Literadura nr. 14 (2)

Călin DENGEL

(Născut în 1981) este medic, locuiește și
profesează în Ploiești. A debutat cu versuri în
Revista Atitudini a Casei de Cultură a
Municipiului Ploiești, fiind membru al
cenaclului literar „Atitudini” (2010-2014).
Membru fondator și secretar al cenaclului
„Grupul de la Ploiești. Generația 2000 plus”
(2014-2015), dar și co-organizator al
evenimentului literar „Zodia Poeziei”. Este
pasionat de arta fotografică și muzică. A
publicat volumele de poezie Tellus, Colecția
Poezia 9, la Editura Grinta, 2012 și Urbis,
Colecția Qpoem, la Editura Paralela 45, 2016.

Mavri Thalassa
1.
Se reped în valuri cu trupurile unse,
cincizeci plus protecție solară,
înghit din plin soluție hipertonă,
se zbat împotriva sistemului
și naufragiază
cu articulațiile blocate de crampe
în ora de aur,
rugina le încoronează frunțile.
2.
Când elefanții se duc la masă,
ai foarte puțin timp
să fii singur cu marea,
valurile binevestesc ultravioletele
în perdele înflăcărate care încing
până în vârful urechilor,
coloidul defulează pe nisip dantele din
metale grele,
detergenți anionici
și uleiuri minerale.
3.
La plaja de buddhiști,
Sfântul Vamaiot Mărturisitorul
sforăie de mai bine de nouă ore
în poziția lotus conjugat,
începuse cu oum, oum, oum,
însă pezevenchii îl îngânau
pe voci de pe margine
până îi ieși mou, mou, mou,
iar pentru că uretra îl ustura
nu într-atât cât să-l alarmeze
s-a tratat discret scoțând
pe nas mult foum, foum, foum.
4.
-Preacuvioase Vamaiot,
le spuneai oamenilor deunăzi la cină
că aici pescărușii sunt mai grași,
ciulinii mai bogați în silimarină,
copiii cresc un centimetru pe zi,
cei care se urăsc ajung să se iubească,
cei care se iubesc ajung să se topească,
este adevărat?
-Mâncați toată șaorma? E cu de toate?
5.
Domnului din imagine
îi vom spune Împăratul Roșu,
poartă barba albă,
flocărie încurcată pe piept
și e ars de soare ca un rac,
altfel nu am ști că este un domn,
pentru că de câțiva ani caracterele secundare
stau îngropate într-o pernă de grăsime
care aduce a piersică.
Priviți-l cum stă pe cea mai înaltă piatră
sprijinit în furcă,
scrutând semeț largul.
Un ochi îi plânge după tinerețe,
celălalt îi râde că peste trei castroane
de cartofi prăjiți cu hamsii în mujdei mai
târziu,
burta sa va fi cel mai mare și mai rotund
geoid de pe plajă cu efect de masă.
6.
Scafandrii se întorc din larg plini de alge,
horcăie pășind apăsat nisipul,
unul din ei nu mai suportă,
se dezbracă și urlă din pieptul lat spre ceilalți:
-A dracului lume s-a făcut și aceasta,
nici pe fundul mării nu mai e dreptate,
hai să mergem odată la noi acasă!
Turiștii se tem de costumele lor negre,
este frica ancestrală
de exo-humanoizi lucitori.
7.
Dacă nu-ți e rușine să umbli natural
și chiar te mândrești cu ceva,
ar trebui să îți fie teamă de tanti Nuți,
așa că mută-te dumneata pe plajă,
mai încolo, după cazemata din beton,
cu celelalte orori ale naturii,
acolo nu te mai ajunge
din vara cu
noi toți vom avea pereche.
8.
Zambilicile cuminți își ascund buletinele în
rucsaci,
se dezbracă și fug în toiul nopții pe nisip,
bezna se umple de luni
care freamătă durdulii.
Umblă vorba că un pustnic înțelept
le vorbește despre valuri înalte și naufragii
apoi le mână în marea sărată.
9.
Pe Sfântul Vamaiot Mărturisitorul
părinții l-au uitat când era mic, mic,
mic, mic, mic, mic,
ei, nu chiar atât de mic,
înfășurat într-un prosop
sub un tranzistor care prindea jazz liber.
El deja începuse să descoasă timpul
pe când ai lui sărbătoreau între betoane
un nou plan cincinal.
Restul biografiei i se poate citi
în palme și tălpi pe nisipul fierbinte.
Dacă ieri avea treizeci și trei de ani,
azi după un foum, un foum, un foum,
are nouăzeci și nouă,
iar mâine dimineață la Bolero,
va avea, cu siguranță, cincisprezece.
10.
Yolo, is such a big lie, said the Saint
and showed to them his library
of long and prosperous lives
he confidently passed through.*
Așa că mai cileanu, mai cu inimă,
mai lăsați-mă cu interviurile,
nu dau autografe.

Alexandra Mălina LIPARĂ

A absolvit „Colegiul Național B.P. Hasdeu”.
A câștigat la ediția 18 a Festivalului Licart
(secțiunea poezie). Studentă în anul întâi la
Facultatea de Litere din Cluj (literatură
universală și comparată – limba și literatura
română

Spovedanie

știu că niciodată dar
niciodată
nu îți zboară gândul la mine
când ești pe stradă
și nu o lua ca pe un reproș sau
nu crede că vreau să te pun într-o lumină proastă
și nici nu te acuz de nimic
pentru că știu – nu avem
nicio obligație emoțională
oamenii pot
face anumite lucruri
fără să însemne
ceva
aș vrea doar
să nu mă mai gândesc atât de mult
la cum nu te gândești deloc la mine
îi spunea lăcrimând
pe un ton obosit
o prostituată
la un colț de stradă
unui client
și privirea ei urlând în gol după liniște
avea un aer familiar
emana mirosul stagnant de ciorbă îmbibată-n pereți
ca naftalina care-ți înțeapă toate simțurile
când mă plimb cu 3-ul
e o rută moartă
și autobuzul ăsta o jucărie aruncată la gunoi
pentru că i s-au terminat bateriile
aș vrea să îndes
tot ce simt pentru tine
în sacoșa femeii cu bigudiuri de pe scaunul din față
să coboare la prima stație
și să nu o mai văd niciodată

Tudor CICU

Ce-i lipsește milionarului
Mihai Sălcuțan

Cartea de schițe (Editgraph, 2019)
continuă firul epic al cărților
precedente spre a oferi cititorului un
spectacol cotidian și al faptului divers, de
obicei scos în evidență prin anecdotica lui în
cele treizeci și unu de schițe inspirate de
moravurile și năravurile lumii în care trăim.
Râzând de „bolile” acestui sistem infestat cu
ipocrizia unor personaje dubioase, dar cu arma
umorului și a ironiei, autorul își face din plin
datoria de a transfigura anecdoticul în forma
artistică a satirei spre a evidenția în galeria sa
de portrete grotescul, viciul, lipsa de valoare,
urâțenia sufletului, șarlatania și cam tot ceea ce
e reprobabil în comportamentul unora.
Aproape nimic din ceea ce se narează nu ține
de senzațional cât de poanta la care apelează în
finalul prozelor acest autor. Arta scrierii, aici,
îmbracă forme diferite: de la lirismul
fermecător al descrierii unui tablou firesc,
realist, cu care își ornează cadrul întâmplării,
până la poanta finală și ceva din tâlcul amar al
înfierării satirice. Mereu aflat în căutarea unui
ideal de viață pozitiv, în care se afișează și
personaje care să-și dea arama pe față (în medii
ale cârciumarilor, judecătorilor, avocaților,
polițiștilor, preoților, afaceriștilor hrăpăreți,
doctorilor, politicienilor, profesorilor,
șoferilor, țiganilor escroci etc…), autorul își
extrage substanța schițelor sale din întâmplări
hazlii. Tragem concluzia că ironia, în cazul lui
Mihai Sălcuțan, trece prin filtrul unui umor nu
lipsit de indulgență, iar proza sa este o
radiografie dură a unei societăți conturată
discret în corpul narațiunii. Așadar, Mihai
Sălcuțan este un autor devotat estetic râsului
terapeutic în paginile unei cărți cu portrete
dintr-o lume aparent bizară, când transcrie
crâmpeie din cotidian, o lume nedesprinsă de
moravurile și năravurile noastre balcanice
înfierate și de Caragiale. Cartea îi oferă
cititorului un prilej de destindere, îl
binedispune, amuză și întăresc spiritual.

Jocul talismanelor – Gina Zaharia

Gina Zaharia a scos în 2019 o nouă carte
de poeme, în mare parte meditative, și
surprinde, la limita constructivismului,
cu acea presiune osmotică de conviețuire între
concret și abstract. În lumina care îi va
destrăma la masa de scris „sacul meu
de/copil/cu povești nescrise” (satul
felinarelor), relația cu natura (schițată
suprarealist) e una firească, iar strigătul surprins
în „subiectele delicate/direct pe inimă” e un
prim semn că povestea ei alunecă subtil către
cititor. Vorbind despre incomunicabilul poetei
cu misterele lumii, când își gândește ființa în
determinări spațiale, gândul ne duce la acele
contraste în evoluția ființială (cum ar spune
Heidegger), a unei voci lirice care iubește
spectacolul cuvintelor și se desfășoară într-un
simfonism de o cuceritoare sinceritate a
trăirilor, undeva între neoexpresionism și
neosuprarealism: „se pornise un fenomen
ciudat/parcă un clovn împacheta tinerețea în
foi de ceară/furate din caravana timpului/apoi
veneau caii în galop dădeau câteva târcoale/și
bătătoreau secundele/cu puterea inimii”
(macii). Cititorului i se deschide o lume cu
povești într-o frumoasă carte de poezie: „- și
totuși hai să ne pitim după nuci/de atâtea ori
am intrat în umbra lor/sigur mi-au rămas în
vreo scorbură pantofii” (zbor). Iată așadar cum
poezia, în fond o succesiune de imagini ale
lumii, este reprezentare prin imagine
„deasupra ființării prin imagine”. Și vine și
întrebarea: „Cum se poate evada din imagini
criptate?” – o întrebare pusă retoric și
cititorului – dacă bulgărele de lumină al minții
nu-i la rându-i, tot un Eldorado al închipuirii
noastre, iar poetei îi reușesc construcții de
mare efect, fulgerări ideatice surprinzătoare, o
imagistică plină de vitalitate, o continuă
mișcare a semnelor și contururilor abia ghicite.
Cartea își așteaptă în continuare criticul care
să-i descifreze aceste întâmplări lirice, cât și
pariul autoarei cu poezia și să răspundă la o altă
întrebare a acesteia: „Cine poate avea toate
cheile fără să le încurce?”

Arheologia textelor Iova – Aurel Anghel

Aflat la „a doua carte Iova”, Aurel
Anghel face o mărturisire interesantă:
„Sunt uneori învăluit în ceața
gândurilor ca pe vremea când luam pieptiș
muntele, venea ceața, și pipăiam efectiv
marcajele. Din păcate, oricât de strict urmam
traseul de câteva ori m-am rătăcit. Pe vremea
aceea nu știam că tocmai rătăcirea
întemeiază”. Și Iova, ca un adevărat maestru,
i-a arătat calea de a ieși din acest labirint al
textuării, ajutându-l să se întemeieze în text și
să evalueze corespunzător rătăcirile scrierii.
Evident, maestru nu e cine ne învață cum să
găsești ieșirea dintr-un labirint al memoriei și
rămâi cu darul de a-ți însuși cam tot ce a
răsunat, și continuă să răsune, sub bolta
spațiului și timpului în trecerea ta prin acest
univers, ci e acela care ne învață prin exemplul
său consemnarea acelor întâmplări neobișnuite
într-un nou labirint al scrierilor tale. După
autorul cărții, „textul este un orizont închis în
sine, un labirint luat pe părți din care ieși în
anumite condiții. El este ca o locuință unde
„cuvântul este putere”. Întrebarea care-l
macină: „Ce este dincolo de text ca
literatură?”, e concretizată prin această carte a
unui „poet în uniformă de soldat abia întors din
marea bătălie cu TEXTUL”. Prima problemă
care îl obsedează e aceea de a trata „cu armele
științei arheologiei”, problematica textului în
creația Iova, iar „misterul cuvântului este doar
imaginea a ceea ce nu vom ști niciodată despre
el”. Autorul crede că în straturile cuvintelor din
textele Iova se ascund emoții încifrate adânc
„încât deranjarea lor poate fi un gest brutal”.
Accentul discuției, în textuarea Iova, cade pe
expresivitatea textuală și mesajul transmis prin
mijloace stilistice, întrucât: „Textul este ca un
selector de cuvinte, le spulberă pe cele inutile
și stricate. În limbaj agricol, goaze”. Forța
comunicării, în „această reuniune de vieți și de
trăiri” poate fi explicația autorului pentru acest
exercițiu de libertate în admirația față de
textuarea Iova.

Jurnal Pârscovean – Gheorghe Postelnicu

Apărută la ed. PIM, 2019, cartea
eruditului critic și publicist, autor de
texte beletristice, e rodul unei mai
îndelungate acumulări intelectuale și culturale
asupra spațiului și orizontului literar-cultural
pârscovean. „Sub aspect stilistic nu
experimentez nimic” – spune autorul
jurnalului, dar clar există două coordonate ale
scrisului său: 1) o explorare „în adâncul ființei
care cuprinde o zonă largă a trăirilor” (unor
poeți și scriitori din arealul buzoian) și 2)
scopul cu care își ascute uneltele scrisului
pentru „aducerea în realitate a tărâmului
ascuns al ființei umane” la aceștia. Pentru a
rotunji studiul monografic dedicat într-o carte
lui V. Voiculescu, autorul vine cu un nou
capitol „Voiculesciana”, unde „temeritatea se
asociază cu perspicacitatea și cu simțul rigorii”
– de la identificarea familiei pârscovene care la
dat pe V. Voiculescu, până la fascinația
explorării lexicale de pe acest tărâm
pârscovean fascinant și uluitoarea memorie
lingvistică a poetului. Subcapitolul „Critice”
începe cu „ultimul poet dac” (în persoana lui
Ion Gheorghe), pentru a decomprima „o
poetică originală care nu se poate măsura cu
mărimile analizei obișnuite” și continuă cu
analize încărcate de blândețe și melancolie, dar
cu „o prospețime a receptării care ajută ideile
să se îndrepte spre o viziune critică”, în cazul
altora (și amintim aici câteva nume de poeți și
scriitori buzoieni ai momentului: Titi Damian;
Ilie Mândricel, Ghe. Stroe, Girel Barbu, Ghe.
Onea, Tudor Cicu, Aurel Anghel, Marin Ifrim,
Dumitru Istrate Rușețeanu, Nicolae Pogonaru,
Stan Brebenel ș.a). În subcapitolul intitulat
„Jurnal Pârscovean”, cititorului îi sunt
prezentate faptele istorice, combatanții căzuți
la datorie în lupta de la Pârscov din 29
noiembrie 1916, viața culturală pârscoveană
între cele două războaie mondiale și, prin
intermediul documentelor găsite, face
cunoștință cu vechi familii pârscovene. Cartea
se încheie cu „vechi case pârscovene”
(prezentare în imagini color). O carte
document.

Distribuie: