Cotețul cu metafore – Particula
Ultima fiță în știință, măi, tăticule,
Este descoperirea unei noi particule!
Bosonul Higgs e vechi și depășit,
Xi-cc++ tocmai s-a descoperit!
Deși, din câte-mi amintesc și eu,
Bosonu-a fost ,,particula lui Dumnezeu”
Se vede treaba că n-a fost de-ajuns
Chiar dacă te numești ca Cel de Sus…
Unde-o ajunge omul cu știința?
Eu zic că unde-l lasă conștiința!
Tot mai adânc el vrea să studieze,
În amănunt el vrea să cerceteze!
Și tot așa, purtat de vanitate,
Va crede că el le-a făcut pe toate!
Apare tot mai des ideea, cum văd eu,
Că omul este însuși Dumnezeu!
Deși, paradoxal, au fost și unii care,
După atâția ani de cercetare,
Au constatat că nu le știu pe toate,
Și au admis că este și Divinitate!
Ei, treaba asta nu prea îmi e clară,
După inteligența mea precară…
Că nu-nțeleg cum pot să coexiste,
Aceste noțiuni total antagoniste!
Ori, Dumnezeu există și e mare,
Și-atunci toată știința noastră-i o sfidare,
Ori nu există Dumnezeu și totul e știință,
Și-n mintea omului totul e cu putință!
Și vechii dinozauri dar și antropoizii,
Și zborul până-n Marte dar și androizii…
Și cel mai mare lucru, dar și cel mai mic,
Au apărut mult înainte din… nimic!
Nici particula ce tocmai s-a descoperit
Aceste controverse ea nu le-a lămurit!
Ba chiar le-a adâncit cu mult mai mult
Precum a fost odată, mai demult…
Da, știu că toate astea nu-s de mine,
Că mă pronunț aiurea și nu-i bine,
Că poate am mintea prea odihnită,
Pentru că mult prea rar e folosită!
Dar, ăsta sunt, asta îmi este firea!
Nu pot să îmi ascund uimirea
De toate câte pot să se întâmple
În timp ce eu albesc la tâmple…

