Să ascuți la mai puțin de cinci grade lama, să nu schimbi unghiul după fiecare trecere pe tocilă, de pe o parte pe alta, să nu se decălească, să nu facă prea multă ață, apoi să-l șlefuiești până să taie șervețelul suspendat între degetul mare și arătător cu cel mai mic efort, după mișcări de poigne pe piatra ce-și avea locul pe suportul panoului de scule, în capătul stâng, și încercări cu buricul policelor, e misie grea. Probă de lucru pentru oricare trecere la o categorie superioare, inclusiv a șasea specială.
