De-ai noștri! – Mădălina Bicu – Stele sparte (3)
Nu vreau să mai fiu deranjat
Te găsesc în fiecare melodie, în fiecare vers în care se vorbea despre noi și nu am vrut să îl ascult, în fiecare fotografie pe care n-am vrut să o înțeleg, în fiecare strângere de mână pe care nu am vrut să o simt. Te găsesc în fiecare secundă pe care mi-ai oferit-o și pe care n-am apreciat-o, pentru care nu ți-am mulțumit. Nu te caut, dar te găsesc peste tot. Dau de tine în orice colțișor al lumii. Te găsesc în amintiri și acolo eram cea mai fericită, până când m-am săturat de fericire. Acum, ele mă urmăresc și mă cuprind în mrejele durerii. Te găsesc în tot ce mi-ai dat, în tot ce mi-ai împărtășit, în tot ce mi-ai vorbit, în tot ce ai împărțit cu mine. Despic fiecare clipă in care m-ai iubit și mă învinovățesc din cauza ignoranței cu care te-am hrănit.
Dacă mă uit în trecut, nu văd niciun moment în care să te fi făcut fericit, nu văd nicio clipă în care să-mi fi făcut griji pentru fericirea ta. Niciodată nu te-am întrebat dacă ești fericit. Nu te-am mângâiat când aveai nevoie de ajutorul meu, nu a contat că tu ești trist, supărat, nervos, sau pur și simplu lipsit de chef. Mereu am contat doar eu. Și-acum văd! Iar ,,mai bine mai târziu decât niciodată” este cea mai mare prostie care putea fi spusă vreodată!
Uneori, e prea târziu să-ți mai pară rău, e prea târziu să încerci să mai faci ceva.
Semne
Nu mai însemn nimic; sunt doar un șir infinit de puncte de suspensie, terfelite, pe buzele crăpate ale unui bărbat pe care n-am să-1 iubesc niciodată. Sunt o linie de pauză, anonimă, instabilă și sensibilă. Despic firul în patru, fac scenarii, dramatizez, iar aceste lucruri îi displac bărbatului din stânga mea. Sunt un semnul exclamării egoist și prefăcut. L-am primit pe bărbatul ăsta în viața mea, incapabilă fiind să mă întorc la omul pe care îl iubesc, de fapt, pentru că i-am trântit ușa în nas exact când avea nevoie de adăpost. Acum, aș da orice să îl pot aduce înapoi.
Sunt un cerc frânt, care nu e bun de nimic. Am fost frântă de propriul meu orgoliu. Am încercat să fiu o dreaptă, dar fiecare remușcare îmi scrijelea pielea și mă făcea o curbă. Tot ce îmi rămăsese era să fiu niște triste puncte de suspensie.
În fiecare zi mi-am notat lipsa ta și m-am învinovățit pentru fiecare zi în care nu ai venit să îți semnezi prezența. În fiecare zi m-am întrebat dacă îți este dor de mine, dacă a trecut vreo zi în care să îți fi pășit în gânduri, dar niciodată nu am găsit vreun răspuns.
11.11.12
De doi ani de zile te-ani adunat între pereții sufletului meu, te-am iubit și te-am certat. Te-am pedepsit și ți-am sărutat rănile. Mi-ai binecuvântat viața, iar eu ți-am blestemat-o pe a ta.
Iartă-mă!
Încă te mai aștept, încă mă ustură tălpile din cauza drumurilor greșite pe care rătăcesc. încă mă doare sufletul.
Vino înapoi!
Te aștept mai mult ca niciodată, te chem mai mult ca niciodată. Ești toate cuvintele mele, ești tot ce pot însemna eu. Te rostesc în fiecare zi, te plâng, te strig! Aș vrea să-mi așez tâmpla pe pieptul tău și să-mi odihnesc gândurile triste, furioase. Aș vrea să te mai pot vedea măcar o dată.
Aș muri de infinite ori și m-aș naște tot de atâtea ori ca să te găsesc, să te mai pot iubi. Căușul inimii mele suspină după tine. După ce ai plecat nimic nu a mai fost la fel. Am murit, iubitule, am murit!
Astăzi, oare și pe tine te dor părțile pe care ți le- ai smuls din mine, oare și pupilele tale sunt inundate cu lacrimi sărate? Sau ai uitat, iubitule? Ori nu-ți mai pasă? Ori m-ai îngropat definitiv? Ce ai făcut cu mine? Unde m-ai ascuns, unde m-ai aruncat? Vreau să știu. Te-am pierdut, iubitule, te-am pierdut!
La mulți ani! Te iubesc!
A ce-ți miroase sufletul?
Al meu miroase a coajă de portocală si scorțișoară, iar din când în când a zmeură sălbatică. Așa miroase în apartamentul în care locuiesc. Cred că există o legătură specială între spațiul locuit de mine și sufletul meu. Am un suflet cald, pe care mulți l-ar numi ,,acasă”.
Al meu miroase a chiștoace de țigară și a băutură luată pe banii părinților. A petreceri zgomotoase și a sesiuni de examene. Sufletul meu e tânăr și sălbatic, dornic de distracție și continuu nestăpânit.
Al meu e simplu. Arată ca o cameră goală albă cu perdele albe și ferestre mari, luminoase. De la un capăt la celălalt îmi pot asculta gândurile. Uneori mă așez in mijlocul lui și meditez. Sufletul îmi miroase a lăcrămioare.
E negru. Nu te uita așa strâmb la mine, ai auzit foarte clar. Sufletul meu e negru și nu miroase a nimic. Uneori îmi pare că nici măcar nu am unul.
Am impresia că sufletul meu miroase în fiecare zi a câte ceva. Am un suflet care își schimbă mirosul în funcție de starea pe care o trăiesc. Odată, mirosea a moarte, în ziua aia el a plecat definitiv.
Sufletul meu nu miroase. Sufletul meu e plin de zgomot. Nu zgomot. Bătăi de aripi de fluturași se izbesc de sufletul meu.
A ce să miroasă? A tinerețe, a gânduri pripite și nesigure, a nopți pierdute, a călătorii și prietenie. Miroase a vară și a mare, alteori a adrenalină.
A libertate.
