CulturăDe-ai noștri!

De-ai noștri! – Ștefan Mocanu – Secolul halucinațiilor (5)


TESTAMENTUL

Sensuri dincolo de timp
sosind pe caii înspumați
vînătoarea de nimicuri a-nceput
gonaci murind
rugîndu-se la pene
iarba aceasta fiind condamnată
pentru colțul de cîine hoinar
ce căzuse uscat de la
streașină culorilor risipite.
Bolnavă mașina de scris
implorînd plumbul cuvintelor.

LUMEA

„Într-un cerc restrîns de oameni
lumea-ți pare o minune,
Dar privește strada mare
plină-i de putreziciune !…”
Astfel zise-atunci bătrînul
Și-ar fi zis poate mai multe,
Dar un glas din lume zise:
,,Taci, bătrîn olog,… și du-te…“

HALUCINAȚII

Tablouri privind pereții expuși
din curiozitate hainele purtînd
suflete de la un țărm la altul
bărcile purtîndu-ne din plictiseală
caii se descălțară
cu arcul în spinare
se dezmiardă cerșetorii la fîntănă.
Halucinații sorbind libertine
bolile pe la răscruci.


SALA DE AȘTEPTARE

Întunericul stînd drept
mușcîndu-și limba tace
în buzunarele cu ceață
fugărită de lupi
imagini lichide cu paiul
devorînd avide urmașii
de dincolo de beznă
din pofta de noapte zeii
construindu-și săli de așteptare.

COCOȘATUL

Priviți
cocoșatul fardîndu-se
cu rîsul copiilor,
îngerii cerșindu-i și
asfințitul mușcîndu-l
e omul nostru!
dromaderul e sînge de om
ziduri oloage rezemîndu-se
priviți
cocoșatul mănîncă
din umbra sub care se naște.
Vulturi cu ceasuri de gît
alergînd cu statui în cioc.

MOTIV

Poate rătăcind
în pînza de păianjen
ce-ți unește conștiința de genunchi
Versul din palma stîngă
minte.


SEZONUL STATUILOR

Drumul risipindu-se
în pantofii rupți și triști
sau nările cailor fumegînd, zace
sezonul statuilor s-a închis
norii păscînd cu tălăngi la gît
Venere umblînd din poartă-n poartă
oprește-mi și mie o clipă
din sîngele ceasului tău
să-l beau, să-l sculptez
tot una…
sezonul statuilor s-a închis.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share