Propoziții pretențioase – Arnici
Se poate presupune ușor. Executam și altele, nu doar….
Vine primăvara, se iese la ,,iarbă verde”. La Siloz. Motivația era simplă. Eram pe lista de preferați ai conducerii, pe atunci…. Să mai fi fost Taraze, înalt, arătos la cincizeci-șaizecii ’mnealui, ștabul ăl mare? Sau neamul domnului Suhaciu? Aflu eu de la tata, mâine.
Fără arvună, fără să asiste, ca mulți alți beneficiari pisălogi – de-ți vine să lași baltă toate și să fugi în lume -, în fiecare minut al zbuciumului nostru asiduu. Unii din plictiseală, să mai aibă cu cine schimba o vorbă, alții pentru a-și scoate pârleala, o cicăleală pentru fiecare leuț considerat ca extras necuvenit din al lor buzunar. O parte, specială, se comportă regulamentar, taie în carne vie, după reglementări doar de ei știute, încăpățânați precum asinii, neștiutori din fire. Astfel sunt maiștrii. Erau. La Intercoop. Indivizi cărora li se indica un deziderat, la rându-le tunând și fulgerând pentru niscai lucruri. Lucrări.
Nea Miron. Fie-i țărâna ușoară. Maistrul ,,ideal”, după încheierea ,,carierei” de șef de partid în organizația întreprinderii, căruia i s-a oferit șansa de-a-și testa practicile persuasive pe singura echipă cu mai mulți muncitori de-o teapă cu el. (Și-n armată nimerisem tot între grade identice.) În păstorire i se dăduseră atelierul nostru, al vulcanizării, turnătoria și, dacă nu mă înșel, furnizorii de rumeguș. 12, 3, 3 și vreo șapte cocsari. Meserii diferite, dar deh!, putea directorul să se împăuneze cu multe văzute, încercate și certificate, darămite un secretar comunist, mai trecut prin greul vieții industrial-agricole. În fapt, asista neputincios la operațiunile celor mai iscusiți subalterni, dându-și cu părerea de multe ori gratuit. Turma în care ,,dădea cu bâta” deseori era cea mai versatilă. Nu primea niciodată, în afara uzanțelor – o tirizie, o cameră de peticit, o mască de Aro de aluminiu, obloane pentru camioane -, chestiuni în limita rezonabilității. Tot ce nu trecea prin minte sosea la fiecare ușă cu ,,rugăminți” exprese. ,,Ce zici, Sandule, le dăm gata în…?” Te asalta cu ,,blândețe”, ca până la final să te trezești și cu nu știu ce sancțiune.
Lucrarea de la Siloz venea pe filiera tubulaturilor încropite de tata și nea Ion Țandrone. Ei se încumetaseră să se cocoațe la zece metri și să încropească din felii aerisirea ce deservea clădirea a doua cu grâne, cea pe care o poate vedea râmniceanul călător cu trenul, la fel ca suratele din gările presărate pe drumul către mare, cilindri uniți de beton armat. Mărturie pe care o depun personal, dintr-o vizită în anii de școală din anii din prima jumătate optzecistă.
Grătare, însă nu numai. Două dintre clădiri, ghindoacele depozitelor agricole, aveau nevoie de înnoire, ușile de acces, învechite, din lemn, se șolcăiseră de vreme bună și rea și prea multe deschideri. Una, două… până la 12. Duble. Ditai….
