Brigada diverse – Am(a)nda gras(a)
13 mai 2020
Am(a)nda gras(a)
Să cumpărați un procesor Intel de generație șapte. Și de nouă. Apoi instalați, în lipsă de altceva, windows 7. Introduceți mufa usb a mouse-ului. Dați click. Schimbați cu altul, poate fi defect.
Nu se întâmplă nimic. Sistemul de operare n-a auzit suficiente despre portul în care adaugi, de obicei, după voie orice are patru fire, este dreptunghiular și… se potrivește în fantă. Un bai mic, ținând cont de unica posibilitate de a resuscita computerul fără să razi de pe suprafața hard disk-ului tot ce mișcă și… determină procese compatibile în lumea reală doar cu ale docenților. Operațiunile cele mai grele abia acum vin. La instalarea zecelui. Dvd, stick. Săgeți, tab-uri, escape-uri tastaturice. Porni. Săgeata de pe display nemișcată. Cam un sfert de oră.
Să-mi dau palme! Ce am în față? Un laptop. Înzestrat cu un touchpad.
În topul surprinderilor din ultimele trei zile am așezat o imagine cu buton de play. Dedesubt postacul debitează posibilitatea privirii la nesfârșit. Îi recomand ca înainte să consulte un doctor. Oftalmologul. Apoi să caute un psihiatru.
Eu mort și clona creierului meu vie. Mă iau de mână cu neuropatul anterior și merg la control. Idei multe cu impracticabilitate și viitor. La ce să folosească neștiința mea? Sau a oricui. Câini rusești cu două capete, transplant de cap…. Experimente idioate.
Nemții. Un popor…. Un alt popor. Nu mai sunt cine credeți. A rămas o adunătură de corcituri, de vizitatori, de…. Să căutați bine printre cei mai în vârstă și să vedeți care le este obârșia. La Nurnberg, printre protestanții statului acasă se află și foști locuitori din Ardeal. Și destui din orientul mijlociu. Ca de altfel peste tot în țara arianismului.
În limba maghiară. În limba germană. În limba romă. Adică era imperios necesar, educația și ministreasa să se prezinte la raport, să dea soluții nu numai etniei, ci întregului sistem. Ai sub cinci – mai există note mai mici? -, face pe cine vreți în patru și mi-l scoate eminent. Pe elev.
Cu o altfel de învățătură încearcă o Alină să desfete puietul școlăresc. Cu sex. Din experiența proprie în… spital. Feudalism și ieșirea din el. ,,… frumusețea lucidității sexualității. Sper din tot sufletul să aibă cine să-i învețe. Nici noi nu prea știm.” Însă ne împopoțonăm cu proiectul european și mâncăm la cantina parlamentului de la Bruxelles. E… caldă?
Prea sublimează unii realitatea parfumând-o cu Coco-uri, prea pun mulți în legătură chestiuni imposibile. Sărăcia și conștientizarea (actului fecundator). Idealul socialului, codul bunelor maniere și practicarea lui. Mai ajungeam astăzi aici? Mai depășeam oare cu capul plecat diferențele de clasă? Cuteza cineva? Căutați în cei ce s-au așezat cu fundul pe anumite decizii răspunsul, dumiriți-vă cât reprezentam noi, oamenii de rând, în ochii lor. China și OMS? Doar inșii din spatele lor.
Am luat țeapă cu fotografia luată lui Badea. Mrejele întinse sunt false, nu trimit nici prin copii la pușcărie și nici spitalul nu e închisoare. Ce-am sădit și ce-a ieșit! (Zicerea altcuiva.)
Muzeele și bisericile trebuie să mai rabde. Oricum ambele predică cumpătul. Dincolo de ușile și gardurile lor, domni și doamne, credincioșii pot doar privi.
Ne-au spus…. Și voi trebuie să împliniți? Nu raționați? Cine ,,ne-au spus”, directorul de spital, ministrul, secretarul de stat, primarul, contabilul…, cine?
Am fost plecat în Berlin. De cum am pus piciorul n-am avut alt sentiment. Sunt român. Am zburat până la Bruxelles. Din clipa în care am coborât din avion am știut cu certitudine ce sunt. Român. Nefiind rege, neinspirând acel aer de 8 mai 1866 care dă amețeli străinilor. Și ce amețeală! Un drog: ,,De cum am pus piciorul pe acest pământ sacru, m-am și făcut român!” Și locomotiva uuu-uuu, și vagonul tronca-tronca….
