Literadura nr. 15 (4)

ELENA RADU

S-a născut la 22 martie 1965, com.
Pietroasele, jud. Buzău,
Membru titular al Uniunii Scriitorilor din
România.

Un poem scris așteptând ploaia

Când eu sunt în mine însămi
mă privesc tăcut…
și te chem la mine
cu un gând absolut
doar așa cred că mai sunt
mă lupt
pentru a-mi da seama că eu sunt

Senin de timp

Ceasuri de vrei să ai
sunt pe drum
Oprește-te să ai puțin din tine
Oriunde ți-e gândul
să ai din tine e cel mai dulce grai
Privește-te ca și când nu știi
cine ești, ce ai…
Întreabă-te
pentru lumea în care ești
toate astea
sunt un strop de rai

Exist într-o lume

în care nu îngenunchez doar pentru mine
ci și pentru tine
pentru orice om din lume
pentru a mă ruga să ne fie mai bine
Și apoi, din nou
caut puterea să alerg spre tine,
spre mine
Eu ăsta sunt la ceas de minune,
când pot să și plâng,
să iau tot ce pot din mine, pentru tine
Și îngenunchez din nou…
și din nou
și atunci, cu lacrimi și iubire
încep să mă cunosc mai bine.

Invincibil

Sunt pentru că iubesc
Invincibil sunt pentru că iert
Invincibil sunt pentru că îi uit pe cei care fac rău
Invincibil sunt pentru că nu obosesc să fiu
generos
Invincibil sunt pentru că nu mă lupt pentru
bani și averi
Invincibil sunt pentru că pot să mă sacrific…
Invincibil sunt Doamne pentru că port haina Ta
Și asta e puterea mea !
Categoric suntem mai puternici iubind
Categoric – iubind – încercăm să facem
lumea mai bună
Categoric, suferim mai puțin
Categoric, devenim mai generoși
Categoric – iubind – ne e teamă mai puțin
Categoric – iubind – ura nu ne mai doboară

Carmen Maria MECU

Poemele Tristeții
*
o să mă dau de trei ori peste cap
și voi deveni calul tău alb
imaginal
va trece viața
tu vei uita că eu
m-am dat de trei ori peste cap
acum
savanții descoperă
că unicornii chiar au existat
dar
nu erau cai albi
nici nu aveau corn spiralat
magia
câtă a fost s-a întâmplat
doar când cineva a crezut că merităm
să se dea de trei ori peste cap
*
cad picături anemice
din cerul amenințător iar tu
rememorezi furtunile adolescenței
alergatul dezlănțuit prin ploaie
viscolul
gerul care îți lipește mâinile de clanță
gustul feliei de pâine pitite într-un buzunar
jocul însingurat de-a exploratorul oceanului
într-un pahar cu apă
apoi liniștea încăpătoare întâlnirile
distilează
pregătește-ți licoarea pentru vămile
dintre moarte și viață
spune ino
poate că nu va fi nimeni acolo
să te țină de mână
decât
această liniște încăpătoare
pe care o umpli acum
cu amintirea lor
*
eșecul meu și cu mine
ne privim ochi în ochi îndelung
câtă iubire
da
prietene ino
în orice ego râde copilărește un alter
da
prietene ino
în bezna caldă a eșecului se alintă succesul
eșecul meu și cu mine ne îmbrățișăm
îndelung
și nu mai știm cine naște pe cine
*
tremură
frunzele rămase în cireș
cerul se îngălbenește rotund
îmi amintesc că m-am trezit cu
o mare frică
cred că m-a bântuit toată noaptea
un vis tulbure menit
altcuiva
oamenii speră să-i vindece pelerinajele
moaștele
da
eram într-o biserică
am simțit o căldură stranie venind din dreapta
m-am apropiat mi-au luat foc tălpile
se pare că am o sensibilitate specială
pentru fragmente de corpuri
sfinte
dumnezeu poate coborî oriunde
chiar într-o așchie de
unghie
iar eu
mă simt adeseori „o idolatră”
din familia lui eliade
și blaga

Tudor CICU

„Omul dintre două lumi” de Diana Dobrița
Bîlea

Cu acest roman din sfera realismului
magic și al poemului basmic (ed.Ex Ponto,
2017), autoarea face să tresalte de bucurie
inima cititorului fiindcă, iată, lumea basmului
e la ea acasă în acest roman. Această carte
reprezintă, în complexitatea plăsmuirilor sale,
o explorare imaginară în spaţiul nebănuit al
magiei, al conviețuirii dintre oamenii aflați la
granița dintre două lumi, într-un sătuc situat la
Dunăre. Au încăput în ea atâtea istorii, profeții
și viață, tradiții, superstiții, credințe și
obiceiuri străvechi. Este și un roman al magiei
unor trăiri, de la primii fiori ai dragostei între
doi tineri, de la nașterea omului și până la
moartea sa, dar și al fascinației vieții aşa cum
este aceasta astăzi, iar descrierile cele mai
realiste se împletesc cu elemente fantastice și
onirice, cu motive din mituri și din basme și
explorează, din prima clipă a întâlnirii dintre
un el (perspectivă ireală) și o ea (ființă
pământeană) până la ultimul moment al
regăsirii, spațiul basmului popular de la noi.
Romanul este o alegorie; două conștiințe ce
ajung să conviețuiască, ba chiar să se
împletească, fără a da impresia că cele două
suflete bântuie prin lumi diferite, dar care nu
îşi pot depăşi condiția de a ieși din tărâmul
binelui și al răului. Evenimentele ce se vor
derula cititorului prezintă viața studentei
Ileana, acțiunile sale îndrăznețe pe tărâmul
mirific al Dunării („cu poveștile ei cu tot”),
temperate de prudența prietenei Luana, într-o
aglomerare a detaliilor şi a patimilor: iubire,
ură, violență, delir, sete de cunoaştere.
Realitatea și fantasticul coexistă într-o
societate umană cu credințe obișnuite, dar
autoarea conduce firesc firul epic al poveștii
de dragoste între Ileana (studenta de la
medicină) și Călin, „om doar pe jumătate”,
într-o poveste petrecută la granița dintre cele
două lumi intangibile. O frescă a unei lumi de
basm.

„Terapia ploii de chihlimbar” de Mihaela
Roxana Boboc

Cartea (ed. Mitteleuropa/2019) – e un fel de
eksoteros poetic, ori acel tărâm unde a
dispărut graniţa dintre scriere şi trăire, mai
exact, un fel de dincolo de limitele gândite.
„Fericirea are gust de poezie” este spectacol
(cu un proces de umbre ce se furișează în alte
umbre și acelea în cine știe ce întuneric
îndepărtat), ca în clarobscurul rembrandtian.
În tabloul acestor viscoliri ale
poeziei sunt tot atâtea rostogoliri și tot atâtea
victorii ale celei care „țese ani în șir această
pânză fragilă” prin cuvinte. „Poezia, această
femeie plângând la fântâna lui Iacob,/ cu ochii
negri de dor,/ nu va mai înseta/nici nu va mai
cere mângâieri” („Scrie-mi măcar un rând”) –
e miracolul descoperit la hotarul dintre lumea
văzută prin porțile irealității sau chiar cheia
participării ei la ceremonialul unui suflet care
ni se confesează în „prima noapte cu cerurile
deschise…(și) în jur se simte mirosul ploii…”
Pentru că, doar „noaptea ploile se cuibăresc în
unghiul ferestrei/orice aș privi se întoarce ca-ntr-
o oglindă spre mine/pânza și pictorul,
poetul și poezia/doar îmbrățișările se ascund
după mâinele iluzoriu” (Două orfeline). Ori,
dragostea e „pânza aceea fragilă” la care își
„țese” poemele? „Dacă aș stinge luminile în
orașul meu ar rămâne crângul și/ mâinile
îndrăgostiților prinse în părul iubirii/e noapte
cu lună, noapte cu prunc născut în mine/îmi
așezi în sertarul minții manuscrise pe care le
voi uita până/ în ziua/ când se vor scrie
singure” (Cum aș putea să flămânzesc?”).
Volumul e alcătuit din două părți.
Primul ciclu: „Mamă, pune pelerina pe umerii
de brumă” este dedicat mamei (tablou
întrețesut și cu imaginea tatălui plecat la
ceruri). Al doilea: „Spre duminica lăuntrică”
este cel al căutărilor ei labirintice, totul într-o
notă de meditație, de contemplare și
melancolie, pendulând în imagini inedite care
se întrepătrund cu sentimente tulburătoare,
determinate de efuziunea stării.

„Zbateri facile, strădanii futile” de Dumitru
Augustin Doman

Apărută în 2017 la ed. Bibliotheca, cartea
conține 49 de schițe/povestiri, multe dintre ele
cu un deznodământ neașteptat și gustat de
cititor prin poanta finală și o alunecare subtilă
spre comic și exasperare. Învestit cu funcțiile
comicului denunțător, autorul ne oferă
plăcerea de a ne teleporta în stradă, în piață, la
cafenea, la tribunal, printre șpăgari, ospătărițe,
polițiști, clanuri de țigani, profitori de ocazie,
popi hrăpăreți, politicieni aroganți, familiști
încornorați și dispune de ușurința prezentare
(nelipsindu-i armele umorului, ironiei,
sarcasmul biciuitor și satirei) a fenomenelor
comice din societatea actuală. Între a înfiera
personajele (comicul de caractere) și a le
prezenta în goliciunea lor la evenimentele din
viața reală (comicul de situație), râdem în
ambele prilejuri, dar în primul rând pentru a
pedepsi. Câte moduri de a stârni umorul în
această carte! Umorul de situație, vezi
schițele: ”Ilie face coteț pentru porci”; „O sută
de lei”. Umorul de limbaj: „Porcăiala
generală”, „Texticolul lui Hitler”. Umorul
rezultat din calamburul situației: „Eternitate”,
„Ministru de interne, marți în zori”. Umorul și
ironia unui anumit stil de scriere: „Poeta cu
însoțitor”, „Romantism târziu și facil”.
Evoluând spre povestirea de factură satirică, îi
recunoaștem o atitudine față de realitate și un
discernământ, uneori de nuanță caragialescă:
„„E limpede, de la mielul negru cu șase
picioare ni se trag toate. Are dreptate baba
știrbă: e semn de sus, vine sfârșitul lumii”. Nu
lipsesc din volum prozele cu trimiteri
moralizatoare, de altfel modulații ale unei
anume îndemânări ale autorului de a construi
pe un fond epic atmosfera dominatoare a lumii
banului. Nu ai cum să nu-i descoperi autorului
acel simț mereu întreținut al spiritului de
observație, a virtuților de pamfletar și,
deopotrivă, de fin umorist. Proza sa este o
radiografie dură a unei societăți conturată
discret în corpul narațiunii cu accent satiric:
„România e o țară inventată de nenea Iancu
Caragiale la o halbă de bere și-o tacla!”

„Prin subteranele dostoievskiene” de Ion
Fercu

O carte (573 pag) de vastă întindere
documentară și analiză (încadrată la „eseu
enciclopedic”), despre fenomenologia
universului dostoievskian și armonia
universală a romanelor lui Dostoievski în
literatura rusă și a lumii. O monografie de
cercetător prin viața „oamenilor din
subterană” – eroii din cărțile lui Dostoievski.
„Totul se transformă în eseistica
ferculesciană, în simboluri, în tâlcuri, în
semnificații deschise” – scria Petre Isachi într-un
comentariu. Ion Fercu, în această carte
erudită, pune dinaintea cititorului rodul
admirației sale pentru complexitatea și
adâncimea sufletului omului simplu din
popor, ridicate de Marele Rus la rang de
valoare și adevăr. Acest labirint al căutărilor
de eseist ale scriitorului Ion Fercu, constituie,
în fapt, calea de ieșire în LUME cu „obsesia”
Dostoievski.
Cartea are opt părți de studiu amănunțit:
„Zvârcolirile destinului”, „Dostoievski,
psihologul-filosof”, „Nuanțele strigătului”,
„Interferențe și prăpăstii I și II”, „Agora:
coridă, angoasă și furtuni”, Neliniști esențiale:
Euterpe, Apollo, Afrodita/Eros, Thalia” și
„Ecouri dostoievskiene în revista Gândirea”.
Cititorul e purtat prin viața (ca o poveste de
dragoste) a autorului rus, apoi condamnarea la
moarte, urmează ocna, lecturile preferate,
parabolele dostoievskiene, unde nimic nu este
mai fantastic decât realul, dar unde lumea
scriitorului era de fapt… infernul. Un infern al
unei societăți ruse, în care marele Rus a avut
îndrăzneala de a se măsura cu Dumnezeu.
Admirația lui Ion Fercu pentru eroii
„cugetători cu fibră de filosof”, pentru
concepția de libertate a personajelor, ori
credința Marelui Rus în mântuirea întru
frumos și sublim, este nețărmurită. Cu această
carte-eseu, Ion Fercu a urcat o Golgotă a
scrierii sale, un bun prilej.

Distribuie: