Brigada diverse – (C)oteria (s)onurilor
1, 2 mai 2020
Eu care eram împotriva mașinilor. Și sunt!
Și nu prefer bicicleta, mi-a provocat atâtea stări divergente. Inegalabile! Dar de azi îmi doresc mașină, să-și respire fiecare oxigenul, ei din interiorul reciclat de aparatul de aer condiționat, eu pe cel de pe stradă, așa cum obișnuiam până pe 11 martie. Chiar dacă Buzăul e-o mică Elveție!
2, 3, 4 și-un 5. Vină aruncată gratuit, aici reacția populară este vinovată, imputația multi socializării îi revine rasei umane întrutotul. Cifre pentru tot atâtea foste rețele telefonice, pentru cât pot ele avea vână de circulație. Rând pe rând…. Națiunile sunt surprinse sau doresc să se afișeze surprinse decretând doar o mască ultima descoperire, una pe cale să paralizeze voințe, să urmărească…. Sunt mari așteptări de la țările nordice, europene, vedem în ele modele, în niciun caz naivitate. Dintre cele mai rasate. Să nu fi sesizat până acum ce înseamnă relaționarea la distanță, ce înseamnă o rețea ce se ocupă cu așa ceva? Să nu știe că fie și date banale, precum ,,Ce faci, Ioana? Ce-ai gătit azi? Ai dus-o pe Alina la școală? Ai văzut, fată, ce frumoasă s-a făcut, ce rochiță i-am cumpărat?…” S-a dormit până acum? Ni se știu numele, locurile unde stăm, cât stăm în ele, unde ne deplasăm, convorbirile, intimitățile, chiar mai bine ca noi. Neașteptat de multe date puse la dispoziție fără nicio constrângere. Olandezii ne sorocesc viitor sumbru din cauza telefoanelor, ne văd anihilați, enervați, manipulați chiar la cea mai mică vibrație. De-aia-s plin de….
Manevre aer-sol, terestru-terestru după model klingonian…. Se mai prorocește că ne va fi frică unii de alții. Când nu ne-a fost? Când vezi fețe umbrite, asemenea teroriștilor bărboșați din pustiurile arabe, când vezi că în fața curții parchează o puștoaică de 19 ani, un nimic de mercedes, se urcă în alta și dispare pentru câteva ore, când bătrânii aleargă disperați să colecteze musai un puiuț de virus, când pleacă românul sănătos ca să dispere apoi de unde l-a dus setea de îmbogățire, când țiganii sunt ciurdă pe străzi, când circulă mașinile nestingherite și poliția ia-o de unde nu-i, când se scrie ca-n timpul egiptenilor cu hieroglife, când credulitatea a atins cote maxime? Să nu-ți fie? Ce altceva să te mai relaxeze?
Poate imperativele unora. Cei absolutizați publicistic cu verdicte din capul locului, apoi înmuiați cu opinări. Toate sunt simple păreri. Inclusiv ale președintelui, nu reprezintă adevărul de netăgăduit, nu rezoluții definitive. Și cine este Pîrvulescu, cine… cine mai doriți? Cetățeni cărora le umblă scenarii prin minte, fiindcă realitatea a fost și va fi cu totul alta.
La polul omolog stau camerele. Le e rostul. Să caute. Să adune informații și să clacheze. Dacă nici specialiștii nu reușesc să găsească soluțiile ideale învățământului. Fie elev, fie profesor, situația le este incertă și ne-definitivă. Post, titularizare. Tâmpenii inventate de inși mai puțin deștepți capabili să facă din masa profesorală una incertă. De ce nu se inventează o dată pentru totdeauna un singur examen după terminarea facultății, iar pentru angajare să faci pașii uzuali, nu în fața inspectoratului, ci la locul de muncă. Ești capabil, predai, de nu, îți cauți alt loc de muncă.
M-am convins. M-au convins ultimele îngrijorări ale profului de franceză. Nici pe Sena nu curge lapte. Nici în Grenoble nu sunt măști la farmacie. Și la poalele Versailles-ului se dau amenzi grase.
Îngăduință perpetuă, tovarăși!
