De-ai noștri! – Artemiza Asănache – Măștile (3)
IAR
Pentru a doua oară
caii fărâmă
sufletele florilor.
Universul e mai
viu ca niciodată
pentru că soarele
a uscat imediat
lacrimile lor.
Răsare aici
o altă speranță…
AGONIE…
E ultimul trecător
și vântul a
spart de mult
clepsidra
timpului care
măsura deșertăciunea
sufletului meu…
Acum, cine mă
mai poate ajuta?
Nemuritorii mă
privesc cu milă…
ZBATERE…
De ce ați lăsat
Păsările
în întuneric?
Inimile se zbat
în zadar,
pentru că geamurile
sunt uitate închise.
Iluziile
destinului
s-au șters,
iar aripile
au murit
încă înainte
de naștere…
STAȚIE
În gara sufletului
meu
numai picăturile
de ploaie
se opresc.
Castanii
au rădăcini
adânci,
iar albastră
e numai așteptarea
următoarelor
pietre…
Câinii au lătrat
de mult.
VAMĂ
La poarta
singurătății
stau de veghe
nopțile în care
greierii n-au
mai cântat…
Cine intră
în castel
trebuie să
dea vamă
roua dimineților
pierdute și
primele raze
ale soarelui…
Cavalerii
întârzie mereu.
CONDAMNARE
Ziduri de granit
îmi întemnițează
sufletul
și nici o daltă
nu mai caută
ieșirea.
Nici focul nu
le poate topi
pentru că ploile
l-au condamnat
să înfrunte
tăcerile și
imensitatea
clipelor în care
numai norii
puteau surâde…
NEIMPLINIRE
E atâta tăcere
încât îmi aud
lacrimile
alunecând
peste cuvintele
de mult uitate.
O singură
sclipire mai
arde în șoaptele
tremurânde
ale florilor,
însă eu nu pot
s-o ating.
E prea departe!
RUGĂ
Dacă hora ielelor
nu te-a oprit,
nici tăcerile mele
n-o vor face —
Mă voi ruga
atunci stelelor
să te orbească,
larvelor să te topească
munților ‘
să te-nghită
și zorilor
să-te-nfiereze:
să fii cel pierdut…
PLÂNS
Mi-am legat
pentru totdeauna
sufletul
de piatra
din colțul
stelelor
pentru că
e atât de
neînsemnată,
încât nimeni
nu se uită
la ea.
Azi,
cineva a
aruncat-o
în vis și a
călcat-o în
picioare,
fără să știe că
a strivit
destinul
unei aripi…
STRĂINII
Miresmele mării
nu mai mișcă
nici o piatră,
iar verdele
înserării
anunță plecări
spre o lume
în care sufletele
sunt lăsate
în întuneric.
Oameni străini
mărșăluiesc
irațional în
cotloanele
închise ale
ignoranței
și nici inimile
nu mai bat…
