De-ai noștri! – Traian Gh. Cristea – Supliciile ființei lăuntrice (4)
CIRCUL
… mă întreb, Doamne,
ce caut între comedianţii virtuoşi
chiar şi ca umil spectator
de vreme ce nu-i pot ajuta cu nimic?
… unui scamator versat i-am suflat în ureche:
,,Ce e mult nu e bun, ajunge cu jongleriile!”
m-a scuipat m-a hulit
îmbrăcat în haina proscrisului
m-am trezit botezat
cu porecla
“Domnul Prostul-proştilor”;
…la un clovn de succes mi-am grăit păsul,
a izbucnit în râs mi-a schimbat numele în ,,Domnul Nătântocus”…
Bătrânul grăjdar din menajerie
mi-a lipit pe rană câteva frunze de pelin:
..Trezeşte-te, uită şi iartă!
Probează măştile poate ţi se va potrivi una,
intră în rândul lumii!”
LIBER SĂ DEVIN PASĂRE
… Dumnezeul neprihănirii mele şi-a întors faţa de la mine
ocupat fiind cu reclădirea mea; noroc de neprietenii:
,,Lasă-l pe Atotputernicul să-şi vadă de treburile Lui
– zise unul! N-are timp de tine.”;
vâjâiau ispitele în trup chemări de sirenă
băteau la porţile sufletului…
un prim pas un altul şi genunea răsuna:
,,Eşti liber, liber să fii mai căzut decât eşti… hai!
aruncă-te eşti liber să devii pasăre!”
„Nimeni nu este mai rob decât acela care
se crede liber.”
MINTEA CEA DE PE URMĂ
… ieri l-am zărit pe Avraam sfios în
disperarea lui bătând în geam la rai:
„Deschideţi, gol sunt! lăsat-am afară trupul
pradă viermilor din negrul pământ;
m-am lepădat de el de toate deşărtăciunile. Deschideţi!”
Niciun răspuns doar vuietul din lacrimi;
îndurarea părea că-l uitase…
Dă-ne, Doamne, mintea cea de pe urmă!
SUPLICIU…
… Profetul din umbră urcă Golgota
Rostirii pe Via Dolorosa existenţei
noastre pururi în fierbere;
Poetul-Poet glăsuieşte chiar hulit
de maimuţele înscăunate
vremelnic în confortul oneros…
chiar de-i frig de-i arşiţă-n răsuflet
ia adevărul pâclos glăsuieşte
şi pleacă spre vecie pe jos…
Condamnatul la vecie nu se lasă
pradă cununii!
REFUZAM SĂ CRED
… pumnul de ţărână din dreapta-indiferent
somnolent mă ţintea cu privirea brună;
iscodirea lui mă încolţea cu prea lacoma-i ochire;
mă privea oglinda minusculă
o altfel de oglindă în care tresărind
mi-am intuit chipul cel adânc
lăuntric uneori străin mie …
Refuzam să cred că semănam cu Zădărnicia
deşi ea păştea în colivia-mi cugetătoare.
,,Trupul e un zăcământ de zădărnicie,
în care mucegăieşte gândul nemuririi.”
Deşi ucigător de adevărat, drept e!
domnule Emil Cioran.
OGLINDA RETROVIZOARE
… cinstite omizi cugetătoare mânate de râvne diabolice,
voi – abile devoratoare de frunze
de pe creştetul bunicilor stejari, ajungă-vă!
… fără nicio căinţă voi aţâţaţi
lăcomii incendiare seisme în minţile
trunchiurilor răbdători, ajungă-vă!
… prinţese vândute imune la ruşine
nesătule de pofte nesăţioase
umpleţi cămările neruşinării cu sucul
plătit de gloată, ajungă-vă!
În oglinda retrovizoare a istoriei
de la o poştă vi se observă
sufletul osândit la chinul pe veci…
Omizi cugetătoare, priviţi-vă DEŞERTĂCIUNEA
în a timpului oglindă!
SECVENŢE DIN SUSPINUL COTIDIAN
… geme preamulta ordine în dezordinea
din pleoapa de sub rază; sudalma
pauperului invocă ale raiului chei…
preamulta trădare jubilează;
…batjocoritele speranţe doleanţe cutezanţe
din aşteptarea tâmplelor urlă
zadarnic spre Cer…
vertebra adevărului scârţâie jalnic!
Surâsul din vârful piramidei a semnat
graţierea nucului pentru a fi decapitat furiş.
O, ISTORIA NOUĂ!
… împotriva urii sigilate de adevăr
de gemetele osemintelor sub veghea acestor cruci
sigilate de lacrimile amurgului stă judeţul continuu;
… împotriva jurământului ieşit din interes
cu mâna pe Cartea Cărţilor corbii se suie la tribună
şi trimit clăbuci de săpun –
vorbe cenuşii pe creştetul bietelor statui…
Cu siguranţă, şi ei vor intra
în istoria IADULUI SUPERLUMINAT!
TRĂIM ÎNTR-UN OU ASCUNS
… trăim într-o strâmtă clepsidră
obosiţi de prea multă oboseală
atâtea datorii ne trag în jos
balustrada lor nu ne permite
accedere spre purgatoriu;
… trăim într-un ou lăuntric
în coaja lui s-au cuibărit protectoare
atâtea jurăminte care ne ţin lecţii de zbor;
de-afară se aud ciocănituri
„Trezeşte-te! nu te lăsat clocit,
plăteşte-ţi toate datoriile!”
Acelaşi avertisment de veacuri:
Omule, MEMENTO MORI!
DE CE ATÂTA ZARVĂ?
… nu mă mai sunaţi!
omul lăuntric jertfit are
misiune sacră nu mai faceţi atâta zgomot,
el trebuie să-şi cureţe sufletul
de gudroamele strecurate subtil în
superdiscursurile impertinente semianalfabete;
ingredientele parşive
ne garantează noua viaţă după viaţă;
… nu mai sunaţi!
fiinţei lăuntrice nu-i mai promiteţi nimic!
acum este indisponibilă are mult mărăciniş de prăşit,
fiţi înţelegători!
l-aţi prostit destul
nu mai daţi târcoale, domnilor codalbi!
omul lăuntric nu mai are
în cuib nicio agoniseală niciun pui
pentru zile negre nici unul măcar de prăsilă …
mai sunt câteva scame în deliciile azurului
le veţi extirpa fără zgomot spre binele vostru;
de ce atâta zarvă în jurul preamăritului vraci…?
Privind atent pasărea heraldică şi
tronul ne izbeşte ostentativ măreţia
de ceară a gloriei.
