Cotețul cu metafore – Universul… perpendicular
Universul… perpendicular
Iubiții mei, vă dau o știre tare tristă:
Tocmai aflai acu’ că moartea nu există!
– Păi, de ce-i tristă? o să mă întrebați…
– Aveți oleacă de răbdare și o să aflați!
Nu e din capu’ meu ci am aflat din terți
Ce se pretind în treaba asta ei, experți!
Zic ei, că după ce murim și ne-ngropăm,
De fapt, pe ,,lumea-ailaltă” viața o continuăm…
Nu e prea clar ce-nseamnă ,,lumea-ailaltă”,
Da’ când aud de asta, inima-mi tresaltă…
Cică sufletul nostru, când se-nalță el,
De fapt el intră în universul paralel!
Care, din câte înțelege mintea-mi proastă,
Se desfășoară simultan cu viața noastră.
Numai că ne lăsăm aicea trupul păcătos
Iar sufletul trăiește în mod misterios…
Și cică-n creier avem atâtea informații
Pe care după moarte le ducem către ,,alții”…
Peste un ,,pod” făcut de Einstein-Rosen, gen,
Fiindcă se plictiseau, purtați de simțul… erogen.
Au zis ei treaba asta și toți au căscat gura
Pătrunși fiind de faptul că asta e natura
Și că această treabă nu este doar semantică
Ci se numește elitist ,,fizică cuantică”…
Mă rog, e chestie mai complicată, ce să zic…
Că nu s-a-ntors niciunul și n-am aflat nimic
Despre cum e acolo și care sunt condițiile,
De acceptare și dacă sunt admise superstițiile…
– Și totuși, de ce-i tristă, știrea, pân’ la urmă?
Că toți mergem acolo, ca oile în turmă…
– Hai, că deja mă enervez și poate mor
Atuncea poate o să fiu exemplu grăitor…
Deci, dragii mei, cum pot să vă explic?…
Că io, din treaba asta, nu înțeleg nimic…
Am tot crezut mereu că după ce-o să mor,
Am parte de odihnă veșnică și propriul nor…
Și să mă doară-n… părțile dorsale, moi,
De toate câte sunt, să merg în pas vioi,
Alăturea de alții, care, tot ca mine, așadar
Se simt tot… paralel, dar și perpendicular!
Că poate în atâtea universuri paralele,
Măcar nu mai există necazuri și belele
Atâta consolare să mai fie pentru suflet
Care s-a săturat p-aici de atâta umblet…
Dar bag io seama că nu e chiar așa
Iar sufletul va nimeri în vreo altă halima…
Căci cine știe unde-ajunge, în ce univers
Și poate se lipește de vreun nebun, pervers…
De n-o să ai acea odihnă pe care-o așteptai
Și o să-ți pară rău de pământescul trai!
Atunci se-alege praful de toată relaxarea
Când știi că-n ,,lumea-ailaltă” continui… alergarea!
