Brigada diverse – (H)opa… (D)an!
1 mai 2020
Delirul jurnalistic debutează fulminant. Se stinge imediat.
Considerent confundabil, comparabil cu activitățile artistice. Sticla-i vinovată pentru încrederile oarbe dinaintea și dinăuntrul ei. Cititorilor le doresc să ia titlul de eșantion la prima vedere, dar să-l decodeze cum îi îndrum să o facă: rebusistic. Și ofer soluția metagramei spre adevărata luminare: Popa Nan.
Se întețesc vocile (recto-tonale) acuzatoare cotidiene – statul în casă ascute și asmute dracii în fiecare, nu l-aș numi cetățean pe cața-vencian -, nemulțumite. Vocea, simptom pur uman, de cap, redefinită de muzicieni, păcătoasă, stăruie pe lângă semeni pentru întâietate, refuzând deseori rațiunea, în ciuda existenței aparatului producător foarte aproape de coordonatorul central, creierul sau poate tocmai fiindcă este atât de aproape încât expunerea ei se produce la prima scânteie sinaptică și nu la finalul trenurilor silogistice. Totuși, anumite tipologii necesită drumuri scurte, fără recalculări, suficiența unui cuplu dacă-atunci rezolvă divergențele stârnite în minte. În ideea opinată se poate încadra varianta corectă a legii care dă autonomie secuilor. Constituțional nu se poate, revizuirea ei are nevoie de referendum. Ca lege simplă nici atât, conținutul nu figurează pe lista celor de maximă necesitate în vremuri restricționate.
Alina-i o fată. O persoană oarecare, cu dorințe firești dezvoltate în bună parte de senzații. Miroase un ghiocel, i-a venit de primăvară. Miroase-a ciorbă, o apucă dorul de căsnicie. Se face noapte…. Se face dimineață și încă visează. Parisul, America, dar și Rio. Și-n urma raționamentelor senzitive se încumetă să spere la…. Noapte.
Infirm astfel teza propusă tot în speța ziaristicii blogiene, că oricât ar da lumea din craci și și-ar etala fesele danțuistic, Brasil nu dă șanse mari nici bărbaților, dar nici femeilor, 69, respectiv 76 sunt un nimic pe lângă 90, ani, ai coreenilor. Fără să vă invit nici cu gândul, nici cu prezența acolo.
Racoviță. Un fericit eveniment ziua când primul dintre ei s-a trezit voievod. De atunci toate au mers ca pe roate. Numai afirmația luminării de peșteră în premieră nu poate fi verosimilă, ar demonta descoperirile picturilor rupestre sau ar da naștere unui mit al omului nictalopian.
Far spre iluminare ne-ar fi de folos tuturor să ne scoată din peșterile întunecate ale gândirii superficiale, nu pentru a ne arăta ce ființe mai stau prin preajmă și nu le vedem – oricum nu mai distingem pe nimeni în afară-ne -, ci în folosul privirii realității dezbrăcate de suspiciuni și inepții.
Alina-i altă fată. Îi plac jocurile. Și mie, am declarat. Cu delegare scurtă, de la creier la ochi, inducând două categorii beligerante: deținătorii de iris și nevăzătorii-văzători. Momind prezenții la test cu o alternativă, de nerefuzat. Ești deștept doar dacă propunerea coloristică evidentă se denaturează până la daltonism, diluat ori ai alte ,,calități”, obișnuite, când vederea nu te înșeală. De, unde își fac culcuș toate învățăturile ține de segmentul genetic uman, stânga, dreapta, mai mult într-o parte, mai puține în cealaltă, mai strâmb, mai deloc…. Însă tot prostie se numește dorința absurdă de apartenență.
