Spații culturale nr. 69 (10)

FAPTE CULTURALE

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL al AFORISMULUI,
ediția a IV-a, TECUCI – ROMÂNIA

Perioada de desfășurare: 8-9 octombrie 2020

ORGANIZATORI:
– Fundația „Pelin”
– Biblioteca Municipală „Ștefan Petică”
Parteneri:
–Școala gimnazială „Elena Cuza” Tecuci, Școala gimnazială „Șt.O.Iosif” Tecuci, Școala gimnazială „D.A.Sturdza” Tecuci, Școala gimnazială „Iorgu Iordan” Tecuci, Școala gimnazială Drăgănești, Școala gimnazială Umbrărești, Școala gimnazială nr.1 Liești.
– Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Tecuci, Colegiul Național de Economie și Agricultură Tecuci, Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” Tecuci, Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci.
Parteneri media: Revista Literatură și Artă, Detectiv cultural, Atitudini, Scriptor, Antares, 13 Plus, Cronica Timpului, Cervantes, Cadran cultural, Porto Franco, Axis libri, Școala gălățeană, Spații culturale, Tecuciul literar artistic, Plumb, Salonul literar, Viața liberă Galați, Ateneu, Pro Saeculum, Baaadul literar, Tele Moldova, Radio Tecuci, Academia bârlădeană, Boema, Dunărea de Jos, Helis, Caietele Columna, Surâsul Bucovinei, Scârț!

Festivalul cuprinde două secțiuni de concurs:
I- Secțiunea „Debutanți” (autori care nu au tipărit în volum aforisme sau epigrame)
II- Secțiunea „Consacrați”.
Nu au dreptul să mai concureze laureații care au obținut trofeul în edițiile anterioare.
Concursul este deschis tuturor creatorilor de gen de pretutindeni, indiferent de vârstă, pentru ambele secțiuni, profesionişti sau începători.
Participanții vor trimite câte 30 de aforisme, inedite, nepublicate și nepremiate la alte concursuri și comentariul unui aforism, la alegere (maximum 15 rânduri). Lucrările vor fi prezentate pe pagini diferite, nesemnate. Pe altă pagină vor comunica: adresa electronică, poștală, telefon și un scurt CV (Data nașterii, studii, ocupația actuală, domiciliul, activitate cenaclieră, publicistică – max. 50 de cuvinte)
Expedierea lucrărilor se va face pe adresele:
– vasghica@gmail.com, fundatiapelin@yahoo.com
Termenul limită de trimitere a lucrărilor este: 1 august a.c.
Lucrările intrate în concurs vor fi evaluate de un juriu format din personalități marcante din domeniu.
– Se vor acorda: diplome, plachete, cărți.
– Se vor acorda şi alte premii speciale din partea unor publicaţii, edituri, sponsori.
Organizatorii asigură masa, cazarea pentru membrii juriului, premianţi şi invitaţi. Celor care vin de la o distanță mai mare de 250 de km li se vor deconta și cheltuielile de transport.
Premianții vor fi anunțați pe E-mail, sau telefonic, de organizatori, până la data de 15 septembrie a.c.
Cei care doresc să participe la Turnir, vor aduce, pe foi separate (nesemnate, având un motto) câte 10 aforisme sau 10 epigrame. Poate participa la această probă oricine, nu doar premianții.
La evenimentul „Gala laureaților”, premianții vor citi câte 5 aforisme din cele selecționate de juriu.
Președinte de Onoare: François Vaucluse (Paris-Sorbonne)
Președinte Fundație: Eugen Pelin
Președinte Festival: Vasile Ghica
În atenția invitaților:
Invitații se pot înscrie pentru prezentarea unor referate despre aforism/ epigramă pe care le vor trimite organizatorilor, comunicând „Titlul referatului”. Cei care doresc, le vor expune în fața publicului. Durata maximă/ recital este de 5 minute. Selecția acestor referate se va face de către organizatori și membrii juriului.
Toate textele, nu doar cele ale premianților, care vor fi considerate de juriu ca fiind valoroase, vor fi publicate în Antologia Festivalului, ediția 2020.
Pe concurenții nepremiați care doresc să facă deplasarea la Tecuci îi rugăm să ne contacteze în jurul datei de 15 septembrie.
Informații suplimentare: Vasile Ghica, telefon: 0751.326.955

Nina Elena PLOPEANU

Ultima întâlnire cu mama

Ziua fusese foarte încărcată. Nu avuseseși timp să răspunzi la toate apelurile telefonice. Seara ai văzut apelul de la Marcel, fratele tău cel mare, care locuia împreună cu mama în casa părintească. Te-ai gândit că nu este ceva important și ai amânat să răspunzi. Din când în când, Marcel te suna să te roage să-i trimiți ceva bani, pretextând că mama are datorii la magazinul din sat. Știai, însă, că el rămăsese în pană de material și nu avea cu ce să-și cumpere țigări sau să-și satisfacă alte necesități. Mama te rugase de multe ori să nu-i mai trimiți bani pentru că îi juca la păcănele.
A doua zi după amiaza, Marcel te-a sunat din nou. De data aceasta, ți-ai dat seama că s-a întâmplat ceva cu mama, așa că te-ai grăbit să răspunzi.
— Alo!
— Nina, sunt Marcel. Unde ești?
— La serviciu, i-am răspuns așteptând să văd ce avea de spus.
— Am dus-o pe mama la spital. Se pare că e grav. Trebuie să vii și tu.
— Ce s-a întâmplat? am îngăimat surprinsă.
— I s-a umflat burta, nu mai urinează și nu mai poate să bea apă și să mănânce.
— Cred că, am răspuns gândindu-mă când o să am timp să plec spre orașul, aflat la câteva sute de kilometri distanță, în care mama zăcea în spital, am să vin vineri.
— Bine, te așteptăm!
Gândul la călătoria neașteptată te-a indispus. O stare e neliniște te-a cuprins, ca de fiecare dată, când ți se întâmpla ceva neprevăzut, mai ales că era începutul lunii februarie, vremea era capricioasă, iar starea ta de sănătate nu era prea bună. Cu toate acestea, vineri dimineața erai gata de călătorie atât tu, cât și soțul tău, Pavel. N-o mai vizitaseși pe mama de o lună și jumătate, dinainte de sărbători. Era octogenară și oricând putea să plece dintre cei vii. Deși se anunțase vreme bună, când v-ați urcat în automobil a început să ningă cu fulgi mari și să viscolească. Din fericire, după jumătate de oră, vremea s-a îmbunătățit vizibil și puțin mai târziu, pe măsură ce mergeați spre sud, a apărut soarele. Ca să nu discutați problema care vă determinase să porniți la drum, Pavel a deschis radioul și, din când în când, comentați evenimentele prezentate în emisiunea Dimineți cu soare. Printre altele, realizatorul și interlocutorii săi vorbeau despre un concurs european numit Cel mai frumos copac, la care participa și România cu un Brad de câteva sute de ani. Povestea acestui copac aducea în prim plan un mic ciobănaș care, din cauza vremii rele, se adăpostise sub un brăduț. Din cauza oboselii, adormise și, când s-a trezit, nu și-a mai găsit turma. Cum nu se putea întoarce acasă fără mioarele sale, a început să se roage. Pe măsură ce se ruga, brăduțul creștea, până când a devenit așa de înalt încât se puteau vedea toate împrejurimile. Băiatul s-a urcat până în vârf și a putut să-și zărească oile ce pășteau liniștite pe o pajiște necunoscută până atunci de stăpânul lor.
– Interesant concurs, a spus Pavel. Cred că ar trebui să intrăm pe site și să votăm și noi, a adăugat, încercând să-mi alunge gândurile negre. Eu cred că n-o să se întâmple nimic cu mama ta, a continuat să vorbească, văzând că eu mă adâncisem într-o tăcere adâncă.
– Nici eu nu cred, am răspuns. Știam că Pavel avea o deosebită afecțiune față de soacra lui, poate și din cauză că amândoi erau născuți în luna iunie în zodia gemenilor, sau poate pentru că își iubise foarte mult mama și în fiecare femeie în vârstă o vedea pe aceasta.
După două ore și jumătate, ați ajuns cu bine în orașul în care îți trăiseși adolescența. Întâmplarea făcea că prima clădire pe lângă care treceați, de care te legau numeroase amintiri, era chiar liceul în care învățaseși. Un grup de tineri care așteptau culoarea verde a semaforului te-au determinat să privești atent peste gardul dincolo de care mai multe clădiri cu fațada albă și geamuri mari te invitau să le revezi. Te-ai apropiat, fără să-i spui lui Pavel, de poarta din spate prin care intrau elevii. În curtea școlii erau o mulțime de băieți și fete îmbrăcați în uniforme. Vocile lor îți răsunau în urechi, dar nu înțelegeai ce vorbeau. Te-ai oprit lângă fereastra care dădea pe terenul de sport. Te-ai ridicat pe vârfuri și ai străbătut cu privirea holurile lungi și luminoase. În cei patru ani învățaseși în multe dintre laboratoarele și sălile de clasă. Mama nu dorise să mergi la acest liceu. Ea voia să faci pedagogicul. Te și vedea învățătoare. Tata ți-a susținut alegerea și era mândru de tine când se întorcea de la ședințele cu părinții. Diriginta îi spunea de fiecare dată lucruri bune despre tine. În apropierea cancelariei, ai zărit două adolescente, cu fețele vineții, gâfâind și tremurând de frică. Una dintre cele două erai chiar tu. Ți-a tresărit inima când ți-ai amintit de obsedatul sexual care bântuia în jurul liceului și le teroriza pe fete. Avea un trenci până la genunchi pe care îl ținea strâns pe el, iar când întâlnea o persoană de sex feminin, îl deschidea și-și scotea la iveală mădularul negru și păros în erecție. În ziua aceea, autobuzul avusese întârziere, iar tu împreună cu Lili, colegă de școală generală și de liceu, vă grăbeați spre școală. Când ați zărit monstrul, despre care știați din auzite, ați fugit de parcă aveați roți la picioare, iar el după voi. Nici nu îndrăzneați să vă uitați înapoi. Probabil, obsedatul jubila că reușise să ne sperie. Lili a avut ideea salvatoare și mi-a strigat:
— Nina, hai să intrăm prin față!
Așa am și făcut. Drumul pe strada din spate unde se afla intrarea elevilor era mult mai lung și după începerea cursurilor era aproape pustiu. Cu inima bătând nebunește, ați urcat scările pe la intrarea profesorilor și, odată intrate pe ușă, deși cu pupilele dilatate, v-ați simțit în siguranță. Nu i-ai povestit niciodată mamei această întâmplare neplăcută, așa cum de altfel ai trecut și peste altele asemănătoare. „Oare de ce? te-ai întrebat. Cred că de rușine, de frică sau pentru că era subiecte tabu” ți-ai dat răspunsul singură.
Când ai ajuns în dreptul cabinetului fonic, ai zâmbit. Ți-ai amintit ziua în care, într-una din pauze, Mariana, șefa clasei, umbla cu un fir roșu în mână. Testa colegele, într-o stare de amuzament general, ca să depisteze care dintre ele nu mai erau domnișoare. Le înconjura cu șnurul fața de la frunte până la bărbie. Dacă șnurul depășea mărimea feței însemna că respectiva călcase strâmb. Când s-a îndreptat către tine ți s-a adresat râzând:
— Ia, să vedem, Nina cea cuminte și tăcută, este fată mare?
Ți-ai lăsat fața măsurată fără niciun pic de emoție. Șnurul roșu s-a oprit chiar în centrul bărbiei. Erai într-adevăr foarte timidă și la locul tău, dar, ca orice adolescentă, aveai un prieten, erai îndrăgostită, dar credeai în floarea rușinii, care pe atunci avea încă mijlocul roșu.
Ai părăsit, cu părere de rău, incinta liceului în momentul în care Pavel te-a anunțat că ați ajuns la hotelul din centrul orașului.
— Înainte să mergem la spital, hai să ne cazăm. Poate reușim să prindem o cameră bună, având în vedere că o să rămânem mai multe zile.
V-ați rezervat camera și apoi v-ați îndreptat către spitalul județean. Pavel, care era ziarist la un cotidian important, și-a așezat pe bord într-un loc vizibil inscripția Press și astfel ați putut trece aproape nestingheriți de portarul care oprea și taxa toate automobilele ce intrau în curte. Nu aveai amintiri frumoase în legătură cu acest spital. Îl cunoscuseși prima oară la vârsta de zece ani, când a avut loc o epidemie de hepatită virală și a trebuit să fii internată la secția de contagioși. De mai mulți ani, secția aceasta se mutase în alt loc. o vizitaseși, din nefericire, și pe aceea. Cu mai mulți ani în urmă, mama ta a fost dusă acolo fără să aibă vreo boală transmisibilă. Spitalul județean te deprima și nu-ți făcea plăcere să-l vizitezi, deoarece aici făcuse tatăl tău în urmă cu doisprezece ani accident vascular cerebral, în urma căruia murise. Te gândeai cu groază că s-ar putea întâmpla același lucru și cu mama ta. Avea optzeci și doi de ani și din câte o cunoșteai era ca o ramură de salcie. Putea să se frângă la cea mai ușoară adiere de vânt. Adesea îi spuneai lui Pavel:
— Mama se hrănește mai mult cu lumină. Nu știu cum poate alerga toată ziua de colo, colo. Merge la magazin și face cumpărături, îngrijește grădina și casa.
— La vârsta ei se ține bine, răspundea Pavel.
Ați urcat la etajul patru la secția de gastroenterologie. Așa cum îți spusese Marcel, mama ta se afla la salonul unu, imediat după cabinetul asistentelor. Ai băgat capul pe ușă și, văzând în paturi numai pacienți bărbați, ai întrebat intrigată:
— În acest salon nu sunt și femei?
— Ba da. Uite-o aici, ți-a răspuns o voce care ar fi trebuit să-ți fie cunoscută.
Ai privit în partea stângă și în patul de lângă ușă ți-ai zărit mama pierdută printre cearșafurile albe. Ca mama să nu-ți vadă lacrimile din ochi, te-ai întors pentru o clipă către femeia care te întâmpinase la intrarea în salon. Abia atunci ți-ai dat seama că era cumnata ta Melania. N-o recunoscuseși pentru că se îngrășase ca un butoi, cum remarcase și Pavel mai târziu, în perioada în care fusese plecată în străinătate.
— Ce faci, mamă? ai întrebat-o pe cea care îți dăduse viață.
Ți-a răspuns ridicând din umeri, de parcă s-ar fi scuzat că te-a pus pe drumuri.
— Ce vrei să-ți dau? Ți-am adus suc de lămâie cu miere, supă de pui, iaurt, banane, i-am enumerat câteva din alimentele care știam că-i plac.
— Nu vreau nimic. Nu pot să mănânc. Mi-e greață. Îmi vine mâncarea înapoi.
— Hai, te rog, gustă un pic din sucul acesta. E natural.
Ca să nu mă supere, mama a luat câteva lingurițe, apoi a întors capul și a strâns din buze. Ai încercat s-o momești cu câteva linguri de supă, dar n-ai reușit s-o păcălești. Era foarte hotărâtă. Când își punea ceva în cap, așa rămânea. În salon, aerul era aproape irespirabil. Un amestec de urină, fecale umane și medicamente plutea prin încăperea foarte rar aerisită. Bolnavii nu erau transportabili. Toți purtau pampers, care erau schimbați destul de rar, atunci când venea medicul la vizită sau când unul din apropiații bolnavului îi strecurau infirmierei de serviciu o hârtie în buzunarul halatului. În timp ce tu te rugai de mama ta să guste din bunătățile pe care i le aduseseși, Pavel stătea de vorbă cu Melania pe hol. După un timp, ai ieșit și tu ca să-i dai răgaz lui Pavel să intre și să-și salute soacra. Ai chestionat-o pe cumnata ta despre starea de sănătate a mamei.
— Ce spune doctorul? E ceva grav?
— Până acum i-au făcut doar ecografie, mi-a răspuns Melania. E programată peste câteva zile la tomograf. Medicul mi-a spus că ar avea niște pete suspecte pe ficat.
SPAȚII CULTURALE, nr. 69, martie/aprilie 2020
56
Te-ai întors la mama, care suporta greu căldura, mirosul și agitația din salon. Vis a vis de patul ei, un bărbat operat de cancer, înconjurat de rude, își ducea ultimele zile. Tras la față și galben ca șofranul, se plângea că s-a săturat de cât ceai și de câtă supă a băut. Lângă el, un alt bărbat, aproape în pielea goală, doar cu pempărșii pe el, striga pe oricine vedea și-l ruga să i se dea apă. Bineînțeles că nu te-a omis nici pe mine. Cineva a murmurat că are ciroză uscată. Ai vrut să-i umpli bidonul cu apă, dar mama ți-a făcut semn să nu faci asta.
— Nu, nu, nu are voie! ți-a spus pe un ton autoritar ca de fiecare dată când nu voia să faci un lucru. La dreapta, despărțită de o folie de plastic albastru, o femeie legată de pat tremura și se tânguia în continuu. Cât ai stat în salon, ai aflat că este alcoolică și că este imobilizată ca să nu-și părăsească patul. De câteva ori încercase să evadeze din acel cuib al morții. Era vizitată de o călugăriță, fiica sa, se pare, care îi aducea de ale gurii și încerca s-o încurajeze. În următoarele zile, ai mai aflat că a refuzat mâncarea, ca și mama ta de altfel, și în scurtă vreme și-a aflat liniștea după care tânjea.
(continuare în numărul viitor)

Camelia Manuela SAVA

O ZI PENTRU EA
Fiicei mele, DARIA-MARIA

Mărșăluim… ca soldații…
Pașii se încarcă de gânduri, ne scuturăm de zgura fericirilor
Straturi de piele și sentimente se descuamează
Așteptăm îngerul
Soarele nu se arată printre degetele lui Dumnezeu
Ce știm despre noi e doar un fum sângeriu
Povestea cu ochi de jad continuă zi de zi
să ne țină în suspans
Ne trezim și îmbrățișăm brazii
Ranița gândurilor acoperite aleargă necontenit…

POVESTE ÎN RAMA ȘEHEREZADEI

Cum crezi că ar trebui să fie iubirea noastră
viața noastră durerea noastră
norii fumurii peste creștetul munților se aliniază
izbindu-se de muțenia ta
călătorim prin ceața deasă a sentimentelor
ne ținem de piept
ca orbii ne sprijinim de bastonul alb
ne pipăim continuu mâinile
ne vedem printre biți și pagini deschise la întâmplare pe
internet
tu vii seara târziu în visul meu
iubirea te latră te surzește
nu vrei să știi că eu trăiesc în aerul câmpiei
nu vrei decât nimicul

DUPĂ PRINCIPIUL FLUIERATULUI

În mine cresc pietrele
se aud înăuntru silabe atone
ce de inimi se prăbușesc de pe stâncile tăcerii
noaptea e desculță
umblă în mine cu picioarele înghețate
Când iubesc nu fluier
rădăcinile amare se simt în oasele mele
ce de vise se nasc în ultima oră a vieții
ca înecatul
mă cobor în LETHE

TIMPUL E UN CERC

Florile sunt rădăcinile frumosului sevele lor
colorate ne acoperă ochii ce se întorc în pământ
te admiri ca Narcis în oglinda anilor și crezi că ai putea
să fii un cerc
din care
albul iernii nu se mai naște
lunile se întrec în melodii lente
apar din când în când ghioceii să trezească uriașul

DIN CÂND ÎN CÂND

Miresele dansează în filmul cu Dracula
Lumina sparge toate tiparele
Tabloul este înlocuit cu selfie
Pe pereți numai noi suntem icoane vii
Nu știe nimeni cine închide ușa
INSTANTANEU
Bagi iarna în buzunarul
de la piept o uiți ca pe
batista
de la nunta părinților tăi
pe care încerci să-i
recunoști din fotografiile alb negru
Mirele era subțire
mireasa ca un fulg
Hainele lor căptușite cu
munții cărunți
se uzează din ce în ce mai des

Distribuie: