De-ai noștri! – Vasile Ghinea

Cartea de muncă a truditorului Vasile are avizele departamentului critic la zi. Nu demult săvârși în atelierele fabricii proprii ,,Pana și foaia”, în încercarea de a se desprinde de anii tinereții, un ultim zbucium de iubire și înțelepciune, volumul ,,Între zbor și levitație”. Nu putea lipsi din panoplia cuvintelor mari, din galeria figurilor marcante ale orașului, din echipa celor ce pun umărul vremelnic la întreținerea și arderea artistică. Faur molcom, cu lentile ce pun sub semnul minuțiozității fiecare silabă, fiecare stare, fiecare minut al existenței, vi se va destăinui în aceste zile cum știe mai bine, cu un debut din considerațiile câtorva prieteni și critici de marcă ai vremurilor cotidiene. Sorin Călin, 15 iunie 2020
Volume:
Vasile Ghinea a debutat cu o poezie în revista Timp liber, editată de Ministerul Culturii, 1990, nr. IX-X. Debut cu poezie (dublu debut) în Adevărul literar și artistic, 15 nov. 1992.
A debutat în volum cu „Echilibru precar” (poezie), 1998, editat de S.C.D. Râmnicu Sărat. Volumul a apărut la „insistențele” scriitorului și prof. Traian Cristea, care la negările autorului a exclamat: „Îmi place cum scrii” și acest lucru a fost convingător. Au urmat:
„Ochiul din umbră” (poezie), Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2004, coperta și ilustrațiile aparțin graficianului Laurențiu Mateș, sprijinul financiar acordat în acest demers literar aparține scriitorului Ovidiu Cameliu Petrescu, sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană”
„Vitralii” (antologie lirică colectivă), Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2005, volum apărut la inițiativa scriitorului și editorului Constantin Marafet, care a „reunit” în acest demers liric 20 de autori.
„Pariu pe o lacrimă” (in memoriam Valeriu Octavian Sterian), Ed. Rafet, 2005, volum apărut într-un timp demn de cartea recordurilor, ideea aparține lui Constantin Marafet, ca o… „contrapartidă” la spectacolul organizat de Victor Socaciu, care a adus la Râmnicu Sărat mare parte din „crema” muzicii folk românești.
„Lutul unui pumn de vise” (poezie), Ed. Rafet, 2009, ediție bilingvă rom–fr, versiunea franceză asigurată de poeta și prof. Ștefania Pavelescu, grafica Laurențiu Mateș) Ed. „Rafet” 2009, volum apărut în cadrul proiectului „Scriitori buzoieni pentru literatura română”, sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană” (președinte Ovidiu Cameliu Petrescu) și al Asociației „Renașterea Râmniceană”(președinte Constantin Marafet).
„Lacrima din ochiul singurătății” (poezie, ediție bilingvă rom-fr., traducerea asigurată de Ștefania Pavelescu,) Ed. „Rafet”, 2010 (volum apărut la sfatul lui Mircea Micu, în urma lecturii în Cenaclul „Literatorul” de la Biblioteca Metropolitană București, din 1 aprilie 2010 și consimțământul „expres” al editorului Constantin Marafet, „33 poeme”, volum apărut în cadrul proiectului „Scriitori buzoieni pentru literatura română”, sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană”).
„Tăcerea din cuvânt” (cronici de întâmpinare), Ed. „Rafet”, 2012, volum apărut cu sprijinul financiar al Casei Municipale de Cultură „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat, în cadrul proiectului Colecția „Scriitori râmniceni”, volum, conceput la îndemnul scriitorului și prof. Grigore Leaua: „Am observat ceva la tine (din cronicile pe care le trimiți la „Opinia”). Poți să faci critică literară”. Am fost plăcut surprins, mai ales că vine de la cineva care nu prea este darnic cu laudele și pentru care îi mulțumesc.
„Pariu pe o lacrimă” (proză, in memoriam Valeriu Octavian Sterian, ediția a II-a revizuită și adăugită) Ed. Rafet 2013, lansată cu ocazia Festivalului Concurs de Muzică Folk „Vali Sterian”, ediția
I, de la Râmnicu Sărat din 17-18 mai 2013.
„Constelația tăcerii/ Sub semnul trandafirului” (cronici de întâmpinare) Ed. „Rafet” 2014, (Premiul „Slam Râmnic” la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de creație literară „Titel Constantinescu”, 27 august 2014).
„Simplitatea risipirii” (antologie colectivă 2015/ Ziua Mondială a Poeziei), Ed. „Ex Ponto”, la ideea lui Mircea Lungu, sprijinit de Marian Ilie.
„Arta tăcerii/ Sub zodia plăcutului util” (cronici de întâmpinare), Ed. „Rafet”, 2017, volum apărut cu sprijinul financiar al Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” Râmnicu Sărat.
„Între zbor și levitație” (poezie), Editgraph, 2019, volum apărut în proiectul „Scriitori de azi” cu sprijinul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, Râmnicu Sărat.
Considerații critice:
,,Scrie, pe lângă poezie, cronici de întâmpinare, cugetări, proză scurtă și din când în când sculptează. Conduce Cenaclul literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, cu întâlniri săptămânale, la care pot participa nu numai cei care scriu, dar și iubitori de literatură, de artă, de frumos, în fiecare sâmbătă, la ora 11.00 (cu o cronică săptămânală pe „Opinia Buzău literatură”, în pagina Cenaclul literar-artistic „Alexandru Sihleanu” și în „Ziarul de Rîmnic”) și are o emisiune de cultură „Dincolo de cuvinte” la TVSat Râmnicu Sărat, emisiune rămasă, deocamdată, doar în grila de programe a postului de televiziune.
Originalitatea poeziei lui Vasile Ghinea își are rădăcini în bogăția de imagini ivite prin asocierea, deloc întâmplătoare, a elementelor de limbaj cu cele picturale, rezultatul fiind un haiku pastelat plin de amărăciune filosofică.
Definind această carte s-ar putea spune că este o tânguire după zbor înăbușită de soarta omului – târâtoare fără aripi. Este o carte despre cum să zbori amintindu-ți că mori.” Dan Manciulea, 1998
,,Scăpat de povara samarului altui frate poet, Pegas vede ideea, o miroase, apoi o linge puțin, să îi dea de gust și, când să o pască, porțile… tranc!… i se închid în urmă! Fratele poet începe să chiuie și să îl alerge pe Pegas plesnind un frâu prin toată lumea aia mare. Știe că n-o să îl prindă, însă nici nu își dorește asta.
Fără privirea ochiului din umbră, lumea macabră și prozaică a fratelui poet, se năruiește peste cal, peste cuvinte și peste demiurgul ei narcisist care își plânge durerea în auzul lumii, crezând că nu îl aude nimeni.
Asfaltând Calea Lactee și dându-și binețe în oglindă, Vasile, fratele câinelui cu cravată, așteaptă criticii să îi dea peste literă”. Dan Manciulea, 2004
,,Am mai spus-o și cu alte ocazii: Vasile Ghinea știe ce este poezia, este familiarizat cu limbajul și metafora într-o manieră nativă. Nu-l pot apropia niciunui model literar, deși scrisul său nu are o amprentă sau vreun orgoliu de unicitate. Poetul își deapănă pur și simplu gândurile, stările, senzațiile. El simte multe, are o percepție acută a cotidianului. La ora actuală Vasile Ghinea este unul dintre cei mai buni poeți râmniceni, cu mult peste cei care, cu versurile lor pernicioase, au răscolit măruntaiele Bărăganului în căutarea unor formule proprii. Harul lui Vasile Ghinea este dublat de suplețea unui om de caracter și onorabilitate, lucruri mai rare în ziua de azi. Cred sincer în poezia lui Vasile Ghinea și sunt sigur că el încă nu a dat tot ce poate, nici ca poet și nici ca animator cultural. Aștept cu interes evoluția sa, cărțile sale viitoare”. Marin Ifrim, 2004
,,Râmnicului Sărat nu-i lipsesc spiritele, deopotrivă modeste și nobile. Poetul Vasile Ghinea este o ilustrare a acestei spuse. Cât adevăr ascundem în ea, istoria o va dovedi. Până atunci, să lăsăm prezentul să își verse în aprecierile noastre cota lor de adevăr cotidian. Îl cunosc pe poet de peste 10 ani, răstimp în care întâlnirile care s-au consumat între noi ne-au oferit prilejul reciproc al cunoașterii celuilalt. Personală, dar mai ales spirituală. În virtutea acestei prietenii de spirit voi așterne în fața dvs. câteva mici considerații ce nu se doresc altceva decât un îndemn la lectura poeziei lui Vasile Ghinea.” Valeriu Sofronie, 2005
,,O poezie a solitarului care îngenunchiat dă vamă tulburătoarelor trăiri. Conștient sau nu, Vasile Ghinea e tributar predecesorilor săi care au sondat același univers încărcat de metastazele amurgului, cum ar fi Ion Caraion. E vorba de George Bacovia în 1916 volumul „Plumb” la Râmnicu Sărat, a pierdut tot tirajul din cauza războiului ori Stelian Cucu sau, mai aproape de noi, de Florin Muscalu cu „Țara bătrânului fotograf”. Dumitru Ion Dincă, 2007
,,Poezia lui Vasile Ghinea te îngândurează și te îndeamnă la meditație, pana care se repede asupra cuvintelor cu „foame de necunoscut” e atinsă de neliniști. „Poezia sa are timbru personal, este eliptică și are plasmă densă” – reținem cele spuse de Marin Ifrim despre poet. Vasile Ghinea va rămâne în inima cititorului său, ca poetul care a închis „securea războiului/… într-o lacrimă”. Deocamdată! Poetul acesta însă, își cultivă imaginea, încet, încet.” Tudor Cicu, 2010
,,Vasile Ghinea impune prin componenta internă şi esenţială a scrisului o anume geometrie stilistică, fascinând prin asociaţii proaspete, trezite în metafore ce dau forţă liricii sale.
Larga deschidere spirituală, la un nivel superior de transpunere, în ediţie bilingvă, română-franceză, dovedeşte o conştiinţă deosebită a rolului de intermediar cultural, pe care-l au, deopotrivă, autorul, traducătorul şi editorul, în comparaţie cu alte spaţii lingvistice”. Nicoleta Milea, 2010
,,Vasile Ghinea e un foarte meticulos comentator de literatură română actuală, demersul său pentru impunerea literară a Râmnicului Sărat în peisajul spiritual românesc fiind mai mult decât salutar şi de cel mai bun augur. Tăcerea din Cuvânt e o carte de zile mari şi o dovadă că provincia e prezentă pe baricadele literaturii române.” Ion Roşioru, 20 aug. 2012
,,Evident, ceea ce a realizat Vasile Ghinea în cartea „Tăcerea din cuvânt” nu este un lucru ușor. Se pot auzi și voci care pot semnala anumite neajunsuri notațiilor autorului; foarte bine! Să facă bine cei nemulțumiți a realiza cărți care s-o întreacă pe aceasta. Dar să nu uite dumnealor că un asemenea demers presupune o experiență a actului lecturii, un simț al depistării esențelor valorice ale textelor literare lecturate, o capacitate de reliefare a tensiunii epice, lirice și timp, mult timp pentru o minuțioasă documentare. Pe lângă aceste calități, pe care trebuie să le aibă un cititor de literatură beletristică demn de a fi numit lector avizat, este nevoie și de condei exersat.” NOTE DE LECTURĂ – Traian Gh. Cristea, 23 aug. 2012
,,Vasile Ghinea, în această carte, îşi asumă singurătatea în doi şi trece în revistă, în această singurătate, cărţile unor confraţi care i-au fost sau îi sînt prieteni şi nu e deloc un gest minor. Vorbeşte despre Mircea Micu, Valeriu Perianu, Dumitru Istrate Ruşeţeanu, Mariana Rogoz Stratulat sau Victoria Milescu. Toate articolele din această carte sînt comentarii pertinente, scrise cu afecţiune, ceea ce dovedeşte că se poate scrie şi bine dar şi frumos despre cei din preajmă, fără a ţine cont, neapărat de ce reprezintă ei ca oameni, ci doar ce spun cărţile lor. Vasile Ghinea face un astfel de exerciţiu şi rezultatele sînt vizibile în această carte de portrete lirice subtil intitulată „Constelaţia tăcerii / sub semnul trandafirului”. EMILIAN MARCU – Vitrina cu cărţi – Convorbiri literare – dec. 11.
