Earth Hour
Mâine, 28 martie 2015, între orele 20:30 – 21:30, va avea loc un eveniment mondial la care sunteți invitați să particiați. Cine vă invită? Pământul, Terra, Geea, Gaia sau cum vreți să îi spuneți planetei care ne suportă.
Despre ce este vorba? În acea oră, toți cei care vor să își arate respectul și recunoștința față de Geea/Gaia/Terra, vor opri iluminatul și orice consumatori de curent electric care nu sunt necesari. De la 20:30 la 21:30. Ca semn de respect dar, mai ales, pentru a semnala problemele ecologice prin care trece planeta aceasta, leagănul omenirii.
Ideea a apărut în 2004 în Australia, ca un concept de avertizare asupra probemelor cu care se confruntă planeta, concept denumit în primă fază „The Big Flickr” și inițiat de WWF Australia. Pentru prima dată a fost ținut la Sydney, în data de 31 martie 2007. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, între orele 20:30 și 21:30 are loc acest eveniment, numit acum Earth Hour, eveniment la care participă acum mii de orașe din lumea întreagă.