De-ai noștri! – Vasile Ghinea – Lacrima din ochiul singurătății (4)
ECHILIBRU PRECAR
Pendulăm între ochiul lui Dumnezeu şi ochiul dracului
într-un echilibru precar
pe distanţa dintre vorbă şi faptă,
adormim prohodiţi de cucuvele,
ne deşteptăm la un geam cu gratii,
socotim
pentru câţi paşi ne ajung banii
să ne rămână oricum
şi pentru lemnul din groapă,
şi căutăm să prindem ultimul tren
în căutarea timpului pierdut.
ÉQUILIBRE PRÉCAIRE
On oscille entre l’œil de Dieu
et l’œil du diable
dans un équilibre précaire
dans l’espace entre la parole et l’action,
on s’endort au gémissement des
chouettes,
on se réveille derrière une fenêtre à grille,
on calcule
pour combien de pas on a encore de l’argent,
afin qu’il nous en reste aussi
pour le bois du caveau,
et on cherche à attraper le train
à la recherche du temps perdu.
* * *
LECŢIA DE AZI
Azi cultivăm pârloagă.
Roadem ciulinii din glastră.
Bem rugina birului
pentru dreptul la viaţă.
Căutăm modelele
diplomei de iluzionişti
pentru dreptul la timp.
Dăm năvală la ospiciu
în ritmuri de tam-tam
să ocupăm balconul
teoriei cu pârloagă,
rugina birului, iluzionism
şi dreptul de a crede
într-un rai falimentar
LA LEÇON D’AUJURD’HUI
Aujourd’hui on cultive de la friche.
On ronge les chardons des pots.
On boit la rouille du tribut
payé pour le droit à la vie.
On cherche les modèles
du diplôme d’illusionniste
pour le droit au temps.
On se précipite dans les maisons des fous
au rythme du tam-tam
pour occuper le balcon
de la théorie avec de la friche,
de la rouille du tribut, de l’illusionnisme
et du droit de croire
à un paradis défaillant.
* * *
KAMIKAZE
Tâmp se zgâie negreala orei
în laxativul insomnie.
Antropomorfic
se scufundă lumea,
cleios, Dali se-ntinde ceasul,
pe asfaltul hâd
rânjind neonul liberalizat,
ciroza pecuniară
perpetuează venerice obsesii.
În rogvaivul pestilenţial
sub ocrotirea legii
ciugulesc nuggeţii, corbii.
Valul respiră mortăciuni,
morţii pleacă-n vorbe
cu o cruce pentru vii.
Omul târâie răbdarea
kamikaze cu praf de puşcă,
un veac de riduri cu apocalips.
KAMIKAZE
La noirceur de l’heure scrute bêtement
le laxatif de l’insomnie.
Antropomorphiquement,
le monde sombre,
gluamment, Dali prolonge l’heure,
sur l’asphalte hideux
le néon libéralisé ricane,
la cirrhose pécuniaire
perpétue des obsessions vénériennes.
Dans l’arc-en-ciel fétide,
sous la protection de la loi,
les nuggets et les corbeaux picorent.
La vague respire les charognes,
les morts s’en vont en parlant,
portant une croix pour les vivants.
L’homme traîne sa patience,
un kamikaze avec de la poudre à canon,
un siècle de rides vers l’apocalypse.
* * *
PLECARE
La capătul nopţii
umbra acoperă groapa
aşteptând lumina
să o ridice
de pe umerii poetului
plecat spre centrul pământului
după refuzul cerului
de a-i acorda zborul.
DÉPART
Au bout de la nuit
l’ombre couvre le caveau
en attendant que la lumière
l’enlève
des épaules du poète
parti vers le centre de la terre
après le refus du ciel
de lui approuver le vol.
* * *
PORTRET
Mai cinici,
mai sclavi,
mai scarabei
învârtind cuvântul,
mai noi
decât noi,
mai… nimic.
PORTRAIT
Plus cyniques,
plus esclaves,
plus scarabées
tournant la parole,
plus nous
que nous,
plus… rien.
