Fărădelegea lui Călin – (Te/c)i
Parc-a pus degetul pe rană. Și legea – construită-n anii 2010-2013 și rerere…făcută după -, și îmbierea la rigoare morală: ,,Tu respecți legea. Autoritățile te respectă pe tine?”
Nu trebuie literatură, nici gramatică, ci o minimă conștientizare a numărului de adresări, ,,… te…” și ,,… pe tine…” au același efect, prin urmare inutilă dublarea. Fără a fi acesta subiectul principal al introducerii. Propozițiunea a doua, departe de a fi concepută corect, se face vinovată de contextualitate nepotrivită, interpunând legea și beneficiarul autorității. Într-un exercițiu logic cele două enunțuri ori îl cereau pe-al treilea, ori îl scoteau din uz pe al doilea. Practic un silogism cu variantă secundară a sofismului. Tu îți faci treaba cu conștiință. Autoritatea, neavând încotro, trebuie să recunoască bunul comportament social. Automat legea, prin instrument, te asigură de aceeași amabilitate, o susții, te susține. De unde apare sofismul? Din subînțelegerea perfecțiunii. Presupui și obții ceea ce dorești, nu ceea ce este în fapt.
Însă, toată frământarea se rezumă la ce subliniasem, că problema este falsă, autoritatea nu trebuie să aibă o ,,te” adresabilitate, ci un deziderat și o sarcină de primă importanță: îndeplinirea normei. Respectul primordial pentru lege.
Ceea ce nu se întâmplă. De la purtatul gurelniței și măștii la patrulatul obligatoriu, de la…. Dau noroc, stau bot în bot, se mai și răstesc unii la alții, aruncă banii pe fereastră (să ni se dea cei 300 de lei pe zi și stă toată lumea bună și nebună acasă), se trimit după caii nemți….
Ce este un bolnav de coronavirus? Aproape un infractor căruia i se prescriu obligativități provizorii de tratament medical, cu sau fără medicamentație. Conform (potrivit, în baza, prin…) Art. 245 dezideratul este clar: ,,… până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.” Cu sau-ul nu mă-mpac prea bine, ameliorarea aduce doar o scurtă detensionare periodică, tot radicalitatea dă motive totale de siguranță. Măsura constând în a urma regulat prescripțiile specialiștilor. Ea însăși demotivantă în lipsa stricteții.
N-am ales eu vremea coincidențelor. Cum probabil nimic nu-i întâmplător. Cum sigur unele lucruri țin de percepții eronate. Pasă-mi-te ale mele. Ce să caute inculpatul la judecător, să-l audieze pentru? Al. 6, Art. 246 are formulări lovite de echivoc. Aduce doi medici, unul al inculpatului și unul…. Primul este ,,… un medic…”, al doilea este ,,… medicul specialist…” Unul și același…. Nevoie de el este, nimic de zis, propus de inculpat ar ști mai bine ce ajutor să dea, are tot (presupun) istoricul bolilor…. Dar, oricât de deontologic s-ar comporta, părtinirea pentru exagerare sau minimizare sunt evidente, e un soi de avocat angajat să-i susțină interesele și să-i obțină libertatea. Mi-era suficient să știu că expertiza medico-legală se face ca la carte și nu ajunge la Al. 8 ceea ce face dezbaterea măsurii inutilă. Al. 1 o propune, măsura, dar nu fără Al. 2 care o susține prin expertiza… ,,… din care să rezulte necesitatea aplicării…” Cum să admită judecătorul tratamentul medical, la Al. 8, dacă expertiza nu a fost depusă dimpreună cu cererea și care să fie acela și de cine dictat? Al. 9 este și mai breaz, face din inculpat și familia lui, pe lângă specialiști, curatori cu patalama, o simplă cerere a lor de ridicare a măsurilor se poate alege cu o rezoluție favorabilă. Abia Al. 11 este cu minte zdravănă, nu în multe cuvinte (până aici în 8 alineate), tratarea obligatorie se întemeiază pe două înscrisuri: ,,… acte medicale concludente…” sau ,,… efectuarea unei expertize medico-legale…” Deruta dinainte se reactivează la final, Al. 12 are o variantă de corijare a relei credințe a inculpatului, internarea. Ceea ce pune un semn de întrebare lipsei totale a indiciilor privitoare la locul unde i se efectuează tratamentul, și încă două: care este gradul de insecuritate, fiindcă doar la Al. 9 se face din cazul medical curent un ,,… pericol pentru siguranța publică…” și cine este unul dintre cele trei ce pot sesiza nerespectarea măsurilor, medicul de specialitate?
Limba, stimabililor, limba! Uzarea acelorași terminologii, mai ales la doctorași. Una-i a fi generalist, alta chirurg, una-i să fii medic specialist în spital și alta medic de specialitate în clinică.
