De-ai noștri – Ștefan Mocanu – Secolul halucinațiilor (3)
Fals doarme cerneala-n călimări
cum fals
urlă cîinii între blocuri
fals cîntă orchestra
dansați, dansați
doar e sfîrșit de secol,
se schimbă sensul cuvintelor
și direcția creșterii
străzile fricos se deschid
teii cresc flori de asfalt
din crăpături încep să iasă
organ cu organ
dinte după dinte
secolul halucinațiilor.
SPAȚII CARDIACE
Expediind ploaia retur
cu timbrul lipit pe gura
canalului înjunghiat de mirosul
ce se-ascunde timid
după ușa anotimpului
scăpat printre degetele
răsfirînd stinghere în
punctele cardinale
dispar meteorologii flămînzi.
În tripouri cerești patronul
licitînd aversele antice.
CLIȘEU
Rugul cerșind în sîngele meu
văd bronzuri oloage
pe cărăbuși prăfuiți fără viziuni
amarele bărci căutîndu-și
vîslele înghițite de-un înger
senzual în afaceri cu cenușile
fiilor risipiți
între cugetări absurde invocînd
ordinea cuvintelor
într-o posibilă supraviețuire.
Care sămînță răsărind
în urletul lupului plînge ?
LEGENDA
Suflete pe nouă cărări rătăcind
după mătănii, alerg
printre colecții de trupuri uscate
sub cerul gurii de leu
mîncînd biblioteci ruginite
urme se-ascund
prin buzunare coclite
găsești abecedare de plumb.
Adolescenții privind ofticoși
în urma cadavrelor de ziare.
SUPERSTIȚIE
Tabloul purtat în pîntec
de omul de zăpadă
cu mîna pe cruce, plîngînd
din cer picurînd
cuvintele sfinte pe povîrnișul
unei vieți sîngerînde.
Un înger cerșind găzduire…
în firul de iarbă proaspăt cosit.
RUPESTRE
Grotele măselelor pierzîndu-se
în timp invitîndu-mi ecoul afară
înecînd iluzii gratuite
sub păstrăvii adormind
tociți de cascadele sentimentale
urme mușcînd din cîrceii
nervoși sau visînd
o pulpă de Mona Lisa.
Uitînd timbrul lipit și…
scrisoarea rătăcind prin canale.
MEMORIALE
Rădăcini de hîrtie fierbînd
în jurul păcatelor sorbite
la supa de prînz așteptăm
nimfele evadate în haine
subțiri păianjeni mirosind a iarbă verde
în vîrful degetelor țes
memoriale unghii căzute în pomană, în
nopțile păgîne spărgîndu-se
poeții în litere de fier forjat.


