De-ai noștri! – Valeria Manta Tăicuțu – Citește, Ulise, și plângi (2)
XXI
prin şcoli păşeşte timpul în papuci de casă
cu ochelari de cal şi ponosit halat
să vadă ce-ar mai fi de sfărâmat
uitate moaşte de martiri din zid să iasă
din ce în ce mai des un zornăit de lanţuri
spre cărţile încă deschise îndreptat
se sparge în vacarmul bine prelucrat
de-nvăţături culese de prin şanţuri
nu mai sunt sfinţi în cer dispuşi să intervină
la demiurgul fără tihnă supărat
că îngerii par ca piticii de grădină
bălţaţi şi trişti şi răi cu creierul spălat
mitraliaţi cu har şi gloanţe de lumină
doar când îşi ţin, cuminţi, grumazul aplecat
XXII
doar sunete, silabe şi cuvinte
înlănţuire aparent firească
pocnind ca picătura chinezească
pe fontanela moale şi fierbinte
e şcoala ca o gară în vacanţă
cu trenuri în absurd întârziate
prin gări să stea de pază blestemate
la drumul paralel spre ignoranţă
un primitiv sistem de-avertizare
pentru dislexici, orbi şi autişti
îşi scapă decibelii din strânsoare
pe când în clasele cu îngeri trişti
normal că-n ipostaze imorale
se bâlbâie o turmă de turişti
XXIII
Lui Marian Ruscu
parlamentarii iar se vând în rate
au cod de bare tatuat pe frunte
promoţional cu mărfuri mai mărunte
de-a valma se livrează în cetate
şi la pachet cu funde ori zorzoane
legaţi împodobiţi şi plini de fală
în ambalajul lor de poleială
în glumă sunt plimbaţi pe la icoane
îi tămâiază popii în sutană
de-s venetici lichele ori gunoaie
şi-i bagă-n pâine fără de prihană
când ce-i pervers grumazul ţi-l îndoaie
la nesfârşit, fiorul poeziei
e tavălit ca porcii prin noroaie
XXIV
crucificată între două curve
precum Iisus între cei doi tâlhari
la răsărit, de nesătula urbe
iar la apus, prin voia celor mari
schiloadă şi bolnavă de iubire
ţi-e gura fără dinţi însângerată
bătută, violată şi furată
în gropi de var zăcând fără simţire
îţi ciugulesc furnicile din carne
şi vin păianjeni orbi să ţeasă fire
pe ochii tăi, azi putrede lucarne
cu râs de corb oraşul şi-al lui veac
împroaşcă ruga ta de pomenire
biserică de cartier sărac
XXV
boncăluieşte-un cerb nebun în vintre
şi pulpele de-asfalt nimicitor
deschise-s să primească-n hăul lor
fecundul falus smuls dintre cuvinte
se zvârcolesc arterele surprinse
într-o sălbatică şi crudă-mpreunare
copacilor din parcuri le cresc gheare
şi sfârcuri din clădiri ţâşnesc încinse
în clipa diabolicei urgii
se zămislesc în uterul de piatră
titani ursiţi să scrie-n colivii
înveselit de straiele cernite
oraşul morfoleşte în gingii
centura castităţii prihănite
XXVI
se-ascunde Poezia în veşted trup de babă
cu negi la-ncheietura osânzelor de ceară
morman de carne flască expusă pe tarabă
când duhul veşniciei în versuri stă să moară
circarii plâng în poala de curvă a puterii
clamându-şi disperarea şi geniul fără şansă
au viclenii letale când dau de gustul mierii
bondari cu zbor haotic sortiţi să moară-n transă
şi ghiftuiţi de bârfe, de boarfe şi parai
isterizaţi că-n artă nu-i unică măsură
carpeta cu eterna răpire din serai
pornesc supuşi ca turma ce paşte pe colină
un furnicar de zombie cu lacăte la gură
să scurme curcubeul uscat în motorină
XXVII
pictăm păianjeni pe la colţul vremii
eternizaţi în sumbre florilegii
ce cară traseistele şi blegii
pe urma vânătorilor de premii
gonacii se-mbulzesc s-aducă prada
cât mai aproape de bătaia morţii
iar muzele răcnind şi-arată colţii
spre cei ce părăsesc scârbiţi grămada
e arta noastră hăituială crudă
nu de mistreţi cu colţii de argint
ci de cuvinte-n strai de paparudă
te laşi purtat prin jalnic labirint
de cotoroanţe cu desfrâul rudă
şi mori sărac în propriul tău Corint
XXVIII
nălbarii vând uleiuri ilicite
e coadă la buticul de iluzii
căci caii din cetate au contuzii
şi aripile frânte şi ciuntite
nu este leac, se plâng povestitorii
trântiţi pe jos în lumea peticită
nici de-am umbla cu toţii după mită
n-am aduna destul, ca zburătorii
trataţi în clinici ultraperformante
la doctori renumiţi, cu ştaif şi şcoală
să plece iar spre ceruri în andante
… îngăduie cuvântul la tocmeală
să crească din plânsorile savante
statui de gips pătate cu cerneală
XXIX
se-nfig în pulpa zării muchii dure
de inutil şi veşnic poliedru
înscris ca un sicriu în lemn de cedru
arsuri de cuie-n cruce să îndure
se nasc şi pier în spaţii limitate
reci idoli fără oase de-ntuneric
poeme trase-n graiul periferic
al trădătorilor de neam şi de cetate
mormântul artei jefuit de veacuri
se vinde-n aşchii mici comerciale
ca ierburile bune pentru leacuri
doar curvele cu lacrimi glaciale
pe-obrazul lor boit din greu cu smacuri
mai spală sfinţi de fildeş pe picioare
XXX
m-au învăţat poeţii că pe Tine
Te pot găsi oriunde pe pământ
nu doar în cer şi în cuvântul sfânt
ci şi în ochi, în flori şi în ruine
împrăştiat în sunete şi raze
te-ai întrupa în om, lumina vieţii
dar el se vinde azi cu preţul pieţii
la standul de demenţi şi kamikaze
bisericile mor de-o veşnicie
cu sfinţii potrivindu-se la ani
iar preoţii se duc în pribegie
să nu ajungă slugi la mitomani
deci sigur nu vrei, Doamne, să te caut
printre pungaşii lumii de doi bani
XXXI
de cucuvea de lup sau de pisică
nebotezaţi şi trişti şi plini de vină
cu prada săgetată pe retină
pe crengi de-argint oraşul ochi ridică
te încolţesc priviri de pretutindeni
ca într-un joc lipsit de inocenţă
cu păsări împuşcate la demenţă
şi aruncate-n golul de armindeni
inele de eclipsă cobitoare
îţi amintesc de moartea prematură
a zilelor ieşite din tipare
şi în zadar te-ntorci cuprins de ură
spre sfinţii indolenţi din calendare:
la chinul tău, doar iadul e măsură
XXXII
oraş cărunt cu orologii mute
în turnuri de chindie coşcovite
şi sfinţi de gips în nişele umbrite
sub golul răstignirilor pierdute
ţi-aduc să bei în mâinile rănite
destinul mării moarte cunoscute
şi-un manuscris cu litere cernute
pe-aluatul deznădejdii nedospite
tu-ţi ceri osândă şi-o primeşti adâncă
pentru păcatul de-a trimite-n lume
doar ochii morţii prinşi de tine încă
prin limburi verzi de ceară şi-o anume
nevoie de liman, mai înainte
de a porni la coasă de cuvinte
XXXIII
mă doare câmpul veşted cu lut la rădăcină
sedimentate ere mânjind cu măşti gălbui
se-aude frânt în noapte obscenul vânt tehui
şi vârcolaci în doliu se spânzură de lună
lipseşte melancolic a ierburilor şoaptă
ursuza încleştare de pietre şi scaieţi
cu ură zămisleşte orbi avortoni tripleţi
noroc de rob trifoiul plesnind în huma coaptă
un stol de avioane cu şubredă spinare
în cercuri bate spumă văzduhul de noroi
şi cerne pulberi albe de moarte ursitoare
de mor în plâns de frunză şi sub acide ploi
cum moare poezia câmpiei roditoare
am să blestem oraşul şi-n ziua de apoi
XXXIV
se pierd în munţi sinucigaşi de vară
pe crestele scăzute în lumină
într-un convoi ce nu se mai termină
lungi zdrenţe rupând liniştea de ceară
de înălţimi se sparge numai gândul
peste păşuni să-mprăştie ciobite
doar aşchii răşinoase de ispite
când prea curândul lasă morţii rândul
sulfina, roiniţa şi odoleanul
mai picură arome şi uleiuri
pe cei căzuţi din vise cu toptanul
pe strâmb schimbaţii în eterne steiuri
sub piatră lămurindu-se limanul
sonor al dăltuitelor temeiuri
XXXV
în munţii mei lumina miroase a răşină
cu degete fragile o-ncearcă brazi-n zori
şi-i încropesc o baie de cântec în surdină
făcliile de veghe stingându-le în nori
din mugurii albaştri de-atâta oglindire
se scurge lapte dulce şi transparent de rouă
să ude obrăzarul verzui damasc subţire
al codrului cu viaţă nesăbuit de nouă
se mută-ncet răcoarea din Trotuş să bea apă
iar cobele din unde o sparg val după val
patetic ameţind-o cu mâlul ce îngroapă
văzutul, nevăzutul şi argintiul ort
plătit la vămi de calcar de robul din aval
oraşul ca un peşte cu trup de piatră mort
XXXVI
din când în când la poartă ne bat prieteni vechi
sub zarea cea de sticlă rătăcitori ca vântul
şi ne privesc cu milă cum ne rugăm la sfântul
cu ceară milenară în surdele urechi
zâmbesc de latră câinii a frică şi a jale
pe case cucuveaua deschide ochi gălbui
ruina muşcă lacom din ţara nimănui
şi peste grâul verii se prăbuşesc furnale
cad turle de biserici în apa veşniciei
şi mâna Maicii trasă în lunecos argint
se înnegreşte slabă sub colbul pribegiei
oraşul nu cunoaşte cuvinte de alint
să le aştearnă-n calea drumeţilor plocoane
în pânda lui de noapte zac sori de hiacint
XXXVII
la ceai cu prăjiturile tăiate
în cuib de rândunică moldoveană
şi rom din cerul plâns în damigeană
când mor în somn companii cruciate
madlene, pod de flori şi poezie
iluzii spânzurate de feştile
ce răstignesc iisuşii fără zile
în timpul plumbuit pe zidărie
te-ntorci în tine rupt fără sfială
veşmântul tău cu petice din steaguri
să fluture-a mândrie viscerală
oştiri de cruci cusute cu migală
pre limba îndulcită viu în faguri
jelesc la Prut frăţânii de pileală
XXXVIII
Lui Laurenţiu Ulici
prieteni duşi la Domnul se-ntorc de le e dor
să guste tămâioasă şi să mai stăm la sfat
ca să nu uite drumul le pun ştergar curat
şi-un colţ de pâine albă pe masa din pridvor
ei vin din nemilosul blestem al nemuririi
vâslindu-şi întristarea prin apele de sus
dar îi adastă gândul şi glasul meu supus
ce minte veşnicia în clipa întâlnirii
se plâng că-i frig pe-acolo, că n-au cafea şi nici
puterea de-a mai scrie sub ceruri vreun cuvânt
că nu mai poartă barbă şi nu mai joacă bridge…
când pleacă, bătătura miroase a mormânt
şi totuşi vreau s-apară şi îi momesc pe-aici
cu vin vechi în ulcica cea arsă de pământ
XXXIX
imaginile sar la beregată
să te sfâşie când te uiţi la cer
şi cauţi printre stele un mister
şi-un adevăr ce n-ai să-l ştii vreodată
îţi e sortit să stai cât ţine viaţa
cu fruntea în pământ ca dobitocul
şi în genunchi să îţi aştepţi sorocul
un zâmbet umilit sluţindu-ţi faţa
dacă încerci să ieşi din ţarc, te muşcă
milenii de versete duşmănoase
al căror rost e să te ţină-n cuşcă
şi totuşi, năucit de legi pioase,
priveşti în ochi iubita Poezie
şi-mparţi cu ea luminile rămase
XL
ochi lângă ochi văzduhul creşte-n coadă
rotund umbriţi cu arc de curcubeie
când dezmăţaţi veşmântul şi-l descheie
păuni de nori cu ţipătul grămadă
privesc sperând să cadă din înalturi
poemele ucise de războaie
în numele născutului pe paie
crucificat modern în mii de şpalturi
cuvinte sub tipar cu zvon metalic
rozând recolta vremii de cucută
pe arii măsurate matematic
de vrei să scrii în lumea noastră slută
eşti ori bolnav de vise şi lunatic
ori vrei din temniţă să ieşi socratic
