Cenaclul Alexandru Sihleanu – 1 august 2020
Cuvintele sunt lacrimile sufletului, lacrimile sunt viață, iar viața trebuie scrisă
Sâmbătă, 01 august, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, la cafeaua literară, din lipsă Manea Agheană (spitalizat, căruia îi dorim multă sănătate), cu un moment in memoriam Matincă Costea.
„(Guvernanții noștri) Guvernanții nu știu bine,/ Sigur lor nu li s-a spus,/ Noi fiind un stat în sine…/ Răsăritul… îi apus. (Olguței Vasilescu) Cu Olguța la externe/ Locul ce i se cuvine,/ Mari emoții când se cerne,/ Pentru bonă-n… Filipine. (Dealul Copoului) Cu iubita moldoveanu’/ Liberi după covid din nou,/ Cum a hotărât „Divanu”,/ O sărută… pe Copou. (Nevestei) Nevestei vorbesc pe note/ Și-o tot țin de mult așa./ Am atins înalte cote!/ Dimineața-ncep cu… FA.” (Dumitru Hangu)
„(Lui Matincă Costea) Un parfum bun și ușor,/ Cu esență de umor./ Este întâlnit mai rar/ Un Matincă literar! (Mare artist) Dumnealui mare artist!/ Simte chiar dacă ești trist/ Și îți spune: – Să se știe,/ Cu Matincă-i veselie!” (Nicolae Constantinescu)
A continuat cu un material informativ despre Ziua Imnului Național, Mihai Doina: „A fost sărbătorită Ziua Imnului Național, miercuri, 29 iulie în Râmnicu Sărat? Dar în România? Da, în acea zi muzicianul Nicolae Voiculeț a interpretat la nai Imnul Național la Crucea Eroilor de pe Caraiman, în cadrul unui turneu național inițiat de artist, intitulat „Dumnezeu ocrotește România”. Dar decât nimic… Altceva? La TV știri cu accidente și morți din luna martie. Știți de ce? Pentru că Imnul Național este exprimarea cea mai sacră a dragostei pentru țara în care s-au născut strămoșii, părinții, noi și copiii noștri. Aceasta este recunoștința pentru cei care au jertfit ce aveau mai de preț, viața, pentru ca noi să fim liberi și să vorbim românește. Când mulțumim cuiva, privim către acela și stăm într-o poziție respectoasă, nu scărpinându-ne în nas sau în altă parte. În timpul intonării Imnului Național militarii stau în poziție de drepți, iar civilii se descoperă. Imnul Național, așa cum ar trebui să îl cunoaștem, are 14 strofe. Imnul Greciei cuprinde 158 de strofe. La intonarea Imnului Național se cântă, de regulă, primele 2 strofe și a 5-a împreună cu refrenul. În Imnul Național omagiem pe împăratul Traian. În documentele din arhivele Franței, Austriei și Angliei se descrie moartea regelui erou Decebal: el nu s-a sinucis! El a fost trădat de boierii săi de la Curtea Domnească, cum se întâmplă în toată istoria poporului român. Romanii au învins pe daci la 1 iulie 106 (acum 1914 ani și o lună). Lui Decebal, capturat, i s-a tăiat mâna dreaptă ca să nu mai poată lupta și i s-a tăiat și capul, la ordinal lui Traian. Capul înfipt într-o suliță, împreună cu mâna dreaptă au fost duse la Roma ca trofee. Apoi lăudatul Traian a jefuit bogățiile Daciei și a secat minele de sare, aur și argint timp de 30 de ani, cărând totul la Roma și distrugând statul național dac. Pentru aceste „fapte lăudabile” îl omagiem în cel mai sacru simbol al României, uitând de sutele de femei dace ucise împreună cu copiii lor și mii de daci uciși, ori duși la Roma ca sclavi. Se spune greșit, cum dorește dieta maghiară din Ardeal, că ne tragem din coasta Romei. Dacă toate teritoriile ocupate de cotropitorul imperiu roman, acesta ar trebui să fie un miriapod uriaș cu câteva zeci de coaste lipsă. La romani era înfloritoare tradiția orgiilor sexuale la toate nivelurile sociale și luptele de gladiatori. Dacii nu au preluat aceste tradiții. Ei se ocupau cu munca în gospodărie și cu instruirea permanent pentru apărarea Daciei, a bogățiilor ei și a familiilor. Informațiile prezentate, acum, le-am extras din Compendiul de istorie a României, ediție 1971, București, autor: un colectiv de istorici sub conducerea istoricului Constantin C. Giurăscu. Cu permisiunea dvs. vă aduc la cunoștință că pe 30 iulie a fost ziua de naștere a lui Păstorel Teodoreanu, (n.30 iulie 1894, Dorohoi – 17 martie 1964, București.) care a rămas cunoscut în literatura română mai ales prin epigramele sale din care vă citesc una: „Doamna melc azi divorțează/ Având un motiv de bază:/ – Soț mai rău ca al meu nu-i!/ Nu mă lasă-n casa lui!”
A urmat lectorul de serviciu, Vasile Ghinea, cu un grupaj de poezii din care exemplific: (Zbor) „Mă-nclin în fața tăcerii Tale albastre/ și-n imaginea Căii Lactee,/ o infinitate de gânduri/ despre marea infinitate albastră/ și pentru marea trecere/ las părerea de rău/ la umbra crucii/ și-mi urmez zborul/ într-o infinitate de ecuații atemporale”. (Trecere) A trecut de când vorbim,/ a trecut o viață/ de absență și exist/ și mă-ntreb, și tu, și eu,/ dacă mai suntem în lume/ sau în lumea de apoi,/ A rămas cuvântul scris,/ altul decât cel dorit,/ dureros de nefiresc/ pentru firescul din noi./ Sunt cuvinte lipitori,/ urme-adânci și răni în suflet/ pentru dreptul de a fi,/ nechemat la masa zilei/ nopților în somn./ Mai cu negru, mai cu alb,/ amintire se numea/ ziua fără calendar”. (Doruri) „Dorurile toate au luat foc/ și-n scrumul lor/ îmi scriu așa-zisa poezie/ despre curgerea vremii/ și a lumii totodată,/ ca un cronicar/ al timpului rămas,/ pe marginea timpului, până la marea trecere/ în căutarea cuvântului primordial”. (Destin) „Odată cu izgonirea/ din Rai/ am avut de ales/ între/ onoare,/ oroare/ sau eroare”. Sunt cuvinte în temporalitatea verbului a fi pentru care Vasile Ghinea își ascute pana.
„Ședința Cenaclului „Alexandru Sihleanu” de astăzi a debutat cu un moment semnificativ dedicat regretatului Matincă Costea care a cuprins câteva epigrame create de membrii cenaclului. Ne aflăm în preajma zilei Imnului Național care s-a sărbătorit pe 29 iulie, iar dl Mihai Doina a dat citire unui material informativ privind versurile acestei poezii. Informațiile au fost preluate dintr-un compendiu, material creat de un grup de istorici sub coordonarea lui Constantin C. Giurescu, publicat în 1971. Materialul pe care l-am audiat în cadrul ședinței s-a axat doar pe un aspect din această creație literară a lui Andrei Mureșanu și anume faptul că în aceste versuri îl preamărim pe împăratul Traian, care după afirmația acestor istorici nu prea ar avea acest merit deoarece după înfrângerea dacilor aurul din Dacia a ajuns și în Egipt, iar locuitorii Romei timp de un an de zile nu au plătit taxe. Cu toate acestea noi românii trebuie să sărbătorim Ziua Imnului Național al neamului nostru. În continuare lectorul de serviciu ne-a prezentat câteva creații poetice pe care le încadrez în stilul postmodern. Poeziile sunt create în versul alb în care autorul a ascuns, cu talent și pricepere, mesajul. Tema acestor poezii este luată din viața de zi cu zi exprimând sentimente de nemulțumire, de melancolie și o temă predilectă pe care o abordează poetul este trecerea ireversibilă a timpului. Semnificativ în acest sens sunt poeziile: (Zbor) „(…) las părerea de rău/ la umbra crucii/ și-mi urmez zborul/ într-o infinitate de ecuații atemporale.” (Cu amintiri ne trecem) „(…) vedere amintire/ purtată de un peregrin/ pe treptele vieții/ între eros și thanatos.” De asemenea, acest sentiment este accentuat în poezia (Trecere) „(…) a trecut o viață/ de absență și exist/ și mă-ntreb, și tu, și eu,/ dacă mai suntem în lume/ sau în lumea de apoi.” Felicitări autorului și îl mai așteptăm cu diverse creații. (Aneta Țâru Pioară)
„Poeziile dlui Ghinea îmi plac, dar eu nu le văd într-o nuanță optimistă. În „Speranțe”, de exemplu, începe pesimist și se termină oarecum optimist: „Pământul acoperă trupul,/ cuvintele sufletul/ și pașii noștri pășesc/ ca într-o catedrală/ a speranțelor deșarte/ ce ne strivesc ideile/ despre lumea din care plecăm/ și lumea în care plecăm.” Eu le văd undeva între filosofie și psihologie. Eu le-aș numi și cronici în versuri. Se vede mâna cronicarului. Cel mai mult mi-a plăcut (Leac) „Dacă n-ar fi cerul/ să ne rugăm a toate,/ sufletele noastre/ n-ar fi în stare de dor,/ iar poezia n-ar fi/ un leac pentru/ singurătatea din noi.” De aici înțeleg valoarea rugăciunii și a poeziei. Îi dăruiesc câteva „Gânduri” dlui Ghinea. „Azi poetului/ îi zboară gândurile/ cu speranțe,/ împodobite de amintiri,/ cu dor spre un destin/ mai bun./ Leacul:/ Rugăciune și poezie.” (Dlui Vasile Ghinea ) „Autorul, iar ne îmbie/ Cu frumoasă poezie!/ Însă de a vieții chin/ Dă iar vina pe destin.” (Cronicarul) „Se vede și-n poezie,/ Că acela care scrie/ Are talentul în dar,/ Însă tot de cronicar!” (Nicolae Constantinescu)
„Spicuind versurile dlui Ghinea fac o apropiere între astral și existențial. Legat de poezia „Speranțe” mă raportez la cuvântul „catedrală”, comparat pământul și cerul cupolă, o catedrală a speranțelor deșarte, care ne strivește ideile despre lumea în care trăim și lumea de apoi. „Interese(le)” le-am tradus ca un joc de ping-pong, până uităm că suntem oameni. „Zbor” este legat de astral. „Cu amintiri ne trecem”. Poezia este o pată de lumină într-o toamnă de vecernie, o amintire purtată de suflet pe treptele vieții. „Trecere”. A rămas cuvântul scris, altul decât cel dorit. Cu trecerea timpului cele dorite nu sunt scrise, se produce mistificare realității. „Doruri”. Din dorurile scrum cronicarul a scris și poezia. „Destin” Avem de ales între bine și rău „Leac”. Pentru rana sufletească este poezia. Este poezie bună. Felicitări!” (Dumitru Bardaș)
„Versurile citite azi se încadrează în rândul poeziei filosofice. Poeziile arată atitudinea autorului față de teme existențiale. Începem cu „Speranțe”. Remarc progresul poetului în alegerea tematicii și exprimarea prin antiteză. În poezia „Speranțe” este o concluzie a omului trecut prin viață care arată pe de o parte ființa umană căreia în timp este acoperit trupul cu pământ, iar cuvintele și sufletul sunt între două lumi: din care venim și cea care urmează să o cunoaștem, pășind cu sfială ca într-o catedrală făurind speranțe deșarte care în timp se dovedesc bune de strivit ideile. „Interese”. Într-o lume a existenței noastre în care se ciocnesc interesele, în timp ce inimile devin indiferente. „Zbor” este o închinare în fața creației, a divinității în care omul își lasă la o imaginară umbră a crucii gândurile și urmează călătoria către o lume viitoare cu ecuații necunoscute. „Cu amintiri ne trecem”. Viața este ca o pată de lumină în toamna existenței, în care speranța izbucnește pe treptele vieții între eros și thanatos. „Trecere.” Este o hiperbolă. S-a dilatat timpul atunci când nu percepem trecerea lui, într-o viață anostă, în așa fel încât se amestecă lumea existentă cu viața de apoi. Rămâne amintirea scrisă cu alb sau negru, dureros amestecată cu cuvintele lipitori, care pentru dreptul la existență a lăsat urme adânci în suflet, amintirile devin atemporale. „Restanță”. În existența umană se întâmplă anomalii în care doar timpul este liman și în același timp și index. Dorurile și dorințele rămân să se arate într-un răsărit sângeriu pentru curajul de a fi sortit plecării. „Doruri”. Cenușa dorurilor arse reprezintă în căutarea cuvântului potrivit între timpul rămas până la marea trecere, materialul din care răsar poeziile. „Destin”. Este vorba despre variantele din care omul putea alege în existența sa la izgonirea din Rai: onoare, oroare sa eroare. „Leac”. Noi, ca ființe umane ne legăm speranțele și dorul de existența divinității, timp în care singurătatea din noi creează poezia ca pe un leac. Poetul are un stil clar filosofic, bazat pe teme existențiale în care folosește antiteza. Felicitări! La mai multe!” (Georgeta Iuga)
Sâmbătă, 08 august, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Hangu. Vă așteptăm, cu drag!
