Spații culturale nr. 71 (7)
George G. ASZTALOS
5 minute. şi înalta frecvenţă a nebuniei
hei hei tocmai m-am întors cu sticla şi ţigările
şi pe hol e o oglindă mare aşa
nu ai cum să o scapi
ei bine
mi-a tăiat respiraţia sălbaticul ăla bărbos
încruntat muncit neiubit
cu ochii lui de copil fugit de acasă
şi care ţine sticla ca mama lui Dumnezeu
în braţe
salvarea
isuse
în ce duioşii de corpuri de întunecat
ne trezim oameni buni
bine în fiecare zi sunt trist exact 5 minute
dar alea sunt de comă la spital
alea sunt când ajung beat de travaliu acasă
îmi arunc scârba de salopete unde apuc
îmi iau treningul şlapii inima la loc
şi şed câteva clipe cu ochii în gol
pe urmă vine bucuria mă ciufuleşte
îmi pune coarne de înger pămpălău
şi lucrurile reintră în nebunia ordinară
dar măi lume alea 5 minute
ar termina şi pe mama dracului
oricum
io-s dedicat de saltă voia bună mai toată ziua
uneori mă întreb de ce lătratul ei de treabă
nu m-ai făcut Doamne câine
să simt la nivel animal toată trăsnaia
și să mă ia o milă cât o lume întreagă
de Cristoși în supliciu și urlet pe cruce
dar n-ai să vezi nu pot fi trist decât 5 minute
am mai spus-o
solitarul fericeşte lumea oriunde seduce
iar singuraticul doar cînd se duce
şi nu mă pot condamna am reuşit de al naibii
să iubesc unele din cele mai tari îngerese care există
și nu am fost trist după ele mai mult de 5 minute
ei şi voi nu mă luaţi în seamă
sunt doar un aiurit vorbesc supersonice
ba chiar aş fi în stare să vă las
inima trăsnită de bucurie
că încă e vie
între timp plouă din convingere pentru că
e neînstare pământul să reţină apa
în marea lui dragoste de deşert
nu știm nu vrem dar animalele sunt mai poetice
decât maiestatea noastră
îşi văd de treabă cuminţi şi simt totul
de rămâne perplexă ultima nesimţire a lumii
De ce mă bonsai
Măi te iubesc
Mi-a spus cu o bucurie în lacrimi
Dar acum o să plec!
Doar ce mi-a spus-o
Şi am privit-o cum fuge
Şi întrebarea aia
Mi-a scos inima din minți
Ani la rând
Azi am văzut-o era tot o minune
Doar un pic mai de odinioară
Dar care tot râde şi plânge
De ce ai plecat am întrebat-o
Uite cu mâinile astea două
Mi-a spus
Când stau să iubesc
Simt cum fericirea ne distruge
Ange malade
am cântărit toate aspectele
nu-mi pot da seama
sunt prea obosit
prea rupt de tandreţe
prea izolat în străini
pe şantiere grămadă
şi orice pauză mă resimte
inutil şi ciudat
credeam că e acasă undeva acolo
dar e nicăieri
dacă vrei acasă vrei niciunde
e aiurea să vrei
e ideal pentru toţi să fii nicăieri
sau mai bine
să nici nu mai fii să dispari
la persoana întâi singular
şi fără niciun termen de comparaţie
pentru că mie mi-au murit comparatorii
nu mă mai compar numai cu mine
și pentru ce să revii acasă
păi chiar ce să aştepţi
cei mai mulţi se feresc
de viu şi străin
şi ce să vezi
în morţii lor se simt ca acasă
totul va fi bine pentru că vin
dintr-o linie puternică
de evadați lunatici
care s-au adaptat și la mama bejeniei
atâta că-s un înger bolnav sfâşiat
de frumuseţi aproape cuminţi
cu ochii larg deschişi
cu pumnii grei
cu inima ieşită din minţi
Killers lovejoy
și normal că îl fac să arate drăguţ
dar îl antrenez să asasineze
hobby-ul meu preferat e să mă îmbrac
ca să ucid
hobby-ul meu se plimbă prin coșmarele tale
vrea sânge curaj şi tort de ciocolată
de altfel
ar putea să pară ucigător dar
în vaporoasa ei rochie goală
ea mă înjură cu duioșie mă crede
în stare de te miri ce
probabil are prea multe pe cap
și tot ce îi trebuie e tot aia
numai că-i lipsește din ce în ce mai mult
și nici alea nu cresc pe garduri
căzute din cer
n-am cucerit nicio femeie din senin
le-am terminat
numai pe alea vreo două
care mi-au subtilizat
cuţitul în spate
de fapt sunt un nebun cuminte
am lista scurtă
a celor merituoşi
să le iau piuitul
în brişcă
uite stau în poziţia Hamangia
secolul e oprit pe-o fază cu demenţi
e cam nădușeală
tocmai mi-am scos cuţitul
că îl pusesem la păstrare
într-o cutie cu durere amorțită
și cu uitare
afară domneşte un fel de greaţă sleită
oraşul ne vomită pe la casele noastre
apoi ne rânjeşte prin geamul murdar
şi din vecini se aude straniu iată:
cușca și cu reaua beată
ce gagică-am fost odată!
io cred că boala asta de a continua agonia
e suprema tâmpenie şi treaba e
că îţi dă la ofertă câte o gură de aer
nu te gâtuie pînă vezi stele
face concesii te simţi ba capră ba varză
şi mă omoară de râs cuţitele alea care taie
atât de elegant feliuţe de fiţe
pentru boarfe de ambe sexe prin rest-aurante
deşi sunt veşnic neascuţite
cred că la unii e musai să le iei gâtul
ca să vadă şi ei că au un cap
pe care în altă viaţă ar fi putut
să-l ţină de-a dreptul pe umeri
vorba cântecului odată am ucis o vrabie
pe urmă am jelit-o cu o bucată de pâine
dar cuţitul meu fumează calm în noapte
într-un fel de durere amorţită
la care oraşul rânjeşte prin geamul murdar
hei-hei totul e oprit
pe-o fază cu demenţi
nu ai
decât să intri aşa
şi ca din greşeală
să dai play
Încă mai caut un om
se face tot mai târziu în umanitate mai nou
s-a inventat sportul evitării deliberate a atingerii
după Apocalipsa Digitală asta ne mai lipsea
un pic de Ciuma Pădurii să le pună capac la toate
poetul în bejenia lui dilie încă mai caută un om
umblă chierit prin cetate fără botniță fără destinație
salută întreabă la nimereală helău hau duiu diu
și expresia lui favorită rămâne același hapciu!
lumea-i oripilată fuge undeva să respire și ea
cocoșată sub saci de săpun și de pâine
se încuie în case acolo ar mai sta ar mai tăcea
ar mai spera că există niște mâine
poetul în bejenia lui zbanghie mai caută un om
umblă de colo-colo deși nu se mai poate
îl vezi de departe înflorit ca un pom
și simți că e groasă: pune-ți centura de castitate!
Sorin CĂLIN
Din codrul penal
Se va afla la timpul potrivit. Și locul.
Limba mi-e română. Încă. Controlabilă dimineața în
oglindă. Momentul adevărului, momentul unei perorări
în sine despre papile, precum Cărtărescu în Gemenii
despre bărbierit. Un luciu identic le este necesar faurilor
Codului de Procedură Penală, să nu se lase păcăliți de
vederile proprii și să nu creeze impresii eronate
beneficiarilor. Fiindcă teorema farmecelor harrypotteriene
are valabilitate universală: îmbrobodește prin
magice cuvinte. Mai clar de atât… Art. 192 dispune
organului… să se deplaseze… undeva…, ,,…la fața
locului…” (ca țăranul la capătul rândului de prașilă), ca
să determine, clarifice sau să stabilească marele Adevăr.
Dară…, dacă ,,…există suspiciuni cu privire la decesul
unei persoane.” Dulce și frumoasă… Să fi fost poetul…,
aș fi declarat-o strâmbă și-ncurcată. Ambiguă. Să fie
mort, să nu fie? Să fi fost ucis, să fi survenit plecarea pe
lumea cealaltă accidental, să fi fost sinucidere? Al. 2 îl
găsesc inocent și credul. Să interzici ,,…persoanelor
care se află ori care vin la locul unde se efectuează
cercetarea să comunice între ele sau cu alte…” în
România echivalează cu nonsensul. Ai omorî națiunea
toată. Și pentru ce?
Râsul face parte din categoria mișcărilor ce
antrenează cei mai mulți mușchi, chit că-s pe față sau
în… dos. Cu toată această multi-contracție produce
destindere întregului organism, poate, zic, tocmai
fiindcă golește creierul de orice proces neuronal
complex și se ocupă doar de… carne. În același stil
m-am debranșat de la toate gândurile privind cum
criminalul călărășean se plimbă de voie cu sacul gol pe
urmă, liber ca pasărea cucă în văzul unor pioni ce-i
monitorizau (și nu prea) mișcările șmecherești…. De ce
se cere reconstituirea? Pentru o certitudine. De ce ar
avea nevoie? De tot necesarul, nu doar de ,,…dacă
găsește necesar…” Dar viziunea-mi aparține. Aș
argumenta astfel: verifică declarația sau o infirmă. Ceea
ce nu se stipulează în niciun alineat dintre cele patru ale
Art. 193. ,,Trebuie” l-aș fi depus și-n situația alternativei
unui înlocuitor, iar ,,… nu poate sau refuză…” l-aș fi
tratat cu specific: bolnav sau mort, nu, nu vreau. La
ce-ar mai avea nevoie de o marionetă, n-are imaginație
organul de urmărire penală ca să deruleze mintal scenele
,,criminale” întregi sau împărțite pe bucăți?
Scurtimii Art. 194 i se potrivea o anexare la anteriorul.
Legistul putea fi ,,reconstituit” în reconstituire. Ca
destule alte persoane: oricare.
Ne aflăm degeaba în secolul 21. Noi măsurăm tot
cu pasul, scriem tot cu pixul, reproducem ceea ce ne
înconjoară tot cu creionul chimic. A se vedea ce
propune conținutul Art. 195 într-un simplu proces-verbal.
Cu amănuntul: situația locului, urmele, obiectele
examinate și ridicate, poziția, starea, dimensiunile.
Doamne, ce imaginație încerc! Rulete, șublere,
micrometre, radicali, sisteme de ecuații și integrale,
geometrie plană și în spațiu, calculul probabilităților cu
stohastică (de la Homescu citire), toate-ntr-un sămădaș.
Și-apoi schițe, pastișe și doar așa, de-un remember,
instantaneul fotografic. Chiar ,,…alte asemenea
lucrări…” Brâncușuri, bălașe….
Nu scăpam de beleaua cu ghiciul făptașului, cu
murdărirea buricelor când i se năzare aparatului de
urmărire și strângere de probe, dacă fiecare ins avea un
set de curbe în calculatorul procuraturii? Nu scăpam de
trecerea prin fața teleobiectivului dacă evidența
populației ar împrumuta acelorași câte-o poză? Și știți
cauza? ,,…lipsa consimțământului…” ar fi trecut de
rațiunea oricui o simplă formalitate, nu o fortuire.
Miguel GANE
Un tânăr poet originar din România are Spania
la picioare după ce prima lui carte, publicată în anul
2016, „Con tal de verte volar” i-a adus un succes rapid
şi o imensă faimă. Cartea, epuizându-se cu mare viteză,
a fost editată în 17 ediţii, beneficiind de acelaşi succes
şi în ţările de limbă spaniolă din America Centrală şi de
Sud. Şansa sa a fost Penguin Rondom House Grupo
Editorial, cel mai mare holding editorial din lume care
a ştiut să profite de talentul său. Şi a doua carte, apărută
în anul 2018, „Ahora que ya bailas” s-a bucurat de
acelaşi succes. Mihai Gane, acesta este numele său real,
s-a născut în anul 1993 în comuna argeşeană Lereşti, pe
care o adoră. De la 9 ani a plecat cu familia în Spania,
stabilindu-se la Madrid. Aici şi-a desăvârşit pregătirea
profesională absolvind două facultăţi: Dreptul şi
Administraţia Afacerilor. Pe Miguel (Mihai) Gane l-am
descoperit prin intermediul maestrului Dinu Săraru în
revista „Clipa”. Până a lua legătura cu el nu a mai fost
decât un pas. Deşi este foarte ocupat, având în pregătire
două volume, unul de versuri şi altul de nuvele, mi-a
răspuns de fiecare dată cu amabilitate. În curând vom
purta un dialog ce va putea fi citit aici.
Prezentare de Stan BREBENEL
1718
Chiar nu pot să te ating
sau să vedem filme împreună.
În ciuda acestei distanţe nedorite,
care mă face să vreau
să urc în avion
în fiecare clipă când mă gândesc la tine.
Chiar dacă am pozele tale
şi cu ele pot să mai trec peste câteva zile.
Chiar dacă nu pot să îţi citesc
toate cărţile pe care le doresc.
Deşi îmi este frig în primăvară,
chiar dacă mă întreabă lumea despre tine
şi pe faţa mea se aşează un dor,
deşi cămăşile mele nu mai au mirosul tău,
nici hainele tale nu mai sunt pierdute
pe parchetul meu.
Chiar dacă vinul nu este pentru doi,
chiar şi atunci când vreau să ne pierdem
prin Madrid,
deşi îţi ştiu mărimea exactă la orice
aluniţă de pe spate
şi mor de poftă, pe zi ce trece, să-ţi mai
descopăr ceva nou.
Deşi aş vrea să îţi muşc urechea
şi să îţi spun lucruri interzise.
Deşi exista un vreau cât un munte,
şi un nu pot zboară, din ce în ce,
prin vânt,
în ciuda tuturor acestor lucruri,
1718 kilometri nu mi-au fost, niciodată,
atât de aproape.
1718
A pesar de no poder tocarte
ni ver cine juntos.
A pesar de esta distancia indeseada,
que me lleva a querer cogerme un vuelo
cada minuto que te pienso.
A pesar de tener tus fotos
para ir tirando de los días.
A pesar de que no puedo leerte
todos los libros que quiero.
Aunque tenga frio en primavera,
aunque me pregunten por ti
y ponga cara de echarte de menos,
aunque ya no tenga tu olor
impregnado en mis camisas
ni tu ropa en el suelo de mi cuarto.
A pesar de que el vino no sea para dos,
aún cuando quiero que me cuentes tu vida
mientras nos perdemos por Madrid,
aunque sepa la exactitud de tus lunares
y me muera por descubrirte algo nuevo,
aunque quiera morderte la oreja
y decirte cosas prohibidas.
A pesar de este quiero tan montaña,
de este no puedo tan viento,
a pesar de todo ello,
1718 kilómetros, nunca,
estuvieron tan cerca
Des-dragoste la distanţă
Privesc ecranul telefonului
o dată la câteva minute
şi nu văd nici un mesaj
al tău.
Nu ştiu ce faci.
Nici măcar nu ştiu dacă faci ceva.
Mi-ar plăcea să citesc
că vrei să mă vezi,
că îţi este dor de noi,
ca atunci când te atingi
te gândeşti la mine;
adică lucruri pe care eu le fac pe zi ce trece.
Însă nu apare nici un mesaj
şi atunci trebuie să accept,
că exact acolo, în tăcerea ta,
este locul unde se termină
dragostea.
Desamor distancia
Reviso la pantalla del teléfono
cada pocos minutos
y no veo ningún mensaje
tuyo.
No sé qué estarás haciendo
si es que estás haciendo algo.
Me gustaría leer
que tienes ganas de verme,
que me echas de menos,
que te tocas pensando en mi;
– es decir, todo aquello que yo hago,
cada día -,
pero no veo ningún mensaje
tuyo,
y debo aceptar
que en ese silencio de palabras
es cuando se termina el amor.
George MIHALCEA
***
un condor
cu pliscul plin de sânge
trece în zbor planat
prin ochiul meu stâng
în timp ce în marea
botezată cândva Hellespont
se scufundă ultimele corăbii
care mai navigau
către tărâmul atlanților
zdrențele nopții trecute se-aștern
peste trupul femeii de lângă mine
și-mi șoptesc un fel de poveste
care totuși se-ncheie cu bine
uneori nu mai este nevoie
decât de un vis ca acesta
ca să te poți vindeca de obsesia
drumului printr-un timp
care încetul cu încetul
se leapădă de tine
fără să doară
Spre finalul anului 2019, câțiva scriitori într-o bibliotecă: Stan Brebenel, Nicolai Tăicuțu și George Mihalcea
Fevronia SPIRESCU
bruflit* cu ecou pe STRADA MARE
(de ce le mai scoți la lumină de aia)
*(Bruflit – sunet produs de ștergerea prafului
de pe o idee – ”Câteva posibile nume de sunete”, Dan
Stanciu, Dilema veche, nr.422, 15-21 martie 2012)
*** cocoșelul neastâmpărat
25. cocoșelul neastâmpărat … avem bilete la
teatru un cocoș pe scenă mi-e teamă vulpea
mea de la parc oare vânează cocoși… la
difuzor e noapte bună copii cocoșul cântă
cucurigu teatrul e departe dincolo de strada
mare vulpea nu-l aude vulpea mea doarme
noaptea nu vânează cocoși auzi cocoși
dresați… la teatru… cucuriguuu… noapte
bună copii…
… „Noapte bună, copii!” este prima emisiune
radiofonică pentru cei mici, care și-a început existența
la 2 noiembrie 1956 cu piesa „Capra cu trei iezi” de
Ion Creangă, în lectura lui Mihail Sadoveanu…
26. pantofii de lac pălăriuța gri rochia roșie de
catifea strada mare n-are noroi nici praf
strada mare are pietre e bine… pantofii sunt
curați și roșii să nu întârziem… lume multă
teatrul are scenă scena e afară și soarele
intră-n ochi cortina e roșie ca rochia mea de
catifea mai în față mai în față nu văd bine e
prea înaltă doamna cu pălărie…
…teatrul e un loc special cu scenă (de cele mai multe
ori) unde se prezintă piese în fața unui public…
27. hei unde te bagi nu văd bine puțin puțin loc
așa muzică gălăgie râsete liniște trebuie să
vină cocoșelul neastâmpărat pantofii mei roșii
au totuși praf în vârf un gong două trei
sssss… liniște vine vine… mai întâi cortina
se deschide muzică veselă mai încet mai încet
și…
… dialogurile scrise se numesc piese de teatru …
28. cocoșii nu au pantofi și… picioarele sunt…
eiiii… de fată… fata are coadă de cocoș cu
pene fata are creastă are aripi cocoșul-fată
cântă cucurigu cântă și fuge din urmă vine o
vulpe nu e vulpea mea e o vulpe-om vulpea-om
are coadă și două picioare… de om și
poftește un cocoș cocoșul-fată fuge vulpea nu
e vulpea mea
…actorii reprezintă personaje pentru a fi privite din
exterior, de către un public, într-un timp și spațiu
limitat…
29. cocoșul-fată e isteț cocoșelul neastâmpărat
păcălește vulpea-om eiiii vulpea mea e isteață
nu e păcălită de-un cocoș ursul e păcălit de
vulpe omul e păcălit de vulpe și ea mănâncă o
mulțime de pește vulpea mea doarme în
scorbură cu puii ei nu scoate o vorbă nu cântă
e tăcută…
… personajele teatrului pot fi și animale, mai ales în
piesele pentru copii, dar nu numai ….
30. strada mare are pietre pe strada mare trece
trăsura trap trap trap mergem pe trotuar
mama mă ține de mână v-a plăcut… nu știu
cocoșul-fată și vulpea-om aleargă unul după
altul se țin de mintea mea nu știu mi-a plăcut
oare… umerii sus par semne de-ntrebare
cocoșii nu au picioare de fată nu era vulpea
mea vulpea mea e în scorbură cu puii ei e
bine-așa
… difuzarea sau punerea în scenă a poveștilor
contribuie la stimularea interesului pentru cultură,
lectură, dezvoltarea creativității având în vedere
fantezia acțiunii și încercările cărora eroii trebuie să le
facă față …
*** domnișoara
31. azi mama are o durere mergem noi la
farmacie mamă să nu pierdeți hârtia doar pe
trotuar… nu e nimeni pe strada mare mamă
bine hai vedem casa cu obloane verzi la
farmacie spuneți sărut mâna domnișoară și la
intrare și la plecare ce-i aia domnișoară mamă
cineva fără soț încă dar e bătrână nu are soț
nu are e domnișoară nu uitați nu uităm
…domnișoară e termenul de politețe pentru o fată sau o
femeie nemăritată…
32. mergem la farmacie farmacia are un geam
mare mare în geam se răsfață o floare mare
mare până-n tavan cu frunze mari mari se
cheamă ficus pe rafturi chicotesc sticluțe mici
mici și borcănele ciudate mici mici pe jos
pătrate mari albe și negre ca pe cutia de table
a tatii pe cutie ele sunt mici
… colocvial, denumirea de farmacie face referire la
locul unde se prepară și se vând medicamentele …
33. ooo… afară afară să nu te mai prind
domnișoară să-mi spui auzi nu doamnă
domnișoară de unde să știu eu doamnă-domnișoară
o doamnă e o doamnă nu știu
iartă-l domnișoară nu știe să se adreseze de
unde să știe nu-i de la oraș nu vreau… auzi
colo doamnă… stăm lângă ușă afară spaima
s-a ascuns în gât în ochi în degete omul iese
năucit
…farmacistul are un rol important în educarea
populației atât in ceea ce privește medicația, cât și în
tratamentul recomandat de medic…
34. hârtia de la mama vai nu-i în buzunar aici e
batista fata din nufăr banii și două bile e la
tine nu-i ușa are clopoțel clopoțelul sună
frumos zing zing zing urcă tu scara aha uite
hârtia e în șosetă n-am pierdut-o sărut mâna
dom… domnișoară sărut mâna domnișoară
eiii așa fetițe bine crescute…
… medicamentul este o substanță sau un produs destinat
sau utilizat pentru studierea sau modificarea unui
sistem fiziologic sau unei stări patologice, pentru
vindecarea unei boli…
35. în farmacie miroase a proaspăt amărui hârtia
din șosetă trece sub ochelari ochelarii o
studiază sub ochelari apare un zâmbet larg
spaima s-a retras spre picioare ele mai
tremură încă avem medicamentul e într-un
sertar într-un pliculeț domnișoara scrie ceva
pe el țac țac țac se aude casa de marcat țac
țac țac
… farmacistul trebuie să se asigure că informația pe
care o transmite odată cu eliberarea medicamentului a
fost deplin înțeleasă, că schema de tratament va fi
respectată…
36. sărut mâna domnișoară sărut mâna
domnișoară clopoțelul zing zing zing
pliculețul în buzunar restul în celălalt nu mai
sări pierzi pliculețul uite și cofetăria da…
înăuntru e minunat o mulțime de bomboane
colorate nu intrăm azi în cofetărie
… clopoțelul e deasupra ușii, sună când se deschide sau
se închide ușa, să anunțe clienții care intră într-o
prăvălie…
37. dincolo de ușile astea verzi mari ce-o fi poate
un palat poate o prințesă eiii… o prințesă da
da sigur o prințesă sunt uși de palat sunt
obloane uite au și lacăte palatele au porți și
obloane ba nu ba da n-ai văzut desenele din
cartea cu basme ba da au și lacăte și ce dacă
sunt niște uși mari sunt de palat ba nu treaba
ta
… basm – operă epică în proză care prezintă lupta
dintre bine și rău și care se încheie cu victoria binelui,
de regulă…
Teodor DUME
Traiectorii
în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns
trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri…
urme de fluturi
dincolo de orice tăcere
e-ntuneric şi niciun cer
umbrele adorm într-un fel anume
ca şi când
nu ar fi existat atingeri
aciuit în primul anotimp
după naştere
îmi desfac singurătăţile în şuviţe lungi
pe palmele mele goale au mai rămas
doar urme de fluturi
***
vară târzie –
în carul cu fân doi țânci
mănâncă pepeni
