Brigada diverse – Comple(t)ul (I)on J(i)an
5, 9 mai 2020
Zic să mai rabzi. O mai fi….
O veșnicie. Doar să nu te gândești, să trăiești cât se poate de departe de orice pericol.
Rasism, naționalism…. Le e urâtă nația, le e puturoasă, de-aia vorba românului cu destule contra exemplelor productive, despre înec, despre…. Textul se împiedică uneori, și rațiunea, de numere mici în detrimentul celor mari. 19 pentru 20.000, 19 pentru 5.000 sau câți numără un sat ca Râmnicelu. Cât a ajuns să adune, căci de cifre exacte nu se pune problema, nici acolo, nici în Râmnic, nici în altă regiune… românească. Ne văităm de unguri? Ne îngrijorează că-și vor limba prin școli, instanțe, primării…? Să ne uităm în alte curți. Căci numai un sat dacă ajunge pe mâna altora, un cartier, un oraș sau un județ, adio peste 20 de ani Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul…, chiar Ceaușescu. Adică adio istorie, neatârnare, independență. Ca să nu enumăr literatură, matematici, filozofii.
Un camion, zece, 1000. N-au a face. Cineva vinde, cineva cumpără. Lemn. (…) Cu aprobare. Venită de la pădurar, șef de ocol, primar de comună, de oraș, prefect, președinte de partid, membru de parlament, membru în guvern, membru în elita președintelui. Poate și de mai departe.
O libertate firească. Totul este al tuturor, nimic al nimănui. Un munte defrișat este o bună oportunitate pentru turismul sportiv. Închiriezi trasee, dai posibilitate românului (!) să se bucure de priveliști pe care altădată nu și le-ar fi putut permite de atâta frunziș. Oricum dorește să iasă din casă din prima zi de carceră pandemică. Și cine să-l oprească?
Iancule, Jianule! Ciocoii-i puneai pe jar. A sosit diaspora la vatra-i. I-ați văzut. I-ați simțit. Sunt aceiași care și-au făcut vânt spre alte zări, nu de foame, nu de oprimare, astea sunt povești. Adevăratul sărac n-are cinci lei să poată lua maxi-taxi de la douăzeci de kilometri de orice oraș.
Din când în când se mai arată înaltă, baschetbalistă (voleibalistă?), făcătoare de supremă dreptate, luptătoare cu zmeii mișculațiilor naționale. O arată prietenii. M-aș mulțumi c-un codru din cele tăiate.
Nu subestimați românul. La inventivitatea lui va găsi o soluție legislației ce va să reglementeze raporturile orale între el și autoritate. Nu va mai filma organul, nu-l va mai ponegri, dojeni, amenința. Nu cu vorbele lui. Va deschide telefonul și va da play cu glume și injurii de pe youtube. Sunt ale lui? Nu. Îi sunt adresate? Nu. Nu filmează. Ori va sta mut și-i va aplica o lovitură. De cuțit, de pumn, de pistol….
Te mai și minunezi. Unii și alții se lasă cooptați în diverse grupuri sociale virtuale în care fiecare pune destule. Frumoși copiii, frumoase mamele. Frumoasă genetica și încâlcită. Doi. Trei. Da’ cinci, bre?
Dacă suprapun instantaneul luat lui Arcuș în duminica aceea de ne-am excursionat până la mausoleul Mărășeștilor peste al lui Sorin Dorneanu (Doru Ionescu îl cunoaște și l-a portretizat) nu găsesc nicio diferență. Același cioc, aceeași privire ușor obosită, aceiași ochelari suspendați de gât. Același chip geamăn.
