Fărădelegea lui Călin – /t nt
O spui și când ești deștept, și când….
Am comis ,,atacul” asupra ipostazelor diferite ale organelor după o reparcurgere a Art. 30 și o explicație din multele oferite la schimb cu nedumerirea. Moment propice să ,,denunț” însăși viziunea expozanților: ,,Organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciară sunt:…” Atunci, la parcurgere, părea în ordine. Definire, deci, în regulă. Atingând punctul 311 n-am mai putut menține același atribut. Fiindcă nu se spune clar, nu în forma folosită după aproape 300 de articole. De aceea Art. 30 primește de la mine o corecție: ,,Organele judiciare sunt instituții specializate ale statului. Acestea sunt…” Două puncte și enumerarea. Există antetul, însă era ,,nice” să nu i se piardă urma în exprimări… sucite. Interpreții merg mai departe și împart în patru funcții categoriile: de urmărire penală – introducând cercetarea penală și procurorul -, de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale în faza de urmărire penală – judecătorul aferent -, de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată – judecătorul de cameră preliminară – și de judecată.
Limpezind și neclarificând. Cuvinte aruncate ca zarurile. Unu-n titlul, altu-n conținut. Crezând că tot românul stă bine cu la-ndemâna sinonimelor și învățăturile legislative. Dacă pe ici-colo se mai învârte elevul, de mai târziul cetățean ,,onest”, de-o formă lexicală cu rădăcină diferită, dar în consonanță cu spiritul vocabulei de baștină, codul de bună conduită legislativă îi rămâne străin o viață întreagă. Nu fura, nu ucide, nu…. Mai puțin de zece dictoane, fiindcă nu toate se ,,pupă” cu învinovățirea nerespectării. Făcusem apologia tablei moisene acum un an. ,,Soluții de neurmărire și netrimitere în judecată”, propunere a Art. 314. Intestin, motive de apropiere sunt puține, iar la îndepărtarea titlului te miri ce vrea să semnifice ,,… examinarea sesizării…” din Al. 1. Din partea cui? Întrebare pe considerația următoare: organul de urmărire penală vine doar cu propunerea, funcție de Art. 285, către procuror ori acesta cu de la sine hotărăște când toate probele sunt adunate și elocvente în limita necesarului. Și n-aș vedea eu ,,acuzatorul” și instrumentele sale gata să dea o soluție favorabilă suspectului de dragul justiției cu de la sine. Adică, să avem o indicație clară despre persoana sau organul ce constată o discordanță juridică. Cele două ipostaze subliniate au nume diferite. La lit. a) clasare, la lit. b) renunțare la urmărirea penală. Cazul prim se auto divide pentru două situații: inexistența acțiunii penale și stingerea acesteia (cu trimitere la Art. 16, cel cu nu-s ,,buni de plată” dacă…). Secundul…. Să vă determine a conexa socialul și dorințele sale: ,,renunțarea la urmărirea penală, când nu există interes public în urmărirea penală a inculpatului.” Că se uită ,,calitatea” întâie a posibilității vătămătorului e notorie, dar să lași justiția la mâna voii comunitare (statul) denunță nevoie de dreptate înainte de toate. Omori și nu ești criminal, ci erou, pungășești și nu ești tâlhar, ci haiduc…. Locul 2, Al. 2, ține de uzanțe. Procurorul scrie o dată, o singură ordonanță, în ciuda aspectului multiplu al dosarului și posibililor, încă nedovediți, infractori.
Compatibilitate forțată între lipsa acțiunii penale și neputința începerii urmăririi. Se adâncește la Art. 315 nebuloasa caracterului sesizării, cedându-se Al. 1 prerogativele clasării, ce ,,… se dispune când: a) nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și forma esențiale ale sesizării.” Cui-ul? Nelămurită treabă. Al. 2 înșiruie efectele clasării: ridicare sau menținere de măsuri asiguratorii, restituire de bunuri sau a cauțiunii. Dar și o serie de sesizări tot despre bunuri: înscrisuri, cheltuieli judiciare, măsuri de siguranță a confiscării speciale. Și una despre sănătatea mintală și internarea nevoluntară. Deodată cu măsura clasării se completează ordonanța cu mențiuni despre măsurile de siguranță luate, încetarea măsurilor preventive și motivele ,,… de fapt și de drept…”, obligatorii. Procurorul, ziceau, controlează și conduce organele de cercetare penală. Și își poate însuși ,,… argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală…”
Să dispară îngrijorările și misterul. Art. 316 înlătură susceptibilitatea de neapartenență a sesizării Art. 314. Ordonanța de clasare se înmânează în copie ,,… persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului,… altor persoane interesate.” Partea a doua a Al. 1 ar trebui să determine penalizări profesionale, încalcă prevederile precedente despre cuprinsul ordonanței de clasare, trece prea ușor peste ,,scăpare”, dând soluție prin transferul către o nouă copie, dar după referatul organului de cercetare penală. Al. 2 se adresează inculpatului din arestul preventiv, prin înștiințarea administrației locului de deținere a hotărârii și punerea în libertate a acestuia. Mă îngrijorează neraportarea unui termen de eliberare, ,,deîndată” rămânând, ca și altădată, incert, impenetrabil și necuantificabil. O înlocuire cu ,,imediat” se cuvenea.
