Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (F)urnale – Li(t)ere


3-4, 5 mai 2020
Că-i om și e alegerea lui. Sinistră. Naivă. Ticăloasă.
La polul opus inițiativelor există una ce întrece orice așteptare. Frate cu frate nu găsesc calea justă, darămite ziarist cu politician. Singura preocupare, singura rațiune de existență a presei. Singurul dușman. Vizibil. În nebăgarea lui de seamă greșește. Are în el singurul aliat, singura sursă de hrană, singurul subiect din care ciugulește ca dintr-o pădure seculară, câte un copac pe zi. Ca orice lotru, ca orice casap de viață. Cu ferocitate. O nesinceritate cu de la sine putere. Însă doar hoțul strigă hoții. Doar mincinosul spune despre sine că nu-i altceva în afara adevărului în vorbele lui. Și doar celui ce-i place avania urlă cu gura cât îl țin rărunchii că este prigonit.
Când cauți râcă o obții. Când pui la cale o mârșăvie îți reușește. Universalitatea metodei nu mai poate fi negată. Combătută deloc. Creezi legea, o arunci în neantul necunoașterii, în marea imposibilitate a respectării și o aplici. În vremuri de maximă restriște, în timpuri speciale, comportându-se ca în cele ordinare. Ca ordinarul. Știe că nu se găsesc măști, totuși îi aplică penalitatea, știe că nu sunt drumuri cu toate facilitățile, în schimb nu se sfiește să-i ardă o chitanță pentru…. Destule. Vede, prin ochiul magic, dar orb, al organelor, conaționali fredonând trotuarele nestingheriți, puștime și șmecherime desfătându-se liberi pe șosele, nu ,,sesizează” nicio neregulă, însă îi provoacă indignare un biciclist cu o troacă, o babă…. Nici cu ele nu mi-e rușine, sunt cu indisciplina la zi. Tocmai de aceea bugetul țării a primit salvarea de cuviință. Ia de la cei vârstnici ca să aibă măcar de unde să le achite pensiile.
Apă vie. Apă de mesteacăn. Apă…. Cea de la chiuvetă, prea curata și gustoasa pe care-o savuram zi de zi s-a îmbâcsit considerabil. Așa am scăpat de fier și alte minerale ce se sedimentează acum în semi filtrul prepus din fabrică la gura robinetului.
Când te gândești că am aflat cu ce se hrănește cu adevărat bugetul patriei și de ce-ar putea seca și intra în faliment. Știu. Toată economia țării, salvatoare, se fixează pe doi mari piloni: tot ce ține de aranjarea părului și invitația permanentă, plătibilă, de a părăsi obiceiurile casnice în favoarea altora.
De m-aș simți în siguranță, jur că n-aș mai da importanță niciunei diferențe. De n-aș ști că vulnerabilitățile vin de la… oricine. De n-aș vedea mutrele gata să-ți răpească demnitatea, puținul principial adunat de-o viață. De n-aș auzi lucruri ce nu-mi vin la socoteală.
Aș mai trăi o mie de ani. Să mă bucur de toate cele promise de părinții spirituali ai stării de necesitate. Să merg unde cerbii boncăluie, unde zăvoiul e plin de cântecul și voia bună păsărească, unde susură apele, curg gârlă….

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share