Fărădelegea lui Călin – Eșr
De la versiune la alta pare să se facă mai multă dreptate.
Să aibă acces la ea mai mulți. Art. 307 trece neschimbat. Cu toate acestea nu i-ar fi stat rău cu o mică îmbunătățire. Fiindcă vocabularul s-a tot modificat și a ajuns să întrebuințeze anumite cuvinte pe scară largă. Bunăoară ,,calitate”. Rămasă doar pe scala zero plus infinit. De bine. Distribuită în combinație cu suspectul aduce a nepotrivire. E aproape sigur că persoana vizată este comis-infractorul. Cât privește cea de-a doua uzanță, despre profesiune, expertiză, nu poate constitui motiv de asemănare. Formula, scurtată și comprehensibilă, putea debuta astfel: ,,Persoanei suspecte i se aduc la cunoștință…” Toate cele. Fapta, încadrarea și drepturile procesuale.
Nedumeririle continui par imbecile tot parcurgând ideea ,,ce a fost înainte de completarea multor articole”, când au fost ignorați destui răspunzători de fapte, iar altele…. Adăugarea unui alineat Art. 308, suplimentar părea necesar, transformând o generalizare imputabilă, atacabilă, manipulabilă într-un proces de identificare aproape precis. La Al. 4, categoria minorilor martori devine viabilă, precum și partea civilă, audiați fiind anticipat – acesta este rolul acestui articol -, pentru a evita repetarea interogărilor în timpul procesului. Nefiind exceptată aici partea vătămată. Plusul alineatului 1: partea civilă, responsabilă civilmente și martorii. Prezumându-se că mai târziu s-ar putea ca aceștia să nu mai poată depune mărturii sau să devină irelevante. Al. 2 dă drept judecătorului de drepturi și libertăți să accepte ,,graba” procurorului, să stabilească data și locul. Noul alineat 2 adaugă cu strictețe spațiul unde va avea loc audierea pentru cazul în care clădirea este chiar a instanței: în camera de consiliu. Puțin cam… extravagant, nu? Se înțelege de la sine, dar și din Al. 3: procurorul a cerut-o, procurorul s-o ,,suporte”. Prezența obligatorie.
Art. 309 mă inundă de… mândrie. În sfârșit. Modificarea lui, benefică staturii legii, refuză expresia ,,presupunerea rezonabilă”, certificând că persoana pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală este într-adevăr cea care a săvârșit infracțiunea. Cu probe. Sunt modificări considerabile în comparație cu ce știam până acum, suspectul trece direct la ,,calitatea” de inculpat. I se comunică, i se pune la dispoziție o copie a ordonanței, dacă o cere și este audiat ,,personal” de procuror ,,Atunci când consideră necesar…” Acestea fiind spuse, cu sau fără inculpat, în faza urmăririi penale, continuă.
1. Suspect la 307, inculpat la 309, făptuitor la 310. Alandala. Ne-am întors la flagrant. Dându-se liber oricui să pună mâna pe el. Dar nu predării oricui, ci organelor de urmărire penală. Pică astfel eresul că este atât de bine pregătit cât să nu-i scape. Însă, am presupus doar o variantă de lucru. Flagrant avem și în faza în care un ins asistă la producerea unei infracțiuni, fără să existe o acțiune concertată a organelor. Și-atunci, cum să predea infractorul celor de urmărire penală cu corpuri delicte, înscrisuri, obiecte? Nu poliției trebuie?
2. Am mers pe paralelele mele. Dar am făcut-o onest și…. Vă reamintesc incursiunea în Codul de Procedură Penală din 1968. Am găsit un alt document, fiindcă în ierarhia netului ,,e”, slavă domnilor administratori. Varianta de acum două articole era cea bună, cu toate că update-ul din 2016 părea mai aproape de adevăr, decât cu ce încercam să vă momesc a fi de bun. Documentul face aceleași analogii, încheiat în 880 de pagini prin grija unui număr de aproape…, mai exact 24 de profesioniști. Numai că referențialul este pe ,,vechiul cod” (fără mențiuni explicite). Nu mai departe și cu destule spre analiză era cel din urmă frezat în fază inițială la 1/07/2010. Poate și cel din 13/1/2017.
