Literadura nr. 16 (1)

Editorial

Teo CABEL

Cu mască fără mască

O lume în viteză. În numele cui? A
omului? Alergând după iluzii frumos
ambalate și vândute scump. O
societate care constată cu panică, până la
depresie, că nu are timp să facă față la atâtea
ispite consumeriste. Ce idee, să muncești să
îți permiți să consumi! Deodată apare ceva
neprevăzut, un virus a pornit la atac
declanșând o pandemie. Omul devenit alert,
agitat cu motiv sau fără motiv este obligat să
stea acasă. Șoc! Marea brambureală prin
malluri, shopingul terapeutic, s-a transformat
în panică. Cum să stai acasă? Cum să nu poți
pleca când vrei, unde vrei, să faci ce vrei?
Un virus, o formă de organizare biologică
invizibilă atacă furibund omenirea; nu mai
ține cont de zone, de rasele umane, de
condițiile climatice, de vârstă. Virusul ca
diavolul devine țap ispășitor pentru ce a
făcut și face, dar și pentru ce i se pune în
spate. Dacă un virus informatic atacă mediul
virtual în căutare de ținte profitabile, de ce nu
și un virus patologic să nu fie eroul unei
conspirații?
Dar ca orice agresor, naște coaliții, principala
fiind de fapt trezirea omenirii dintr-o
amorțire indusă de iluzii și tehnologie.
Suntem infailibili? Știința este dominantă?
Suntem oameni, suntem fragili, ne-o
dovedește un asemenea fenomen.
Cei care sunt de bună credință au sărit în
ajutor și au ajutat. Așa cum o fac mereu.
Cârtitorii mereu vor cârti pentru că altfel nu –
și găsesc locul. O vorbă folosită cu intenții
duplicitare de multe ori: „Dă-i Cezarului ce-i
al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce-i al său”
este încălcată și de cei care se bat cu pumnul
în piept. Când cezarul face chef și când e
generos în a face cadouri e bine, dacă este
necesar a se impune reguli de restricție și
distanțare fizică (nu socială, aceasta este de
când lumea și pământul) atunci nu e bine,
cezarul e de vină! Ce-i drept, când la orizont
se prefigurează vertiginos lipsa locului de
muncă, implicit punerea în pericol a
existenței, atunci te încolțesc întrebările.
Parcă te uiți în jurul tău cu bănuială, dar dacă
ai crezut și crezi în oameni vei mai crede.
Dacă ai căutat mereu oportunismul doar în
interesul propriu așa vei face în continuare.
Ce pui pe primul loc? A trăi cu orice preț sau
a trăi demn? Alegerea îți aparține sau rămâne
doar o variantă posibilă, dar ignorată, da? De
cine?
Se folosește cu oarecare resemnare,
pesimism, versetul din Eclesiast: Deșertăciunea
deșertăciunilor, zice Eclesiastul,
deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt
deșertăciuni! (Eclesiast 1.2 ), dar cel care ar
trebui să atragă atenția este versetul 10 din
cap.1: Dacă este vreun lucru despre care să
se spună: „Iată ceva nou!” aceasta a fost în
vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
S-a spus pe vremea lui Solomon. Acum cât
timp?
Totuși mai sunt oameni care cred că lumea
are și o altă vibrație decât trepidația
browniană a traiului zilnic, aceea a
cuvântului desțelenit de banalitate și plantat
să rodească pe albul foii, de acolo în citire, de
acolo în suflet. În această perioadă de
pandemie, cultura a înfrățit, în ciuda secetei,
precum grâul sub plapuma groasă și
ocrotitoare a speranței, a dorinței de
comunicare reală. Un exemplu, Festivalul de
poezie „Ștefan Augustin Doinaș” de la Arad,
desfășurat ca un maraton on line.
Să nu uităm, medicii prin natura profesiei au
fost la datorie. Respect profesioniștilor!
Respect, admirație și celor care au smuls din
timpul lor și au dăruit pentru ceilalți, edituri,
muzicieni, artiști plastici, scriitori!
Noi mergem mai departe, cu mască fără
mască, la propriu, la figurat. De preferat
prima până trece primejdia și a doua la teatru
când se vor deschide sălile.

Lucian MĂNĂILESCU

11 noiembrie 1951, Nehoiu, Buzău.
Redactor/ redactor-șef la numeroase publicații
locale: Viața Buzăului, Muntenia, (1990 – 1992);
Jurnalul de Buzău (1992 – 1993); Informația
Buzăului (1993); Fereastra, Mizil (2007 – 2016).
A debutat cu poezie în România literară.
A colaborat, printre altele, la revistele
Luceafărul, Cronica, Viața Românească, Poesis,
Vatra Veche, Oglinda literară, Cafeneaua
literară, Urmuz, Plumb.
În volum a debutat în 1997 cu versuri, „Cartea
junglei”. Membru al Uniunii Scriitorilor din
România din 2006, transferat la filiala Brașov în
2018. A organizat cele nouă ediții ale Festivalului
Național de Literatură „Agatha Grigorescu
Bacovia” – Mizil. Redactor de carte al unui
număr de peste 50 de volume.
Premii literare, printre care Marele Premiu la
Concursul Național de poezie „Carmen Patriae”
(Brașov, 2005); Premiul pentru cea mai bună
carte de poezie a anului la Festivalul „Primăvara
poeților” (2009 și 2012); Premiul „Dumitru
Pricop” la Festivalul Internațional „Titel
Constantinescu” (2011).
OPERA (selecție): Poezie: Cartea junglei
(1997); Lacrimi de Murano (2001); N
Rememorări (2004); Ultima eră glaciară (2006);
Am auzit că viața e frumoasă (2009); 60 (2011);
Raiul pirania (2011); Atrocitățile fericirii
(2015); Fractali (2017); Patria Amară (2018);
Amurg în Șoaptă (2019). Interviuri: Ferestre
literare (2016)
REFERINȚE CRITICE: Constanța Buzea,
Vitalie Răileanu, Ion Roșioru, Marius Manta,
Marius Chelaru.

Orașul orb (în pregătire)

SENTINŢĂ

Nimeni nu va depune mărturie…
Toţi se grăbesc, toţi au de trăit
ceva mai bun decât viaţa,
pe toţi îi aşteaptă bogăţia
şi gloria la colţul străzii,
N-au timp de prostii, nu vor
depune mărturie, abia mai respiră
pe apucate înghesuind în plămâni
aer cât pentru o scufundare în valuri.
Ei plâng cu lacrimi sintetice,
multiplicând realitatea în ocheane
îmbâcsite de vuietul mării
sau vorbesc limbi îngrozitor de străine
în timp ce răsfoiesc catastiful norocului.
Nu se poate face nimic!
Nimeni nu va depune mărturie…

STRATEG FORMIDABIL

În copilărie am fost un strateg formidabil:
mă ascundeam în magazia cu lemne
și repetam erorile ultimului război mondial…
De fapt, țineam cu nemții (trebuia
să țină cineva și cu ei!) și îi lăsam
pe prietenii mei de joacă să fie Ivan și Vanea.
În cele din urmă îi băteam de le săreau
capacele
și mă duceam, de-al dracului, la Yalta și la
Malta
strivind sub talpă trabucul victoriei…

VREMEA FILMELOR RUSEȘTI

Era vremea filmelor rusești,
cu nemți de recuzită și eroi cu stea în frunte
striviți sub șenile de ceață, cu tineri înecați
în marea de spice a Studiourilor Sahia,
despre care scriau ziarele
băgate pe sub ușa realității.
Pe atunci la mine în sat oamenii trăiau în
șoaptă
iar cireșii bunicului, înscriși la CAP,
se lepădau, ca de satana, de floare…
Ce-mi păsa totuși, eu umblam după cuci
salutând voios umbra milițianului
care bântuia prin sat precum Iisus pe valuri.
Pe urmă iar venea caravana cinematografică
sau duba securității și iar răpăiau
gloanțele oarbe în tăcerea conspirativă
și în jocul meu de copil
îndopat cu bomboane sticloase.

22

Replicile se amestecă
în răpăiala de mitralieră a inimii,
pasărea din muzeul
de științe naturale al patriei
bate brusc din aripi,
uzina chimică se ridică-n văzduh
(aici, în est, zăpezile naturale
ar costa mult prea mult)
în scena balconului actorul ține în mâini
craniul înțeleptului Yorick,
statuia libertății o ia razna pe străzi
în timp ce îngeri suavi recită la microfoane
comenzile lecției de gimnastică anaerobică
și moartea se preface că citește ziarul,
peste umărul poetului.

CEI FĂRĂ FEȚE

Am fost fideli unui zvon…
Printre umbre oamenii aprindeau focuri
și vorbeau despre iubire și despre încredere,
fără să se uite în jur, la cei fără fețe,
care morfoleau în gingii tăcerea,
la cei ce fluturau steaguri cu nimicul
rotund decupat în centru.
Cineva ucidea, totuși, din întuneric!
Mașina de transmis directive proiecta
trasoarele cuvintelor peste orașul orb,
nimeni nu cunoștea pe nimeni, la radio
se vorbea despre libertate și oamenii
rătăceau pe străzi, povestind cu însuflețire
despre ziua de mâine…
Cine să fi stat atunci să numere morții?
Cei fără fețe au pus totul în ordine,
cu meticulozitatea, exersată, a formelor fixe.
Dimineața s-au inventat o grămadă de
panglici multicolore, și mulțimea
a strivit, cu mica și îndreptățita ei mânie,
umbrele stacojii ale întâmplării.
Cine să fi stat, atunci, să numere morții?
Cei fără fețe au pus totul în ordine!

HRISTOȘII NIMĂNUI

Chiar și azi, când nu mai sunt zăpezi,
vin țărani cu ele să ne-îmbete,
doar în ochii lor mai poți să vezi
toată sarea mărilor de sete.
Și prin târg îi simți ai nimănui,
pipăindu-și banii ca pe moaște,
când tristețea are ochi căprui
în umile sărbători de paște.
Cine-s ei? S-au sufocat sub măști
și-au venit să-și târguiască gerul;
au venit bătrâni, bolnavi și proști
în orașul mort să-și vândă cerul.
Iar când foamea-i molfăie-n gingii
și-ospătarii le arată nota,
pleacă înspre zările pustii
și se-ntorc acasă, pe Golgota.

UITAREA PRIN GARD

mă uit la istorie prin gard;
trec unii pe uliță cu un război mondial
și fac atâta gălăgie și mor atât
de inutil și caraghios.
Și pe urmă vin albii și roșii
iar oamenii se prefac că sunt fericiți,
până le explodează liniștea în față
pulverizându-i printre mausolee și spaime.
Pe urmă trece un convoi mortuar…
Doamne, azi îl înmormântează
pe tatăl meu Lazăr
și pe mine au uitat să mă cheme…
mă uit la istorie prin gard…
mare lucru uitarea!

 

Festivalul Zile și Seri de Literatură
„Ștefan Augustin Doinaș ” (SAD)

Luna mai a debutat sub pecetea poeziei,
muzicii, comunicării. Depresia,
anxietatea, izolarea nu au putut să
învingă organizarea unui eveniment cultural
care și-a întins aripile până departe în toată
lumea, acaparând mulți iubitori de poezie. 1
și 2 mai, două zile pregătite profesional de o
echipă tânără: Toni Chira, Sorina Rândașu,
Antonia Mihăilescu, Savu Popa, coordonată
de scriitoarea Lia Faur. Vama Veche
emblemă a manifestării tinereții, libertății, s-a
mutat virtual la Arad.
La Festivalul Zile și Seri de Literatură Ștefan
Augustin Doinaș (SAD) au participat: 116
poeți, 23 de prozatori, 5 critici literari, 5
traducători. 20 de actori (de la teatrele din
Arad, Iași, Timișoara și Suceava), au recitat
din poetul Ștefan Augustin Doinaș, alături de
14 muzicieni (din România, Canada, Spania)
și artiști vizuali.
Invitații au fost din România, Tunisia,
Spania, Franța, SUA, Ungaria, Polonia,
Canada, Cehia, Slovacia, Bulgaria,
Germania, Republica Moldova.
Două zile am stat cu sufletul la gură și am
ascultat. Un spectacol fascinant, energizant.
Când citești din poezia unui autor interpretezi
în propria ta grilă. Când îl asculți direct pe
autor se face o altă conexiune. Rând lângă
rând, versurile, textele, citite, conturează o
hartă fără granițe fizice. Sentimentul este
inedit. Din țări diferite, de pe continente
diferite, s-a constituit o rețea literară nu doar
din cei care au citit, recitat și din cei care au
participat ca spectatori dornici de un
eveniment adevărat.
Am contactat membrii echipei de organizare
a festivalului să ne împărtășească câteva
concluzii după ceea ce au realizat cu succes
festivalul.

Lia Faur:
1. Ce a însemnat pentru
dumneavoastră această ediție Sad 2020?
O experiență necesară, care m-a transferat în
lumea virtuală ca să o pot valoriza mai bine
pe cea reală. Într-o înregistrare scriitorul îți
dă ceva din propria intimitate. Când citește
pe o scenă, este dispersat în privirile
celorlalți, niciun gest nu mai este intim, doar
gândurile lui, și ele agresate de voci, lumini,
bruiaje. O cameră, însă, surprinde liniștea din
jur, stângăcia, emoția, respirația de foarte
aproape, ezitarea. Scriitorul este în interiorul
unui ochi imens, al nostru, al celor de pe
margine. Se configurează mai multe aspecte
ale unui astfel de festival. Este o arhivă
literară. Este o lecție de literatură. Este o
tabără de creație. Este o arenă polemică. Este
o zonă de confort pentru cei fragili. Este un
teren al spiritului artistic, și se poate
continua.

2. Ce impact credeți că a avut acest maraton
on-line asupra iubitorilor de poezie, de
literatură ?
Mă ajută feedbackul pe care l-am primit de la
scriitori sau din public. Festivalul i-a făcut pe
mulți să uite preț de două zile anxietatea
claustrării. Poate, chiar să se imagineze la
teatru. Să descopere nume noi ale literaturii
române contemporane. M-aș bucura să știu
că îi vor căuta pe scriitori în librării și le vor
citi cărțile.

3. Puteți să ne dați o statistică a
participanților?
Da. 116 poeți, 11 din Ungaria, Bulgaria,
Cehia, Polonia, Tunisia, Spania, Republica
Moldova. Dacă-i adăugăm pe Andrei
Codrescu și Carmen Firan, avem și poeți
americani, sau pe Rodica Draghincescu și
Matei Vișniec, din Franța. 23 de prozatori, 5
critici literari, 20 de actori (de la teatrele din
Arad, Iași, Timișoara și Suceava), 14
muzicieni (România, Spania, Canada), 3
artiști vizuali.

Sorina Rândașu:
1. Totul a început cu Lia,
care mi-a scris în timpul Maratonului
desfășurat de noi patru, cum că i-ar plăcea să
facem parte din echipa acestui festival pe
care îl desfășoară la Arad de 6 ani încoace.
Știind cauzele pentru care nu s-ar mai fi putut
desfășura pe viu, cu scriitori și artiști în carne
și oase, alternativa plăcută a fost cea a
online-ului.
Au fost aproape două luni în care ne-am spus
bună dimineața și noapte bună zilnic. Eram
noi cinci pe aproape tot parcursul zilei.
Faptul că ne-am apucat din timp de treabă, de
afișe, de trimis invitații, de vorbit cu lumea,
ne-a dat ocazia să avem suficient timp și
pentru noi, să ne cunoaștem mai bine.
Festivalul în sine a fost o surpriză mai mult
decât plăcută. Pe mine m-a surprins și m-a
bucurat totodată implicarea celor peste 200
de artiști, de la poeții cu care n-am crezut
vreodată c-o să stau de vorbă, la soliștii
trupelor pentru care-mi dau coate la concerte
să pot fi eu cea care urlă de fericire lângă
scenă.
E greu de explicat sentimentul pe care
l-am avut în ultima zi a festivalului. Jumătate
de zi mi-am petrecut-o gândindu-mă că se
termină, oamenii se retrag ușor-ușor înapoi la
treburile lor zilnice și eu ar trebui să-mi adun
corbii din grădina SAD, iar în cealaltă
jumătate am fost euforică, văzând susținerea
oamenilor, solidaritatea lor. După ce treci
prin lucruri de genul n-ai cum să nu fii
extraordinar de fericit măcar două zile după
ce se termină.
2. Sunt sigură că SAD a avut impactul pe
care ni l-am dorit atunci când ne-am apucat
de treabă. Dacă n-aș fi fost în organizare, mar
fi interesat cu siguranță. Printre
participanți au fost scriitori pe care nu cred
că i-aș fi întâlnit altfel. Cu muzicienii e exact
aceeași poveste. Un concert sau o lectură
publică diferă foarte mult de felul în care a
fost organizat festivalul de data asta, mai ales
prin accesul publicului la intimitatea
artistului.
Statisticile de pe pagina festivalului
au arătat un număr foarte mare de vizionări,
reacții și distribuiri, ceea ce nu poate decât să
mă bucure.
Spuneam pe la începutul acestei perioade că
SAD este genul de proiect care merită cu
adevărat luat în considerare. Și chiar este.

Antonia Mihăilescu:
1. Înainte de a răspunde
am vrut să găsesc un singur cuvânt care să
definească ediția SAD 2020, dar mi-am dat
seama că nici o întreagă pagină plină de
cuvinte nu m-ar ajuta. Poate că dacă aș
împrumuta câte puțin din energia fiecăruia aș
reuși să reconstitui o parte din atmosfera
festivalului. Posibil nici atunci. Totuși, aleg
câteva cuvinte din pagină și încercăm, poate-poate:
prietenie, generozitate, familie,
muncă, implicare. Hmm, simți energia SAD?
2. Din interior e destul de complicat să-ți dai
seama cum se vede ceea ce faci din exterior,
însă am primit ceva feedback-uri pozitive
care ne-au bucurat mult și ne-au făcut să
spunem: „The show must go on!”

Toni Chira:
1. Pentru mine ediția de anul
acesta a SAD a fost o experiență foarte
interesantă, mai ales pentru că a întărit
anumite legături de grup formate imediat
după Maratonul de Poezie Online. Am fost
cu mult mai eficienți, mai dinamici și am
rezonat aproape pe deplin.
2. Din datele care atestă numărul de vizionări
pe care le-au avut clipurile, cred că festivalul
a avut un impact major, de fapt chiar cel mai
mare impact pe care l-a avut vreodată un
eveniment de genul acesta în țara noastră.

Savu Popa:
1. Ediția SAD din acest an a stat
sub ,,zodia” online-ului, fapt care a dus la
închegarea unui climat favorabil
schimburilor culturale diverse și atât de
necesare, mai ales în contextual actual. S-au
întâlnit cam toate artele: poezie, proză,
muzică, pictură, etc. Afirm, și cu ocazia
acestui răspuns, că noi, organizatorii, dar și
toți cei care au participat, nu am făcut altceva
decât să contribuim la ,,scrierea” unui poem
nesfârșit, antipandemic, al prieteniei și
solidarității.
2. Mi-ar plăcea să cred că pagina festivalului
va rămâne o arhivă importantă de literatură
online, pe care o putem accesa, de ce nu, atât
în calitate de cititori, dar și în calitate de
critici sau interesați de tot ceea ce se
întâmplă în literatura actuală. De aceea,
putem vorbi, de un impact de moment, care a
fost unul extrem de entuziast, dar și de un
impact de lungă durată, care confirmă
reușita, dar și necesitatea acestei arhive
online pentru generațiile următoare.
Listele cu participanții, videoclipurile,
impresiile după festival le găsiți la adresa
https://www.facebook.com/festivaldoinas

 

Aniversări

Aprilie
3-Florentin Popescu
5-Tudor Cicu
16- Nina Beldie
16-Nistor Tănăsescu
17-Beatrice Vergu (Homeucă)
19-Trandafir Sâmpetru
23- Mihail Milea (Sava Bogasiu)
26-Călin Ghețu
26-Emil Proșcan
30-Passionaria Stoicescu

Mai
1-Traian Gh. Cristea
1-Vasile Ghinea
2-Constantin Bucur
5-Sorin Călin
9-George Pațurcă
15-Dumitru Pană
16-Constantin Marafet
18-Elisabeta Boțan (Spania)
18-Carmen Tania Grigore
19-Dorin Ivan
19-Mihaela Roxana Boboc
21-Călin Vlasie
29-Valere Burlacu
30-Cornelia Ionescu Ciurumelea

Iunie
4-Dumitru K. Negoiță
4-Relu Stoica
12-Valeria (Ica) Ungureanu
14-Liviu Otânceală
16-Petrache Plopeanu
18-Sorin Despot
19-Paul Iulius Negoiță
23-Aurel Anghel
24- Mioara Iordache (Vergu)
24-Sorin Burlacu
25 Răzvan Theo Chirac
26-Laurențiu Sfinteș