Fărădelegea lui Călin – abρ
Urechi înfundate. Bine că-s ale cetățeanului destupate, să-și testeze limitele. Legale.
Zilele nemerniciei au căpătat eternitate. Și-afurisita oră 23 le dă benzină-n injectoare….
Grabă. Iuțeală și limbă ferfenițită. Unii motorizând-o, alții ciuntind-o. Are supunerea rolul ei. Sclavajul și băgarea de seamă. Ce-i era Art. 433 să-i alăture atenția, după care judecata? (,,Recursul în casație urmărește să supună ÎCCJ judecarea…”) Batjocură totală!
Câtă-i ea de expresie și nu mă convinge că sensul acordat este cel sugerat. Nici în titlul Art. 434, responsabil cu generalizarea conținutului. Despre ce hotărâri pot face obiectul recursului la vârful piramidei judecătorești. Unele, logic, decise de curtea de apel. Fără a fi fost direcționate către reluarea judecății. Altele, destule, au nu. Cele ce nu au mai permis redeschiderea procesului penal, ce stabilesc pedepse executabile și reabilitarea, ce sunt declanșate în prealabil de persoana vătămată, procedurile ce privesc admiterea recunoașterii învinuirii. Al. 3 pare, dacă nu chiar o fi, dezarmant. Procurorul poate apela la recursul în casație, dar nu pentru a condamna inculpatul care a fost achitat. Și-atunci, la ce bun demersul?
Un 30 de zile. Recursului în casație. (Art. 435)
O mână de oameni îndreptățiți să-l susțină: procuror, inculpat, parte civilă si responsabilă civilmente. Dar nu toți să-l depună. Cât privește ,,laicii”, lor li se permite să bată la porțile ,,raiului” ,,… numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluziile în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.” Însă, mai deciseră și alții împotriva acestei discriminări prin 2016: CCR-ul. Având perfectă dreptate. Altfel de unde permisiunea oricăreia dintre părți să-și retragă personal, la Al. 3, Art. 436, sau prin mandatar special cererea înainte de finalizarea dezbaterilor? Variantă valabilă și pentru deținuți, cărora nu li se cere mai mult de o ,,… declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere.” Seria dovezilor ce susțin rezoluția Curții Constituționale se înmulțește cu recunoașterea la Al. 4 a faptului că minorul a declarat personal recursul. Fără să-l poată retrage. Procurorul este supus aceleiași proceduri, retragerea făcându-se de cel ierarhic superior. La fel de normală situația în care doar cei ce au făcut apel pot merge la casație și nu cei ce și l-au retras. Alții nicicum.
,,… și/sau semnătura avocatului…”, Art. 437, de asemenea…. Din conținutul căruia nu lipsesc uzanțele unei cereri: nume…, motive…, hotărârea atacată….
,,Fi-mi-ar…” de-atâtea abrogări. Și schimbări de sistem. Până acum, ca subpuncte, fuseră litere. La Art. 438 s-au transformat în 1., 2. etc. Din 14 înșirate la Al. 1, șapte sunt nule. Fatalitate a zilei 14 august 2013. Reduse, deci, drastic posibilitățile casării. Probleme rămase în picioare, ce țin de competențele instanțelor, nerespectate; condamnare pentru o faptă inexistentă în legea penală (se putea vorbi direct despre Codul Penal); hotărâre de încetare a procesului greșită; neconstatarea grațierii sau grațierea oferită în mod eronat; limite ale pedepselor acordate ,,după ureche”. Al. 2 oferă un nou temei, susținând toate cele cinci situații rezidente la Al. 1, condiționându-le de inexistența lor în actul de cerere la apel ori, dacă au fost motivul lui, s-au respins sau au fost omise. Vă trimit din nou la greșelile procedurale, ce nu țin de vina niciunei părți, ci din ale aparatului judiciar. Foarte puțin sau deloc sancționat. Al. 4 pune capăt acestei etape prin respingerea casației și imposibilitatea unei contestări.
