Spații culturale nr. 72 (12)
Nicolai TĂICUȚU
Raftul cu cărți

Magda Ursache, Ridică-te, Gyr, ridică-te,
Crainic, prefață de Theodor
Codreanu, postfață de Mircea
Dinutz, Editura Eikon, București,
2020, 374 p. Redăm din salutul lui
Niculae Gheran, cu admirație
antumă și postumă, 27 februarie
2019: Bravo, Magda, parcă
niciodată n-ai fost mai vie. E un
strigăt disperat de revoltă față de
apatrizii pentru care cuvinte ca
„neam” și „țară” put a mortăciuni. Ți-ai muiat penița
în sânge. Pentru mine, semnificația eseului depășește
dimensiunea titlului, fiind vorba de amprenta bunului
român…

Marius Manta, Cronofiabile, Editura Studion,
Bacău, 2020, 258 p. Pe coperta a
patra a cărții, autorul precizează:
Suita de cronofiabile nu ar fi
interesată decât de ceea ce rămâne
cu adevărat valoros, reprezentativ
pentru datele organice ale unui
neam. Cărți de ieri, cărți ale
prezentului, cărți necunoscute, cărți
uitate; cărți ce au nevoie de o nouă
„punere în scenă”, de o reîntâlnire
cu marele public. Cronofiabilele vor fi, implicit, un
pariu peste timp – uneori ar părea îmbătrânite, în afara
modei, dar mecanismele interioare vor fi nealterate, vor
purta în chip metaforic aceeași dorință de frumos, de
adevăr.

Nicolae Dan Fruntelată,
Memoria scaunului electric, Editura
SemnE, București, 2019, 500 p. În
cuvântul înainte, În loc de
argument, autorul spune: Scaunul
electric este, de fapt, un simbol al
memoriei mele care începe să se
topească în aburul vârstei. El este
un liman al salvării amintirii în
deșertul uitării de sine și de mine. Îl
iubesc, dar mi-e teamă de el, de asta i-am zis scaunul
electric. Pentru că este la granița dintre amintire și
uitare, pentru că are în el disperarea unui om care vrea
din răsputeri să păstreze și să povestească despre
scrierile pe care le-a umblat, într-un fel de Odisee, de
aventură a spiritului.

Victoria Milescu, Încă liberă – Poezii de
dragoste, Editura Biscara, București, 2020, 134 p. Este
o selecție a poeziilor, făcută de autoare, din 14 volume
editate în perioada 1995–2019. Volumul are în final o
amplă biobibliografie. Pe coperta a
patra sunt redate, selectiv, referințe
critice de Linda Bastide, Ioan
Adam și Ion Murgeanu. Acesta din
urmă scria în 2010: Victoria
Milescu, între poeții de azi, are
privilegiul rațiunii treze și
avantajul unui talent netrucat,
lustruit ca un diamant, pe toate
fețele, din care transpar sclipiri
solare și imense intensități de sentiment, având o
dicțiune poetică surprinzătoare prin claritatea, era să
spunem clasicismul ei.

Grigore Codrescu, Cartea seniorului incomod,
Editura Rovimed publishers, Bacău, 2020, 380 p.
Autorul menționează, în Precuvântare: Cartea aceasta
e o încheiere, sper, onorabilă,
căci mi-am scris cărțile mult prea
târziu. Istoria n-a fost totdeauna
generoasă cu cei ca mine, care,
am mai spus-o, n-am moștenit nici
un dosar bun, nici un nume
elegant, nici o avere mare…
Cartea cuprinde: I. Profiluri
critice și istorico-literare, II.
Cronici, recenzii, note, III. Ecouri
critice la cărțile anterioare, Anexe.

Daniela Șontică, Chipuri din satul românesc,
Editura Trinitas, București, 2020,
328 p. În prefața, Catene, Christian
Crăciun menționează: Anul 2019 a
fost declarat de către Patriarhia
Română Anul omagial al satului
românesc. Cu acest prilej,
scriitoarea și jurnalista Daniela
Șontică a rostit la postul de Radio
TRINITAS o serie de medalioane
concentrate, privitoare la lumea
satului tradițional. Ceea ce m-a frapat citindu-le acum
în această carte este actualitatea lor. Cumva supra-istorică,
supra-temporală. Este, firește, mai întâi un
exercițiu de memorie, dar ridică și grave chestiuni
privind actualitatea…

Cristina Ștefan, Lumea
de rezervă – antologie de poezii,
Editura ArtBook, Bacău, 2020,
358 p. Cartea este o selecție de
poezie din 15 volume ale
autoarei. Selecția din fiecare
volum este precedată de referințe
critice date de Liviu Apetroaie
(Andante), Theodor Râpan (În
umbra lui Sisif), Calistrat Costin,
Eugen Dorcescu, Vasile Spiridon, Ioan Neacșu, Lucian
Gruia, Melania Cuc (Călătorie pe un ciob de stea),
Calistrat Costin, Lucian Gruia, Paul Blaj (Cazier
incomplet), Lucian Gruia (Locuri și umbre), (Ylmira.
Iulia Oniță, Un sculptor liric), Calistrat Costin,
Cezarina Adamescu, Maria Sava (Ceai cu Adala),
Violeta Savu (Punct și de la capăt), Mariana Zavati
Gardner ((Re)versuri), Eugen Dorcescu (Culegătorii de
flori), Eugen Dorcescu (10 zile din martie), Calistrat
Costin (Zen absolut), Dan Perșa, Mara Paraschiv
(Orașul), Valeria Manta Tăicuțu, Grigore Codrescu
(Rostul unei crengi de brad), (Economia de cuvinte).

Ionel Popa, Glose blagiene vol. IV, Editura
Limes, Florești, 2020, 103 p.
Neobositul eseist, în Glose blagiene
IV, are în vedere: Proza lui Lucian
Blaga, Aforismele și cugetările lui
Lucian Blaga, ADDENDA,
GENESIS poem filosofic-antropologic
și Autobiografie și
autoportrete.

Dan Petrușcă, Oarecum anacronic – poeme,
Editura Limes, Florești, 2018, 111
p. Printre altele, în prefața la
această carte, Un volum pentru
domnișoara Melancolie, criticul
Constantin Dram spune: Cititorul
are ocazia să parcurgă un volum
bine articulat ca meșteșug poetic,
în care aparenta formulă
confesivă a discursului intră
mereu în incidență cu provocări de
tot felul, lăsând loc fanteziilor
moderniste și postmoderniste, dar și rotunjirii
imaginilor, Dan Petrușcă fiind, așa cum s-a văzut și în
celelalte volume ale sale, un creator mai rar de
poeticitate, aceasta fiind, în primul rând, rodul unor
lecturi cu adevărat timpurii din marea literatură a
lumii…

Theodor-George Calcan,
Amneziile doamnei Voltaire, Editura
Junimea, Iași, 2020, 167 p. Cuvintele
însoțitoare ale acestei antologii
aparțin lui Ioan Holban, Caravana
cinematografică a visurilor noastre
(prefață) și Marian Drăghici, coperta
a patra a cărții, din care cităm:
Theodor-George Calcan este un poet
ca din altă lume. O lume în care
până și ultimul poet este un domn al Poeziei, deci o
lume în care ultimul poet dacă nu e poet măcar e domn.

Mariana Cabel, Dincolo de
neguri, Editura Editgraph, Buzău,
2020,70 p. Astfel își începe discursul
Valeria Manta Tăicuțu în prefața la
acest volum (Cuvinte pe ramuri):
Mariana Cabel cultivă o poezie de un
lirism profund și sincer, în care
raportarea la timp, la sine și la
celălalt, la ceea ce se ascunde sub
suprafața lucrurilor și a cuvintelor
nu are nevoie de artificii stilistice, ci doar de o frazare
muzicală, uneori sugestiv ludică, alteori grav-meditativă…

Teodor Dume, Moartea din
vis, Editura PIM, Iași, 2020,153 p.
Cităm din corespondența lui
Gheorghe Grigurcu cu Teodor
Dume: Te felicit din toată inima
pentru apariția volumului dumitale
de poezie. Citindu-l mi-am
confirmat impresia că ești un mare
suflet de poet (…) Poezia, câtă mai e
în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și
modești, de bună credință care slujesc cu pasiune,
dezinteresat. Te socotesc unul dintre cei mai de bună
calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe
care, de-a lungul anilor, am avut prilejul a-i întâlni.

Adrian Țion, Ape salmastre
(Ramura de coral), Casa Cărții de
Știință, Cluj-Napoca, 2020, 310 p.
Ovidiu Pecican comentează: Cu Ape
salmastre, Adrian Țion atinge un vârf
al carierei sale de prozator care
include povestiri și romane. Carte
reprezentativă pentru modul în care
artistul înțelege să dea o imagine
realistă asupra timpurilor actuale pe care le traversăm,
această creație de lung parcurs epic este, totodată, o
importantă metaforă existențială și o alternativă la
manierele notorii de a impune publicului curent
subiecte românești…

Mara Paraschiv, Agonia
păianjenului, Editura Corgal Press,
Bacău, 2020, 257 p. În prefața,
Agonia lumii…, Calistrat Costin
spune: Noul volum de proză al
autoarei Mara Paraschiv intitulat
Agonia păianjenului aduce în
memoria iubitorilor de carte o
poveste de viață… (…) Proza,
împănată de rafinamente livrești:
Cioran, Eco, Sartre, Eminescu, Coelho, Camus, Renan,
Tolstoi, Blaga,,, precum și ale unor remarcabile
personalități creștinești: Iustin Pârvu, Isaia, Gh.
Șincan, impune meditație, reflecție și răbdare în
parcurgere.

Mihai Vintilă, Biciul de păpădie – note de
lector, Editura InfoEST, Siliștea, 2020, 231 p. În
Cuvântul autorului, Mihai Vintilă spune: Biciul de
păpădie este un volum care a
apărut din dorința de a ține într-un
fel minte cărțile pe care le-am
comentat, citite din perspectiva
unui iubitor înrăit de literatură. Și
astfel va/ vom ține minte (selectiv)
volume de poezie de Maricica
Belearta, Ștefan Bolea, Bogdan
Crivăț, Vasile Mandric; de proză,
de Bogdan Boeru, Angela Burtea,
Lavinia Braniște, Tudor Cicu, Jenică Chiriac, Petre
Crăciun, Gabriel Chifu, Magdalena Iugulescu, Vergil
Matei, Lucia Pătrașcu, Mircea Platon, Jose Saramago,
Gordon Thomas, Dinu Săraru, Maria Cogălniceanu,
Violeta Craiu, Radu Pavel Gheo, Adi G. Secară,
Valentin Popa, Zanfir Ilie, Doina Popa; Altele, Dumitru
Anghel, Stan Brebenel, Teo Cabel, Marin Ifrim, Lucian
Mîndruță, Petre Rău, Mihail Sebastian, Petre Solomon.

Vali Boncu Constantin, Profonda Dollores
Natali, Editura Ateneul Scriitorilor,
Bacău, 2019, 194 p. Pe coperta a
patra a cărții Constantin Prangati
menționează: Și în această carte,
Vali Constantin Boncu ne
delectează cu aceeași atmosferă
dramatică cu care ne-a obișnuit în
aparițiile anterioare, fie acestea
proză sau poezie. Dar amatorii de
suspense și lovituri de teatru se
bucură de vivacitatea dialogului, dialog care dă un plus
de dramatism narațiunii sale…
UMBRĂ A PLOPILOR CĂZÂND PESTE NOAPTE
pleoapele nopţii se-nchid peste lună
– iubire!… iubire!… iubire! –
oh, drumul
sub lună,
sub iarbă,
greierii – clipele pleoapelor apăsând peste arbori,
ascultă:
greierii
clipire a plopilor peste nouri,
simt
pulsând
negri
greierii
apăsare a plopilor peste noapte,
oh,
pleoapele,
de le-aş putea ţine deschise
încă
şi încă
şi drumul –
– cât de intens
iarba din mine,
lutul din mine,
paşii
porniţi prin nervuri,
foşnind prin nervuri.
Luna,
o, Luna!
iarbă,
şterge lacrima din stele,
vin zorile, Iubite – zorile cui?
păsări, nu plângeţi
cât rănile soarelui sunt şterse de iarbă.



Alături de romanul Pecinginea, în care substanța acestui roman își află rădăcinile în „amintirile instanței auctoriale”, în care dispunerea în trepte a semnificațiilor de la prezentul imediat, spre trecutul comunist și de la narator, spre copilul care a fost, oferă cititorului imaginea unei stratificări subtile, în fond cu : eu, naratorul – vremurile și oamenii ( vieții mele) și eu – personajul ce trăiește în memoria individuală și colectivă- (Prefața). „ Agonia păianjenului” din care desprindem două lecții de viață: viața ca viață și moartea. Personajul meu se află în agonia unei căutări de sine. Trăind atâtea incertitudini, caută mereu să și le explice, întrebându-se cum ar putea să le înlăture? Conștiința i se încarcă înțelegând că lumea nu o poate schimba, oricât ar încerca. În el revolta mută îl sfâșie de durere. Agonia în care se zbate, îl face să se resemneze în fața unei realități crude.