Brigada diverse – (C)e… (p)ripile (c)ântului!

29 iulie 2020
Și-o aminti cineva…. Stâlpul proprietății americane nu fusese la ananghie Scarlett, ci Melanie. Cine nu știe ar fi bine să rețină…. La Domnul și Olivia.
Păcat că anumite personaje sunt ,,ținute” în viață artificial. Precum năzbâtia de Vivian, răzgâiata. La noi unul și bun: Zâmbărețul.
,,Expune…” ,,Am discutat atât cu oamenii din sectorul privat…” ,,Am făcut o analiză…” Și concluzionează că școala…. M-a lăsat – cică și Gâdea a împietrit – cu gura căscată. Norocul meu că mă scobeam între rămășițele unei măsele…. Guralivul școlii, freză gelată…. Sel….
Eram extraordinar la 17 ani. Curgea în vene dreptatea. De ce aia, de ce nu cealaltă. Eram în stare să dărâm….
La 12 ani copiii au bani. De la părinți. Altfel gestul darurilor literare ar rămâne neonorate și măsuța de lângă gard ar fi ocupată cu zarzavaturi scoase la vânzare. Ce trebuie să învețe micuța caritabilă: cadourile pentru cei săraci se duc la poartă. Nicidecum cărți. De îmbrăcat, de mâncare…. De nu s-o trezi cu toate aruncate-n nas și scoase pe ochi.
Am văzut marea la aproximativ 19 ani și trei luni. Nu-mi pare rău că nu mai devreme. Nici celor teleormăneni n-ar trebui să le pască regretul mintea. Toate la timpul lor, nu la inițiativa ,,părinților”….
Ne-apropiem de cifra înaintată: profesori de nota 5, elevi de nota cinci, candidați de nota 5 (,22), absolvenți de nota 5, doctori de nota…. Bravos, Cluj!
Nu cred! Numai 3,8 milioane să fi primit Elenuca U(n)drea? Parcă împrumuturile, publice, erau mai mari de atât. Și ea, cu ce mai rămânea?
,,România, ultimul (v)al” – A.P., are dreptate. Unul. Vă era greu să credeți că a trecut o rundă și doar așteptăm următoarea. Coronavirusul nu ține cont nici de țară, nici de anotimp, nici de vârstă. Numai așa, statistic, OMS a zis-o pe-aia bună – o nimeri: suntem la primul. Vom sufla toți în ciorbă, rece sau caldă. Italia a.
Franța și da, și nu. Ai noștri – cu traducerile aferente – anunță că seniștii desfac baierele sociale și după Sânta Mărie sunt siguri că 5000 de hominizi la un loc nu-și pot face rău nicicum.
Mai mult de la mine, mai puțin de la constatatorii cazurilor de pe vasul Daimond Princess Cruises: 1 la 700. Dovada că în Coreea… unul face pe uscat cât cel puțin unul pe mare.
Șubrezirea sănătății devine un motiv întemeiat pentru renunțare. Chiar și satele de munte au nevoie de o persoană cu una de fier, în stare să nu gâfâie când urcă pe coclauri la prospectat terenuri pentru proiecte europene. De le escaladează fără efort înseamnă că e sănătos tun și-atunci să i se taie pensia de boală. Situație care ne întoarce la chestiune: salariul de edil e necesar și nu v-a mai fi vărsat în fondurile…. Ce nu știe domnul, dimpreună cu electorii: drepturile salariale nu pot fi refuzate. Codul muncii, tavarski!
Că-i de ultim moment. Elevul îngrijorat, Sel…, a luat. Însă l-ar fi picat. Primele cuvinte despre maturitate…. Să compună el subiectele și să spună ce-i de folos în viață. Eu știu. Bani, mașină, casă, călătorii, mașină, bani…. Timp liber tot.
Ceaușescu e mort. Blestemele după deces nu-i aparțin. Murim și noi. Olecuță răbdare.
