Cenaclul Alexandru Sihleanu – 15 August 2020

LA CAPĂTUL VIEȚII SE ÎNTINDE TĂCEREA, ÎN URMĂ UN SEMN DE ÎNTREBARE

Sâmbătă, 15 august, în zi de sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, la cafeaua literară, cu un moment de reculegere în memoria celui care a fost Matincă Costea, scriitorul, prezentatorul de spectacole, redactorul de la Radio Râmnicu Sărat, umoristul ședințelor Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, de la a cărui plecare dintre noi și pe care nu îl vom uita, s-a împlinit un an de zile. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
A continuat cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, versuri Matincă Costea, muzică Manea Agheană, interpretare, voce și chitară, invitatul special Manea Agheană și un cântec care îi plăcea, în mod deosebit, lui Matincă Costea Treceți batalioane române Carpații (Nicolae Furdui Iancu).
A urmat un moment in memoriam Matincă Costea.
„Câteva epigrame semnate Matincă Costea. (Unui somnoros) Somnoros de când se știe,/ Ca pescar e mare domn./ Semn de mare bucurie,/ Ieri a pescuit… un „somn”. (Păcăleală) Noi l-am votat cu speranța / Că-i cinstit și competent./ I-a rămas doar aroganța,/ El doarme… în Parlament. (Modernizare) Îți place calculatorul,/ Performanța împlinirii,/ Dar mă tem, dragă băiete,/ C-ai să uiți tabla-nmulțirii. (Rezolvare) Am strigat: Jos dictatura!,/ Până când am răgușit./ Privim azi candidatura,/ Ce-am sperat și ce-a ieșit? Și una proprie: (Telenovele olteano-vasluiene) Marin, Vârciu și Vulpița/ cu scandal ori cu bătaie,/ O „Antenă” cea prins fița/ Și-au făcut-o, dar… de oaie.” (Dumitru Hangu)
„(Scrisoare către dl Matincă Costea) Luna cu nopțile acele’/ Când plouă cu stele/ A venit c-o veste rea:/ „A căzut din cer o stea”.// Toți ne-am întristat fiindcă / Era steaua lui Matincă:/ De unde vii, prietene, de unde vii?/ Cu toți ne minunăm de câte lucruri știe.// Poate că n-am aflat/ Și nu te-am cunoscut/ Și n-am realizat câte-ai făcut./ Ai răsărit din mijlocul câmpiei// Născându-te în trilul ciocârliei/ Și vorba ta splendoare bobului de grâu/ Poate era chiar un fantastic brâu.// Noi, cei născuți în Râmnicu Sărat/ Când te-am văzut și când te-am ascultat/ La difuzor, pe scenă-n Centrul Cultural,/ Cu toții am exclamat: -Ești magistral!// Ai fost de toate și ne-am minunat/ Cu câte daruri Domnul te-a-nzestrat./ Când apăreai cu chipul zâmbitor/ În evoluție strălucitor.// Știm că te-ai dus în lumea fermecată/ Din care n-o să mai vii niciodată./ Nu disperăm, ci credem înainte/ Și te păstrăm în suflet și în minte.” (Mihai Constantinescu)
„Comorile Daciei au fost jefuite de romani. Comorile României postbelice au fost furate de ruși. Comorile României postdecembriste au fost vândute de aleșii poporului. Însă „comoara cenaclului” numită Matincă Costea a fost ridicată de divinitate. Așa pierdem tot ce prețuim, prin toate formele posibile. Vă spun azi o poveste:/ La Râmnic a fost odat’…/ A fost… azi nu mai este,/ Un OM… un OM adevărat. Când trăia, prietenul M.C. era înconjurat de cenacliști cu „aer de sărbătoare”, cu respectul pentru vârsta și toate realizările personale. Simțeam atunci că era respectat drept „CINEVA”, CINEVA devenit simbolul cenaclului, simbolul cultural contemporan al municipiului nostru. Astăzi, însă o revoltă amară mi-a năvălit în suflet văzând la ce s-a redus simbolul cenaclului: doar două minute – in memoriam. Decât nimic… e bun și atât. Dar azi se împlinește o zi și un an de când M.C. a plecat în veșnicie. Entuziasmul nostru colectiv a murit împreună cu prietenul Matincă. Dacă el ar fi fost președintele țării sau liderul unui partid, l-am fi uitat mai greu, dar tot l-am fi uitat. Ex. Corneliu Vadim Tudor, zis Tribunul. De el își mai amintesc numai fanii săi adevărați. Așa dispar „giganții” culturii românești! O cugetare din înțelepciunea poporului spune că „omul nu moare numai la îngropare.” Dureros este că el moare atunci când este uitat, chiar dacă trăiește. Poporul a concretizat această afirmație prin: „ochii care nu se văd, se uită!” Prietenul Matincă a murit… și gata! L-am dat uitării! Probabil îl vom omagia mai mult la 27 august, ziua lui aniversară. De doctorul Homescu cine își mai amintește? Și ce buni prieteni erau Matincă și Homescu! Oare Matincă va avea aceeași soartă tristă, uitarea? Vă rog, pe dvs: cine are o fotografie sau mai multe cu prietenul Matincă, să mi le împrumute timp de o oră să le xeroxez. Am să încerc un bust al lui, iar la comemorarea de doi ani de la moarte să-l omagiem cu bustul din ipsos în fața noastră sau noi în fața lui. Apoi bustul, dacă îl acceptă Centrul Cultural, va fi donat locului său de muncă; dacă nu va fi acceptat, există și această posibilitate, bustul va fi oferit familiei sale, urmașilor săi, care încă îl iubesc. Și cu permisiunea dvs. câteva informații. La 15 august a.c. municipiul Râmnicu Sărat sărbătorește 136 ani de la înființarea parcului mare (1884) de către primarul Al. I. Popescu și 125 ani de la construirea Primăriei (1895) de către arhitectul Antonio Ulmioni. La 14 august 1916 România intră în Primul Război Mondial sub comanda șefului oștirii române regele Ferdinand. La 15 august, dar în 1714, a fost asasinat domnitorul Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi.” (Mihai Doina)
„(Nostalgie) Ne arăți azi cu tristețe,/ Cu un iz ironic fin,/ Ce a fost ieri, nu mai este,/ Cerul nu mai e senin!/ Colindând în lung și-n lat,/ Altul nici nu am mai aflat./ Ca la Râmnicu Sărat,/ Nimeni nu mai e așa,/ Ca Matincă cu o stea! (Dlui Matincă la monologul „Reclamațiune” de Tudor Mușatescu) Mereu, mereu știi să faci haz,/ Chiar de e omul în necaz./ Ca la Matincă mai rar/ Antebraț clavicular! (Dor) La cenaclu simt un dor/ De al maestrului umor./ Costea privind dintr-o stea:/ -Știu că nu mă veți uita!” (Nicolae Constantinescu)
Invitatul special Manea Agheană a cântat (voce și chitară) Deschide, deschide fereastra (Nicolae Furdui Iancu), Ciobănaș cu 300 de oi (Nicolae Furdui Iancu), Du-mă acasă, măi tramvai (Gică Petrescu), Hai, să-ntindem hora mare (Nicolae Furdui Iancu).
A continuat lectorul de serviciu, Ecaterina Chifu cu prezentarea noului volum RÂMNICU SĂRAT, DRAGOSTEA MEA. Redau prezentarea autoarei: „ORAŞUL DINTRE VII” cum este numit RÂMNICU SĂRAT îşi deschide aripile spre toate orizonturile, în spaţiul larg de la Curbura Carpaţilor unde converg energii telurice şi astrale, pentru a înzestra cu puteri benefice pe cei ce locuiesc aici, sub aura „triunghiului fericirii divine”. Acesta nu este un oraş închis, el apare cu toate zările deschise spre lumină, are aura lui de frumuseţe, căci aici, la poalele Carpaţilor de Curbură, spaţiul şi timpul au alte rezonanţe care fac să vibreze aerul şi sufletul celor ce locuiesc pe aceste meleaguri. De aceea, am considerat că el merită o carte şi am creat lucrarea: RÂMNICU SĂRAT, DRAGOSTEA MEA. Numai cei ce nu iubesc acest oraş îl văd în culori sumbre, căci nu au sensibilitatea de a vedea frumuseţea apusurilor de soare de la Râmnicu Sărat care auresc toată valea râului, unice în România, din cauza condensării straturilor atmosferice la interferenţa dintre câmpie şi dealuri, nu simt mirosul de zăpadă ce vine dinspre Carpaţii de Curbură, nu cunosc jocul de umbre şi lumini ce aleargă peste culmile îndepărate, nu respiră pacea şi liniştea oraşului de la răscrucea de drumuri ce se ridică sub cerul înalt de un albastru infinit, un albastru viu şi luminos. Importanţa oraşului este dată de oamenii valoroşi care s-au format şi au trăit aici şi care au devenit personalităţi marcante ale culturii române. Acest poem în proză dedicat oraşului Râmnicu Sărat, numit de mine Oraşul trandafirilor are ca personaj principal un profesor, deoarece eu consider că promotorii dezvoltării unei comunităţi sunt cadrele didactice care îşi pun viaţa lor în slujirea celorlalţi. (…) ,,În limpezimile înalte ale primei zile de vară, parfumul puternic de tei pornea triumfal din templele vegetale de un verde auriu, vibrant în lumină, ca o binecuvântare divină peste oraşul ce se întindea liniştit, pe malul Râmnicului Sărat, scânteiere argintie, în valea de unde porneau culmile albastre ale munţilor, piramide străvechi ce străjuiau întinsa câmpie care se vălurea cu lanurile ei aurii cât se vedea cu ochii. Se opri o clipă, să-şi limpezească privirea pe cerul pur şi atât de albastru al dimineţii, cum numai la curbura carpatină coboară din înalt, un cer de o transparenţă rară, de parcă vântul ce bătea tot timpul anului alunga toţi norii, să facă mai frumoasă viaţa celor ce trăiau şi trudeau în acest oraş mic, Râmnicu Sărat. Peste păduri, alerga un soare dulce, lăsând ochiuri luminoase şi umbre, în văile ce se adânceau, formând valuri verzi, până pe linia orizontului. – Chiar simt un parfum de zăpadă, cum doar în Râmnicu Sărat există, că este adus de vânt de pe munţii din jur. Dar la noi, sunt multe case frumoase cu grădini minunate. Acum, în mai, este atâta verdeaţă! Şi un parfum de salcâmi înfloriţi care scaldă oraşul de sub munţi. Vii la noi când este „Sărbătoarea salcâmilor”? Toamna, simţea durerea frunzelor ruginii, aurii şi roşcate ce cădeau din copacii înalţi printre care cerul părea de un albastru infinit, un albastru viu şi luminos care îmbracă doar acest oraş, deosebindu-l de altele cu cer alburiu sau cenuşiu. Adesea, pornea noaptea pe străzile oraşului, să vadă dacă se aprind lumini în casele impozante ce se înşirau mute, înalte, singuratice, între arbori şi straturi de flori ce-şi trimiteau miresmele în văzduh, amplificând parcă magia micului oraş de pe malul Râmnicului. Înserarea se lăsa dulce şi calmă peste oraşul dintre vii şi flăcări mari, trandafirii, cuprinseră tot cerul spre apus, aureolat de o strălucire aparte, de parcă Domnul voia să verse aur şi flori peste urbea cu oameni împovăraţi de multe griji. Ieşea din întunericul bisericii pe care localnicii o numesc încă Mânăstirea, în lumina puternică a soarelui şi mergea pe firul ei, până la malul apei, cu ochii pe jumătate închişi. Acolo, se rezema de un plop şi deschidea larg ochii, să cuprindă largul zărilor, să se pătrundă de lumina soarelui ce lăsa raze lungi din piscuri pe argintul apei şi visa, visa, trăind în viitor… Ar fi vrut să fie iar tânăr, să simtă că poate să răstoarne munţii. Ar fi făcut cereri până sus, sus, foarte sus, ca toată pădurea de pini ce se întindea dincolo de celălalt mal al Râmnicului, între cele două poduri, cel rutier şi cel de cale ferată, să devină parcul central al oraşului, un parc al tineretului. Lucian sorbi cu nesaţ aerul parfumat de teii de pe strada din faţa gării, îşi răcori fruntea în vântul serii şi se-ndreaptă spre casa părintească, cu o energie pe care o regăsea aici, departe de capitală, de parcă acest pământ natal avea o putere magică asupra lui. Aici erau amintirile lui cele mai frumoase, aici se simţea iubit şi ocrotit de părinţi, aici parcă arborii, cerul, pământul îi ofereau protecţie, îi dădeau bucuria de a trăi. Aici îşi simţea sufletul fericit, larg deschis spre iubire, un suflet ce vibra la frumuseţea care se revărsa din orice colţ al oraşului ce trăi ritmurile lui zilnice, lăsându-şi amprenta prin spaţiu şi timp, pe inimile sensibile, capabile să-l iubească necondiţionat. Poezia este respiraţia creatorului său, raţiunea lui de a trăi, este ardere la cele mai înalte tensiuni ale sufletului, este ideal greu de atins, o misiunea asumată, asemenea celei lui Orfeu care a pus opera sa în slujba oamenilor. Fericirea ce ţi-o dă scrisul eu o trăiesc la cote maxime. Da, viaţa poate fi o sărbătoare, dacă ştii să o trăieşti frumos concluzionă ea şi mai privi odată florile, pomii, iarba verde, cerul sclipitor, ca să-şi găsească repere ale bucuriei ce o trăia în oraşul de la poalele munţilor de unde venea mirosul dulce de zăpadă care purifica totul în jur.
„Râmnicu Sărat, dragostea mea. Aprecieri subiective în 13 idei despre carte. 1. „Homo culturalis” de la Râmnicu Sărat și de la Balcic, jurnalistul, scriitorul, omul de o mare respirație culturală și primarul Octavian Moșescu (dl Tavi, cum i se spunea în epoca sa), numea cu o rară plăcere urbea locală „orașul dintre vii” (de pe dealurile din Topliceni, Zăplazi și Răducești cu Grebănu și Plevna). 2. De altfel, orașul nu este numai dragostea exprimată prin titlu a autoarei cărții, ci și a noastră, a tuturor locuitorilor trăitori pe aceste meleaguri, generații întregi de-a lungul timpului istoric. 3. După ce au străbătut lumea în lung și în lat, „orașul cu tei” i-a atras ca un magnet și au revenit la vatra natală, așa cum au făcut mulți dintre noi. 4. Oraș cu un trecut istoric bogat, menționat încă din veacul al XV-lea, apoi de domnitorii Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu ca târg de graniță între Muntenia și Moldova sau ca teatru de război, este, în zilele noastre, despărțit în două de magistrala rutieră D.N. 85, pe aici a trecut și domnitorul Cuza spre București. 5. Comparativ cu alte localități urbane, Râmnicu Sărat este un oraș fericit ca poziție geografică; ei întrunește toate formele de relief, cu o bogată floră și faună: dealurile de la Topliceni și Zăplazi, apoi colinele domoale spre Valea Râmnicului, ce se pierd în șesul prelung spre miază-zi dincolo de Ziduri și Ghergheasa spre câmpia română Bărăgan, la curbura dealurilor subcarpatice dintre Tâmboiești și Poșta Câlnău. 6. Cu vădită îndreptățire, autoarea volumului, dna prof. Ecaterina Chifu, fascinată ca și noi sau ca alți trecători străini, la o atentă observație, remarcăm extaziați: „frumusețea apusurilor de soare de la Râmnicu Sărat, care auresc toată valea râului, unice în România” (n.a.), am continua noi, cu jocuri de lumini și umbre de un roșu sângeriu pe bolta cerului deasupra dealului Stămătoaia (satul Oreavu), creează o imagine mirifică, de basm la hanul Ancuța a familiei Duță. 7. Fascinează pe cititor locurile acestea, dar și „oamenii mari” de aici, ca personalități istorice , științifice și artistice, care au dus cu ei peste zări și peste mări, în lumea largă numele cu renume a orașului Râmnic Sărat: Pavel Zăgănescu, Traian Săvulescu, Florica Cristoforeanu, Gheorghe Munteanu Murgoci, Octavian Moșescu, dr. Mircea Homescu, etc. 8. De o mare generozitate umană și o rară sensibilitate artistic–literară, dna prof. Chifu Ecaterina remarcă la modul superlativ absolut: „Importanța orașului este dată de oameni valoroși care s-au format și-au trăit aici și care au devenit personalități marcante ale culturii române.” (n.a.) 9. Autoarea cărții numește acest volum drept „un poem în proză”, dedicate orașului Râmnicu Sărat, având, de această dată în central atenției sale ca personaj principal, un profesor, pe Lucian Ionescu, un nume „sui generis”. 10. Acesta reprezintă, în intenția scriitoarei, un real pretext pentru suportul epic al acțiunii subiectului literar, D-sa a dorit, în mod voit, să ne prezinte cu respectul cuvenit „un vibrant omagiu”, dar și un cald elogiu personalului didactic (educatoare, învățătoare, profesori), pentru abnegația lor profesională de zi cu zi, sub îndemnul: „o viață de om pentru o idee: profesorul își lasă în timp aura de frumusețe și înțelepciune, este „creanga de aur” care dă roade peste ani și ani.” (n.a.) 11. În esența sa și în structura compoziției literare, această carte este prin titlu și conținutul de idei, „o caldă pledoarie” despre școala românească și slujitorii ei, cadrele didactice, care, prin eforturi constant de zi cu zi , „fac să înflorească sufletele” (n.a.) elevilor mai mici și mai mari, responsabili de cursul viitor al națiunii noastre România. 12. Autoarea acestui volum omagial a reușit cu eleganță literară să îmbine armonios în cele 136 de pagini cu patos sentimental, patriotismul local cu patriotismul național și cel profesional. 13. Sincere felicitări autoarei, pentru că „niciun efort nu este prea mare, atunci când este pus în slujba unei cauze nobile.” (Aforism Gordon Willard Allport) ” (Liviu Nicolae)
„(Doamnei Chifu) În urbea dinspre Curbură,/ C-un patos peste măsură,/ Doamna Chifu azi împarte/ Tuturora câte o carte. (Domnului Liviu Nicolae) Foarte bine ai relatat/ Despre ce s-a prezentat./ Te-am ascultat și mi-am zis,/ Nu poți să fii mai concis? (Domnului Mihai Doina) Am în minte un impiegat/ Oprind un accelerat./ Mă-ntreb de-o să reușească/ Și pe Doina să-l oprească. (Tot domnului Mihai Doina) Domnul Doina când vorbește,/ Fiindcă nu se mai oprește/ Din fantastica-i repriză,/ Poți să-i spui: „Scoate-l din priză!”(Mihai Constantinescu)
„Constat că ședințele Cenaclului „Alexandru Sihleanu” de o vreme se desfășoară sub o oarecare monotonie după dispariția dlui Matincă Costea. Literatura și nu numai, toate artele apar și sunt în legătură cu viața. Nu putem despărți arta de viață. Cartea prezentată azi de dna Ecaterina Chifu asta face. Nu putem să o acuzăm de subiectivism deoarece fiecare autor își exprimă în mod direct sau indirect sentimentele față de ceva și în cartea dnei este orașul Râmnicu Sărat. Am citit o parte dintre cărțile dnei Ecaterina Chifu și am constatat talentul, priceperea și devotamentul acesteia față de opera literară și mai ales responsabilitatea față de ceea ce așterne pe hârtie. Eu, care am apărut mai târziu pe scena autorilor buzoieni și râmniceni, nu am decât cuvinte de laudă față de prof. Ecaterina Chifu care a publicat un număr mare de volume: romane scrie cu un conținut didactic, traduceri în care se vede pregătirea profesională și dăruirea față de opera literară. Referitor la denumire cărții prezentată azi, cred că este o sintagmă bine aleasă pentru titlu, dacă citim și urmărim conținutul ei: elogierea unor figuri ilustre care au trăit în acest oraș. Urmărind firul epic observăm că personajul principal este un cadru didactic care reprezintă, poate, tot corpul didactic al acestui oraș într-un anumit timp. Închei prin a o felicita pe autoare și pentru descrierile pline de metafore și sensibilitate cu ajutorul cărora ne prezintă orașul.” (Aneta Țâru Pioară)
„Felicit pe dna Chifu Ecaterina pentru romanul care a fost astăzi prezentat. Pentru mine este o bucurie să aflu mai multe lucruri despre orașul nostru. Chiar dacă s-au mai scris monografii sau romane despre Râmnicu Sărat cred că niciodată nu este prea mult, iar cartea dnei Chifu o primim cu bucurie. Am constatat câteva expresii care mi-au plăcut: „triunghiul fericirii divine”. Această expresie mă determină să intervin cu un sfat. Sfatul meu, ca unul care am îndrăgit matematica, este: feriți-vă de capete pătrate, cercuri vicioase și triunghiuri amoroase. Am mai constatat că personajul principal este un profesor și autoarea spune că promotorii dezvoltării unei localități sunt cadrele didactice. Eu completez, toate meseriile ajută la dezvoltarea comunității: profesorii-educația, medicii – sănătatea, agricultorii – hrănirea, pompierii – apără viețile și bunurile materiale. Chiar și hoții sunt folositori dacă sunt prinși, nu lasă pușcăriile să rămână goale. Aici vedem și poliția ajută. Autoarea amintește și de o sărbătoare a salcâmului, sărbătoare care a dispărut. Felicitări autoarei!” (Mihai Doina)
„Vreau să spun, că a vorbi de Râmnicu Sărat așa cum a făcut-o în mod literar-artistic dna Chifu, presupune mult spirit de observație, talent scriitoricesc și de asemenea multă dragoste sufletească față de aceste meleaguri deosebit de frumoase care creează o bună dispoziție în momentul când evadezi din intimitatea personală. Felicit pe dna Chifu pentru momentele oferite în această zi sfântă și doresc Cenaclului „Alexandru Sihleanu” o formă maximă literar-artistică în veacul veacurilor.” (Adrian Câmpeanu)
„Cred că nu întâmplător dna Chifu a ales să ne prezinte astăzi cartea Râmnicu Sărat, dragostea mea, deoarece comemorăm pe maestrul Matincă care iubea mult orașul. În această carte nu este numai dragostea pentru oraș, este o caldă pledoarie pentru corpul didactic din Râmnicu Sărat. Și câteva versuri: Azi frumos ne-a prezentat/ Despre Râmnicu Sărat/ O carte precum un soare,/ Dragoste nemuritoare.” (Nicolae Constantinescu)
Mulțumim din inimă invitatului special Manea Agheană pentru aportul artistic în desfășurarea ședinței. Multă sănătate, îi dorim!
Sâmbătă, 22 august, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Hangu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: