De-ai noștri! – Multe…

Cronicarul. O poziție asumată, căreia într-un viitor apropiat îi va fi necesar un candidat la fel de conștiincios.
Stau și-mi frământ mintea când i-o fi răsărit ideea lui Vasile Ghinea să depună parte din istoria literară locală în analele-i, aspect probabil puțin important, fiindcă nu punctul de timp merită neapărat consemnat, ci consecințele și efectele benefice ale unui astfel de gest, cu o răbdare încăpățânată demnă doar de-un nativ al încornoratului zodiacal cel mai falnic, taurul, cu precizia calibrată la cât se poate stenografia din partea unor nerăbdători expozanți de păreri și ofuri proprii, cu mentalul vetust, dar corect, că doar ce iese pe gură, și uneori în dezacord cu regulile stricte ale esteticii vorbirii, trebuie să se transforme în literă de carte. Judecând corvoada cu măsură sentimentală, declar fapta măreață.
Cronicarii. Domnu’ Vasile este doar unul dintre ei. După cum știu cei afiliați cu sufletul la facerile literare, grupul constant de creatori râmniceni din sânul comunității abia dacă mai adună activi 40, fiecare cu cel puțin o participațiune monografică a locurilor, oamenilor și faptelor de trai comun cotidian. O să vă rog încă o dată să lăsați undeva în urmă topurile și să porniți de la același considerent ca mine: fără dânșii nașterea și moartea oricăruia dintre noi, dar cu precădere ceea ce se petrece între ele, devin inutile. Invenția doamnei Valeria Manta Tăicuțu, Spații culturale, are același scop, culege și redă frânturi din ce este și ce nu este mai bun acasă dincolo de hotarele sale, toate diamantele locale primind în vitrina cu valori naționale poziția cuvenită, deopotrivă cu mucegaiurile unei tranziții interminabile în rubrica permanentă ,,Râmnic, mon amour!” Zăboviți pe itinerariul Doina-Glas râmnicean. O să vă alegeți cu o gazdă neliniștită, scormonitoare, dornică de-a pune țara la cale și-a o scoate la liman cu orice preț: Constantin Marafet. Și un volum impresionant de zbateri. Luați de pildă pe mai noul Viorel Dodan, hotărât să răstoarne recordurile de scris zilnic…. Imbatabili toți patru, le-a curs cerneală din peniță cât jumătate dintre predecesori, lor, patru nu de-ai locului, îndrăgostiți definitiv de Râmnicu Sărat.
Un câștig enorm adăugat breslei ,,meșterilor” noștri, de-ai casei. Cernut-a sita domnului Traian Cristea toate poveștile, să le-audă fiecare copil, când au crescut s-au lăsat vrăjiți de poezia lui Florea Costache, iar mai târziu aveau să descopere tainele filozofiilor doctorului Mircea Homescu. La rându-le au devenit asemenea dascălilor, căutând până-n străfunduri urmele înaintașilor, capitol unde excelează Theo Chirac, are câteva strădanii Camelia Sava și o sumedenie de culegeri Horia Oprea.
Orașul. Punct de atracție pentru sătenii împrejurimilor. Exemplul unui Aristotel de Băbeni, al lui Menelaș Chircu, Octavian Moșescu au fost definitorii pentru Dumitru Hangu, istorii și legende tot descoperă Marius Niculae. Sau le împărtășesc Matincă Costea, Valeria Popa, așa cum știu ei, cu puținul cuvintelor lor.
Orașele. Cele mari. Capitala. Urbea unde se desăvârșesc acele caractere puternice, visătoare…. Acolo au adăpat prea tinerii generației primului gust de libertate, Gia, Laurențiu, Dan Manciulea…. Unii au îndrăznit să guste alte izvoare. Străine. Fane Mocanu, Dan Purnavel…. Alții s-au retras departe de vuietele și larma iscate de zumzetul furnicăresc al traiului mult prea sistematizat, în farmecul propriilor neliniști: Florin Ciurumelea, prima pană publică în prima zi cu iz de speranță, 22 decembrie 1989.
