Scriitori de azi – Petrache Plopeanu – Marmurele mele prinse-n lut. Splendida deturnare (7)
pauză de existenţă
la margine de gând.
un balans mai mare în jos
am privit mai întâi
candela
mi-o adusese o femeie bătrână în timpul eclipsei
de soare
sau atunci când am orbit
în ultimul meu exerciţiu de
orientare
să fi fost oare mama!?
schimbare în faţa zilei
masca
o dăruiesc zilnic cerşetorilor nemulţumiţi
din ce în ce mai mulţi şi
mai blânzi
O acţiune controversată
Merg
spre uşa din urmă.
Nimeni
nu mă opreşte să cred că
este o gură de peşteră
astupată chiar cu mine.
Manevrele infinitului dublu
Privesc
o coală de hârtie.
Ochii mei ficşi
spun că
a început sfârşitul
celei dintâi litere învăţate.
Mişcare vag subacvatică
Mi-am înclinat
capul spre stânga.
Din ureche îmi alunecă
afară
simfonia a IX-a de Beethoven şi
strigă.
Îndemn spre virtuozitate
Aşez cu măiestrie
paharul pe masa înclinată.
Vocile de sticlă
nu îndrăznesc să
spargă decât unele tipare
mai slabe de înger
Cu hotărâre determinantă
Rup felia de pâine
cu trei degete.
Cina aceasta nu este
de taină.
Pânda fără veşnicii
Înfig blând
scobitoarea în piatră.
Faptele reprobabile ascultă
la ferestre
pregătite de marea spargere a clipei ce-a fost.
Transhumanţa în galben
Cât are?
24 de karate spun sigur pe mine.
Grăuntele de piper
ustură
bucata de inimă de care s-a prins
în trecere sincopată.
Mierosul Domn bandajat
Înghit şi
un cântec de operă se minunează.
Turandot a înţeles între timp
strania judecată
a notelor false placate lunea cu
aripi de PVC negru.
friză prin câmpul cu ierburi.
răgaz
cu mâna prin iarba măruntă…
aşa doarme durerea de mamă
fluviul doar aşa vede malul
şi pasărea-prunc scânceşte ca omul
oasele prinse în pir
mângâie verde umbra ce-a fost
iar dintele cată cuvântul uzat
curgând rădăcini spre înalturi
sânul e prins
în mormânt de salcâmi înfloriţi
şi mirat îşi descoperă pielea
roză pierdută frunză din stol
carne străpunsă de flori de acant
împărţirea din urmă.
glas şi rugină
după ce mai toate cele ce sunt
au fost împărţite în grupuri porunca răsună
peste cele rămase
oameni de-o parte cei buni
de-o parte valve stricate
răspicat s-a strigat la unii şi alţii
în tabere mari să se-adune faţă în faţă să fie
până la vorba cea mare ce-avea să urmeze
să-şi facă cum or putea
viaţă ce-aşteaptă glasul dintâi
oamenii buni au venit fără grabă
slujba cea bună-i făcea şi mai buni
chiar adunaţi la grămadă
rânduri de braţe şi ochi se munceau
întrebări le-nchideau între garduri
cu sârmă ghimpată-ntărite
nici urmă de valve stricate de taberi
de fiare
doar sârme răzleţe cu rugină-ntre coapse
în câmpul de ierburi de leac
se-nfruntau cu osânda promisă
cu cele răstite de glasuri divine
socoteală cerând pe tăcute
ochii de oameni cei buni tot mai des în sus se-aţinteau
tot mai mulţi şi mai mult
rămâneau privind peste nori
întrebări aruncând peste garduri
în partea de valve stricate
absente
ordin veni la apelul de seară
jumătate din oameni fi-vor valve defecte
pe câmpul de-alături
ceilalţi jumătate oameni buni
continuu vor fi pe loc vor rămâne
aşteptând să sune trompeta
după ce toate cele ce sunt
au fost împărţite bunii oameni de-o parte
de-o parte valve stricate
cele din urmă au venit peste ei
să-şi repare din origini defectul
aşa apăru păcatul primar
vinuri peşti şi poeţi.
respiraţii accidentale
să nu neglijăm
în cazul unui accident întâmplat lângă noi
de obicei mergem printre oameni
nu numai printre cuvinte şi chiar obişnuim să respirăm
respiraţiile noastre pot fi indiferente sau insalubre
de aceea de unii se feresc cuvintele să fie prinse şi răsucite
pe limbă
ca vinul vechi
multora le place vinul indiferent că este nou
chiar în lipsa unor minime cunoştinţe de oenologie
îl consumă fără întrebări
cuvintele ne mai numesc din când în când
poeţi dar este greu de găsit cu adevărat
unul care să prindă umbra silabelor
aşa cum ar trage peştele din râu
să se bucure de el şi să-l arunce înapoi
cuvintele au această proprietate a peştelui în apă
sunt alunecoase şi
dacă le ţii prea mult în soare
se usucă şi put de te ştie toată suflarea
şi-ţi mai scoate şi vorbe că-
ţi miroase şi gura şi că tragi gros la măsea
vinuri vechi şi aromate
peşti strălucitori vibrând
în cazul unui accident întâmplat lângă noi
este necesară o maximă circumspecţie introspectivă
reglaţi-vă ritmul respiraţiei exerciţiile sunt
1, 2, 3, 4, 5, inspiraţie
6, 7, 8, 9, 10, expiraţie
reproşăm rapiditatea acestui ritm oricui stă în acele
momente să ne mai asculte
dar de obicei toţi cei prezenţă au ritmuri diferite
cuvintele sar pe nebănuite din gâtlejuri
sunt uluite de atâta nonconformism şi
numeroasele repudieri
inspiraţie-expiraţie inspiraţie-expiraţie
dezbăraţi-vă de toate prejudecăţile
acolo s-ar putea să agonizeze un poet
îl veţi identifica relativ uşor
nimeni nu se repede să-i facă respiraţie
gură-la-gură unui poet
nimeni nu ştie că acesta nu are nevoie
de respiraţia gură-la-gură
tot ceea ce doreşte cel căzut de cele mai multe ori
accidentele înseamnă
cădere
aşa cum spunem lucifer a avut un accident
este deplina siguranţă a ultimelor poeme
mai ales a acelora încă nescrise
de aceea poetul căzut
caută cu ochii nu cu mâinile
aşa cum fac cei care venind de la piaţă sunt loviţi subit de
un infarct
dar trebuie să ştiţi este un lucru absolut vital
pentru voi şi pentru el
lui trebuie să-i faceţi neapărat şi cu toată convingerea o
respiraţie vers-la-vers poem-la-poem
numai aşa poeziile lui vor trăi
numai aşa atunci când vom avea noi înşine un accident se
întâmplă mereu fiţi liniştiţi
vom fi recunoscuţi ca poeţi şi
va veni timpul să ni se facă şi nouă la fel
dar ca măsură de precauţie
beţi numai vinuri vechi
şi lăsaţi toţi peştii voştri de argint
să scape înapoi în lumină
