Cotețul cu metafore – Rigor mortis…
Rigor mortis…
Pe piatra rece,
învelit într-o liniște groasă,
eviscerată de lumină
trupul a înțeles,
în sfârșit,
rigorile vieții…
A înțeles,
în sfârșit,
ce înseamnă să te lase rece totul,
să fii de neclintit în fața veșniciei…
să te deșiri,
îndreptându-te cât să-ți pui oasele
în ordinea lor firească…
E o plăcere
și o senzație ciudată
să nu-ți curgă sânge,
deși simți jungherul până-n plăsele
brăzdându-te de sus în jos,
și lăsându-ți un gol în stomac
precum emoțiile primei iubiri…
E mai bine ca atunci când erai viu!
Atunci, totul durea: lovituri, iubiri, despărțiri…
După cum vedeți, se pare că nu-i rău
să fii,
dacă ăsta poate fi socotit un mod de ,,a fi”
și totuși să exiști în neființă,
în memoria celor care au fost de-o ființă cu tine,
până când,
carnea și oasele s-au răzvrătit, intrând în
rigor mortis…
