Scriitori de azi – Petrache Plopeanu – Marmurele mele prinse-n lut. Splendida deturnare (3)

eroismul de a fi mâl

strângeri de mâini cu uşi moarte.
obişnuinţa simultaneităţii

din nou despre oameni nu v-aţi săturat încă de ei
aşa ar trebui să răsune strigătul acela al obişnuinţei
încă odată încercările frânghiei ale voltei sclipite
în soarele unei dimineţi mohorâte ale plumbului
încercările umanităţii din ei au rămas doar hârtie

mai mereu au stat şi au privit spectacolul morţii
de acasă aşezaţi comod în fotoliul încă neplătit
şi au admirat interesantele unghiuri uneori sterpe
stropii cuvintelor nedeprinse cu exclamaţiile rupte
erau şi acelea ape pline de mâlul ochilor miraţi

şi dintr-o dată nimic nu a mai fost cum ştiau toţi
scenariul reţinut la vamă era folosit pe fiecare piele
scrâşnitul dinţilor sparţi a vertebrelor rupte povestea
fiecărui actor cât de implicat este în amurgul zeilor
şi fiecare zeu întins pe jos în temniţele altor zei

lectura era obligatorie simultan cu rânjetele obscene
mizeria era obligatorie simultan cu eugenia sterilă
mistica golaşă era obligatorie simultan cu simularea
umilinţele erau obligatorii simultan cu eroismul
şi multe altele erau obligatorii simultan cu oroarea

 

din nou despre locuri comune.
numai despre uşurinţa de a te accepta

vrei să scrii
te opreşti şi găseşti acest lucru prea uşor

secundele ritmate de ceasul de pe perete
îţi dezvăluie întreaga neputinţă
ce se desprinde aşa a văzut solzii
unui peşte mort de ceva vreme
uscaţi abia atinşi de palmă se desprindeau
unii chiar pluteau şi-i dădeau impresia unor petale de os
o imagine stăruia el uscat ca o
pojghiţă de stern răzuită de simun
vânturată printre grăunţii de nisip
îi plăcea deşertul dar
nu a fost niciodată în mijlocul unuia

era conştient că se îndepărtează de acel vreau
de la început
satisfacţia de a spune vreau ştiu cred
şi cuvintele care îl îmboldeau să le scuipe zilnic

nu-i mai era suficientă
senzaţia bucuriei era pătrunsă de muţenie
îşi repeta că nu el gândeşte
că nu el vorbeşte
nu el simte
nu el face tot ceea ce-i trece printre degete
erau alţii cei ce-l înlocuiau în fiecare scenă
ridica lingura spre buze altul
îşi încălţa papucii altul lui nu-i plăcuseră niciodată
acei papuci caraghioşi
citea stând pe veceu altul
îşi îmbrăca zilnic costumul bleumarin altul
îşi săruta la plecare soţia altul
altul altul altul altul

el

citise asta în multe texte şi ştia că este o banalitate
se retrăsese într-un colţ întunecos chiar şi
asta o făcea altul
şi unde mai pui că
alţii făceau tot ceea ce el credea că-l preocupă
nu spera să fie paranoic
ar fi fost o adevărată bucurie pentru el
sănătatea sa îl înspăimânta aici era el
şi în timp ce alţii mai şi mureau
suna ca şi cum ar fi spus alţii mai şi plecau
el reproducea cuvintele şi gesturile celorlalţi
sau se lăsa înlocuit de ceilalţi
după ce trasa o linie pe hârtie
o simplă linie
i se spunea că e un loc comun

vreau să ştiţi ar fi ţipat la ei
că pentru mine totul este nou
nu-mi aduceţi aminte
că atomii mei au călătorit până la mine
prin alte mii de trupuri
că prin sinapsele mele se scurg nu gândurile mele
ci acelea ale altor indivizi fie ei şi geniali
unde aţi vrea să merg
unde să dorm
unde să mănânc
unde să scriu
dacă spuneţi că gesturile mele
cuvintele mele au fost făcute până acum
de milioane de ori
eu nu am fost până acum decât de atâţia de ani
am trăit fiecare clipă
şi nu am realizat până când nu aţi avut amabilitatea
să-mi spuneţi că nu sunt eu
că sunt doar subiectul propriei mele batjocuri
până şi râsului meu de mine îi găsiţi hibe
nu tu râzi îmi repetaţi dar eu
nu văd nicio memorie colectivă în mine
eu a trebuit să uit de mine
să uit de mine în mod absolut şi să proclam desprinderea

ar fi vrut să vorbească aşa
dar aştepta mai întâi să-i anticipeze cineva intenţiile şi
să scoată pe piaţă
înregistrarea tuturor actelor sale viitoare
i-ar fi fost mai uşor astfel
şi-ar fi alcătuit o colecţie şi ar fi fost ferit de
locuri comune
după o noapte de vizionare
ar fi spus a doua zi tuturor cunoscuţilor
mi-aţi văzut jocul
ce regie
dar ce mişcare scenică
şi ce scenariu tare

putea să o facă liniştit pentru că fiecare ar fi fost
preocupat de propriul său film şi fiecare s-ar fi povestit

şi poate că nimeni nu ar fi mai spus despre viaţa lui
că este un loc atât de comun

ştirbirea cea de toate zilele a
prestigiului.
mai devreme de aproape

cearşaful i-a fost prima geană a dimineţii
greu şi-a desprins pleoapele una de alta
avea senzaţia stranie a asimptotei îndreptate spre alb
şi a celei dintâi lipse

chiar şi în acea poziţie ludică
cu mâna petrecută nonşalant printre coapsele ei
iar el dezvelit de sensuri în toate direcţiile
avusese impresia că ar fi cineva

simpla trecere de la avea la avusese
diferenţa dintre a sta aproape de pântecul ei
a merge somnoros la baie
gesturi de fiecare început de zi feminină

când s-a urcat în maşina luată în leasing
picioarele sale au strivit alte scame din puţinul încă
colţurile buzelor au coborât cu un grad
pleoapele au acoperit o suprafaţă mai mare de umed

să trăiţi l-a salutat deferent portarul
pe alţii nici nu-i vedea ocheanul său invers
era convenţional
ce mai faci bătrâne a vorbit cu el şeful său direct
pleoapele erau mai aproape

şi-a chemat secretara da era un privilegiat
ea îi privea spatele drept sau undeva era o înclinare
de ce are ochii înguşti
iar mâinile i se completează doar cu rotundul

m-am hotărât ea a auzit m-am …
…spunea colţurile gurii sale lăsate spre femeie
a înţeles după felul în care se strivea de lumină
vreau să-mi refac prestigiul ce tare a speriat-o

cearşaful a înţeles femeia mângâindu-i goliciunea
l-a întins deasupra mochetei groase cu un design stilat
şi-a adormit pentru o clipă şi s-a trezit după alta
i-a fost prima geană

şi dintr-o dată lângă el
greu şi-a desprins pleoapele una de alta
greu i-a desprins palmele de coapsele-i umede
dar mai cu seamă a deschis fereastra şi era dimineaţă

hop şa fără să ştiu de unde mi-a venit
ideea.
riposta măiastră identificată la răspântii

mi-am adus aminte de clopotul
sub care îmi făcuseră ei adăpostul
afară erau minus 25 de grade celsius
au pus mână de la mână
şi au executat în grabă spaţiul acela din bronz

de la început s-au gândit să-l numească aşa
avea forma
şi sunetul său era aidoma aceluia scos de altele

s-a nimerit ca pe deasupra oraşului
să se mişte în sens invers luna
soarele a răsărit în mijlocul nopţii
iar preţurile la ţigări şi-au prins cocarde tricolore

majoritatea glasurilor înlănţuite
pe stânca aceea neagră a caucazului
erau de părere
că aici trebuie căutată influenţa franceză
asupra spiritului public românesc

vocabularul celor mai sprinţari zburători
s-a îmbogăţit cu un do de jos
dublat de un strop de magiun
doar pe la margini
într-adevăr mulţi spuneau sprijinindu-se cu mâna stângă
de clopotul aşezat cochet în piaţa mare a târgului
că numai aşa putem deveni cei mai europeni ortodocşi

reflux instinctiv. o lumină nisip

colţurile valurilor imberbe
au strâns averi din cuferele din lemn de secundă
miresme cristalizate în fiecare fir de tutun
strângătoare fiinţă plutitoare printre meduze

– s-au înălţat mult mările de cerneală –
cântecele nisipurilor verzi ale lunii s-au strecurat
peste sânii sirenelor
au trecut multe refluxuri peste insula mea
şi n-am dorit niciodată să găsesc calea de întoarcere

am fost împreună cu valul
am fost împreună cu cochiliile divorţate
nici măcar unghiile mele foarte lungi de la picioare
nu se îngemănau cu lumina de dincolo de lună

 

proces verbal de mutare a pietrei.
doar urme

se plictiseşte întâlnindu-se doar pe el
drumul în sus
drumul în jos
şi el în acelaşi punct mereu poticnit voluntar
de piatră

trânteşte cu aceeaşi ardoare singuratică
împărtăşită cu nimeni altul
fiecare din cele douăzeci
degete cu vectori ambigui
iniţial îndreptate spre paşii albaştri plini de pământ

drumurile factice inaugurează
minunata întretăiere de vecernie
au trecut deja şi dimineţile şi amiezile
a rămas pe gânduri strădania de a mima indiferenţa

el ştie că nu este decât o piatră
în unghiul întoarcerii spre pata lui de culoare
şi calea ei grea încurcăturile existenţiale
sunt şi ale lui
preferă să ştie că undeva
dacă
se îngustează gândul
rămâne deschiderea
de un pas

şi mutarea tuturor pietrelor de pe cer
necesită un proces verbal laborios împănat cu termeni din
limbi moarte

numai aşa se previne iscusinţa netezirii inutile
a unui drum care nu duce undeva-ul departe
a unei simple poteci zigzag vertical plin de mucegai liniar
şi urme de zei

 

târfa înjurată de eroi.
alergie sub privirea ceţii

pariurile eroilor se fac întotdeauna în alcovul unei târfe
locul pute a baroc ieftin şi a spermă decojită
secundele îşi petrec clipele lor
rânind sacra întrecere fără de sfârşit
care pe care târfe sau eroi
şi mizele cresc

când vin în vizită una la alta ca în romanele franţuzeşti
deranjează mai întâi designul ultimei nopţi
şi o fac cu tristeţe
povestind una alteia cât de naivi pot fi eroii
atât de abstinenţi în absenţa veşniciei
Petrache Plopeanu 122
ei vin pe măsură ce-şi înţeleg fiecare parte risipită
la încrucişarea meridianelor cu pernele
a cearşafurilor îngălbenite de trupuri casante
cu paralelele
iar pariurile decurg firesc
din alergia fiecărei comemorări

fiecare târfă îşi ia atunci un nume de erou
şi-l leagănă ca pe un copil pe picioarele-i mângâiate
de atâţia bărbaţi
ei adorm cu impresia că au câştigat pariul
că sunt mai buni decât ele
şi pleacă încă odată plutind împăcaţi
sub privirile ceţii

iar ele rămân cu aroma barocă de erou ieftin pe piele
şi se vând cât mai scump

 

aroma frânghiei sfinte.
o manipulare ieftină

acum câteva frânghii spun aşa în loc de vieţi
miresmele de pe lângă şanţurile sfinte
nu se umpluseră de nesemnificativele fapte ale celor autodefiniţi sfinţi
ei umpleau în continuare sălile cu glasuri extaziate
uneori amuzate
pentru că fiecare sfânt nu-i aşa
are în el un suflet de actor

aromele vetuste
erau sesizabile doar când roua nu mai lăsa loc îndoielii
altceva nu mai avea rost în această economie
a ceea ce a mai fost spus
întâmplător dar avertizez că este o întâmplare studiată
paşii nimereau peste coastele lor
străpunse de săgeţile abandonate de sebastian

mărginirea o numeau tot mai des cunoaştere de sine iar
ştiinţa limită voluntară a arbitrariului
învălmăşelile continuau întreaga clipă
între scrâşnitul oaselor sparte şi
magia semicercului oscilând
plin de săpun de cea mai proastă calitate
numită de necunoscători
ispită

 

dansul trufaş al femeii gălbează.
poem genealogic

suntem prinşi într-o mare discuţie la care se folosesc
pe post de clepsidre
ţimbalele

deşi se spun vorbe cu trenduri marcate de înnoptări
deşi se şoptesc cele din urmă rugăminţi
într-o limbă uitată de mult
mulţi dintre noi sunt încă prunci
nu cunosc încotro vor merge pe apa subţire a întoarcerii
e o atmosferă de sărbătoare păgână în care
focurile se dedau dezmăţurilor perfide
apele se revarsă peste albul coapselor lăsate dezgolite din
greşeala bine studiată a vechilor maeştri
celelalte stihii doar nume trufaşe ridică în palme

cineva rosteşte unde sunt femeile clepsidre-întoarse
se referea doar la trupul lor anamorfotic
noi ştim în timp ce se străduieşte să ne convingă de
surzenia urechii sale interioare că
e o eroare genealogică această aparentă confuzie
fugi de aici îi spunem noi într-o încercare de a-l face să
accepte sunetul propriului său eu
nu vezi că acest ţimbal
are sâni şi gambe prelungi şi
mâini delicate

rămâne îndoit cu mâna peste coasta lipsă iar
faţa îi este o metaforă îngustă
din ce în ce mai îndepărtată de noi
am o femeie în ficat rosteşte cuprins de o veselie infantilă
dar ceea ce mă deranjează cu adevărat este
dansul ei trufaş
în timpul somnului meu genealogic

 

note de subsol despre îngerii negri.
alunecarea tălpii

întrebările despre îngerii negri primesc
răspunsuri în notele de subsol
nimeni nu le citeşte cu glas tare
gura închisă dă bine cu ruşinea ultimului rând

am văzut cum se murdăresc aripile lor
greşesc mai mereu traiectoriile celeste şi cad inocenţi în
cloaca din subsolurile blocurilor noastre
puţini îşi păstrează strălucirea
cu ea ne şterg o parte minusculă din nevăzut

pe noi nu ne interesează mareele personale
ţâşnind din noi fără reflux
plutim pe deasupra rahatului de câine şi
suspinăm oripilaţi disgusting
nedumeriţi că ei îngerii se pretează la toate astea
când noi le-am pregătit
sufragerii luminoase
şi canapele cu huse din piele naturală

 

de balcon atârna o bucată bună de
vreme.
iubind piciorul de lemn

aşteptaţi să închei treaba asta murdară strigă la trecători
feriţi stropul de viu încă rămas în voi de
astă seară de la orele 21,00 o oră ca oricare alta dar care
mie personal îmi inspiră mare încredere

feriţi-vă mai ale buzele de batjocoriri copilăreşti
sunteţi acum adulţi şi viaţa vă cheamă
cu visele ei şi florile ei şi alte minciuni sclipind
în lumina ce se revarsă de pe balconul meu

nu mă luaţi totuşi prea mult în serios
cum altfel s-ar mai putea justifica
julirea cotului sau a genunchiului
căderea de pe bicicletă sau accidentul acela groaznic de
circulaţie efemeră

haideţi urcaţi în nacelă
abia am reuşit să-i dau ultima iluzie de zbor
doar cei mai naivi vor sta bine înfipţi cu
picioarele în pământ
să simtă părerea de rău inundându-le pijamalele cu
care au ieşit la agăţat ultimile amintiri

scara spre balcon este uneori întreruptă
mi-am lăsat picioarele să cutreiere nestingherite
pe stinghiile fostului spaţiu transcendental
puţin prăfuit de larma străzii şi
de tramvaiele ce scârţâie lehuze

aici în balconul meu am dat ultima petrecere
multe evenimente de ultimă oră se nasc aici
fără ca ele să fie luate în seamă de
şirurile banale de înălţări sprijinite de cer
mă aplec peste balcon ca un star
arătându-vă inutilitatea aruncării în sus

sunt prea aproape de gomora pentru a mă numi înger şi
de alte cantităţi neglijabile de frânghie expandată
mângâiată de toate fumurile voastre de necunoscuţi
marmurele 131 mele prinse-n lut
dornici de scări continue

strigaţi într-o ştafetă continuă chiar dacă
vă duceţi multe ore la cârciuma de la parter
să faceţi vânzare armeanului
dar asta este dintr-un alt timp
se pare că cel bun a rămas agăţat de
marginea de cornier a balconului ridicat fără autorizaţie

dar câte lucruri nu se petrec în sufletul meu
fără autorizaţie şi
vă întreb care dintre voi are autorizaţie
să rostească pastişe după
cele mai bune faceri ale zilei
după cele mai estetice răutăţi ale vremii

după unii şi după alţii
suntem cu toţii agăţaţi de balconul meu şi-
am pornit cu el într-o călătorie
în jurul celor câţiva metri pătraţi pe care
i-am primit în concesiune
de la cei mai neştiutori dintre noi
fiecare am oferit la rândul nostru o parte din noi
am închiriat o bucată de vreme
şi-am arendat şi câţiva centimentri pătraţi de balcon
pentru uzul inteligenţei trecătorilor întârziaţi şi
pentru picioarele lor care iubesc atât de mult stabilitatea
oferită de
consecvenţa orelor de
zicere a nopţii după zi
în infernalul nostru travaliu sterp

de la început buna
bucată de vreme agăţată de marginea de sus a balconului
şi-a muls într-o tradiţie binecunoscută
şi aprig refuzată
ultimul lapte acrit de atâtea controverse
în privinţa influenţei unghiului gambei faţă de coapsă
asupra capacităţii fiecăruia de a depăşi ziua de azi