Cenaclul Alexandru SihleanuCultură

Cenaclul Alexandru Sihleanu – 22 Februarie 2020


PRINTRE ȘANSELE PIEDUTE SE SPUNE CĂ AM PIERDUT ȘI ȘANSA DE A FI UN POPOR

Sâmbătă 22 februarie, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, s-au întâlnit, la Clubul „Femina”, la un eveniment editorial, lansarea cărții PARÀLELE, Ed. Editgraph, 2020, autor Sorin Călin.
Moderatorul evenimentului Sorin Călin: „Bună ziua! Sunt în fața prietenilor, a oamenilor pe care îi stimez. Cartea nu are legătură cu proiectul „Scriitori de azi”, este un eveniment privat. Volumul este o încununare a activității Ziarului de Rîmnic care a împlinite pe 20 februarie cinci ani de existență, inițiat de Marius Cernea, cel care achită lunar factura pentru domeniul de internet ce ne găzduiește. În ce mă privește, participarea mea este din pură pasiune, transformată încă din primele zile ca o datorie, chiar fără simbrie. Am încercat să dăm o altă pată de culoare culturii râmnicene. Am tot sperat că vor mai veni alături de noi Dan Manciulea, dar nu am primit încă un răspuns afirmativ, Elena Ioniță, o altă prietenă de pe Facebook, fostă jurnalistă și inițiatoare a multor evenimente culturale particulare în Buzău nu a marșat la o colaborare efectivă, însă nu au lipsit încurajările ei, am discutat cu mulți amici și cunoscuți. Din păcate niciunul nu a onorat propunerea. Am rămas doar eu și Marius și am pornit împreună să construim ceea ce știți că este azi Ziarul de Rîmnic. Eu cu acele „Zăngănele” (101 articole), el cu diverse articole despre viața economică, politică… Am zis să merg mai departe, măcar un articol pe zi, de aceea am căutat noi subiecte cu ciclicitate o dată la trei zile, ABC IT despre cum se folosește calculatorul și Ora de muzică ce s-a materializat într-un volum publicat acum 2 ani. Am vorbit cu Ionel Tomulescu, stabilit în Franța, inițial pentru o serie de articole specializate despre PC-uri, a fost de acord și a scris doar două articole. Nu v-am spus despre el că are un proiect de motor ce funcționează fără energie, un fel de perpetuum mobile, brevetat de statul francez. A scris două articole și Genovel, unul dintre ele prilejuite de o vizită a sa la Balchik. Am stăruit pe lângă Vasile Ghinea să introducem cronicile Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, ceea ce s-a și întâmplat și încă sunt prezente săptămânal în ziar. Revenind la ,,Scriitori de azi”, intenționăm să promovăm doar lucrări foarte bune. Cum am mai spus, pentru a încheia cum se cuvine concursul ,,Scriitori râmniceni”, lucrez la o antologie, nu singur, ci cu Viorel Dodan, despre care sper că va vedea lumina tiparului până la jumătatea anului în două volume. Știți foarte bine, vrem să vă facem să înțelegeți, căutăm cu obstinație excelența în scrierile dumneavoastră. Ajungem la PARÀLELE. Seria de articole și volumul au ca punct de pornire o coincidență. Am zărit la domnul Ghinea în biblioteca din biroul unde își desfășura activitatea un volum gros, despre care am aflat că se numește TEXTE POLITICE și aparține lui Eminescu. L-am răsfoit și incidental am găsit un cuvânt ce se tot învârtea prin minte ca titlu pentru un presupus articol. Paralele economice. Fiind la finalul ZĂNGĂNELELOR mi-am zis că este un ,,semn”. Așa a început PARALELE și am încercat, prin mijloacele mele, să iasă din această sumă de tablete un fals tratat de economie. De aceea l-am luat ,,martor” pe Eminescu pentru primele cincizeci de articole, să fac dovada atemporalității cotidienelor fapte românești, pornind în felul meu să fac o analiză a apariției economiei și a perpetuării până astăzi. Volumul, la rugămintea mea, a ajuns la Dna Tăicuțu pentru o privire avizată, sesizări și concluzii. Și vă dezvălui că mi-a atras atenția de destule ori pe marginea unor termeni și a oportunității apariției acestora în forma pe care o propusesem anterior, cu destule argumente cât să mă determine să revin la forma lor corectă.
Valeria Manta Tăicuțu: „Departe de mine să dau niște lecții. De când am ieșit la pensie am renunțat să dau lecții. Între timp Sorin Călin m-a scos din ale mele și m-a pus la muncă. Ziarul de Rîmnic îl urmăresc, chiar dacă nu în fiecare zi, măcar odată la două zile îl citesc. Sorin Călin și Viorel Dodan sunt prieteni de-ai mei și sunt ca orice om modern cu degetul pe like. Ziarul „Sensul râmnicean” îl regretă cei care nu-l citeau. A apărut într-o campanie electorală, era un lucru bun care de multe ori ajungea să fie hârtie de împachetat. Dacă ar fi fost mai mult citit, Râmnicul ar fi arătat altfel. Mulți au plecat la muncă în străinătate, liceenii nu se mai întorc, au rămas doar bătrânii ocupați mai mult de grijile zilei. Pe lipsa aceasta de participare „Sensul râmnicean” și-a pierdut interesul pe care îl scontau finanțatorii. Datorită platformei facebook și-au făcut apariția niște grupuri care au un scop politic, care nu mai interesează. Pe pagina Râmnicului aflu puține lucruri, mi-aș dori să aflu ce se întâmplă cu adevărat, dar „Ziarul de Rîmnic” se menține pe o linie oarecum neutră. Toată aprecierea pentru aceste eforturi! Ar trebui să ieșim puțin din apatie, lucru nu tocmai ușor. Îl felicit pe Sorin Călin! Despre realitățile din patrie putem vorbi chiar dacă nu suntem filosofi, economiști, politologi sau măcar sociologi cu patalama în CV-ul personal. Nu te poți sustrage acestor realități, fiindcă trăiești în miezul lor, iar absenteismul, retragerea în zona rarefiată a lipsei de interes par absurde și păguboase. Nu trăim în lună, ci în satele, comunele și orașele patriei, așa că tot ce se petrece în societate ne atinge direct – la minte, la buzunar, la stomac… Sorin Călin ia la bani mărunți (fără să aplice, în ciuda titlului, tehnica strămoșească a făcutului de două parale) ceea ce se mai întâmplă, postdecembrist, pe la noi, prin patrie. A citit mult, s-a documentat și, mai ales, s-a implicat în viața cetății. Este un om al cetății – fără orgoliu, fără complexe, fără rea-credință. A urmărit drumul nostru prin tranziție și are ceva de spus, fiind știut că răul proliferează atunci când cei buni se retrag într-o tăcere confortabilă. Desigur, am putea spune multe și despre această tăcere, despre pagubele pe care le implică, despre pericolul civic pe care-l favorizează. Nu-ți cere nimeni să ieși zi de zi în stradă și să vociferezi, n-ai libertatea de a trage cu pușca (și nici nu trebuie s-o ai), dar nici să-ți frăgezești genunchii și coatele într-un mers târâș nu pare cea mai strălucită opțiune patriotică. „Dacă eu tac, tu mâine n-ai nici un drept să taci” spunea Mircea Dinescu în „Democrația naturii”, volum apărut înainte de 1989. Între timp, poetul a ales ce subiecte trebuie în continuare trecute sub tăcere, dar nu toți românii sunt Mircea Dinescu, deci n-au motive să practice „omerta”. Volumul lui Sorin Călin pleacă de la articolele politice publicate de Mihai Eminescu în presa vremii. Luările de poziție ale poetului demonstrează nu numai cunoașterea în amănunt a mecanismelor care pun în funcțiune societatea, ci și vizionarismul lui: judecățile de valoare formulate acum mai bine de un secol sunt încă valabile, ceea ce demonstrează că lumea se poate schimba, dar noi nu, niciodată, noi nu. Am rămas, din păcate, la fel de naivi politic, la fel de smeriți în fața corupției, a lăcomiei, a bolilor ce bântuie prin sistemul politic, economic și juridic. Am rămas cu aceeași credință în capacitatea mitei, a pilelor și a relațiilor de a rezolva orice situație. Fiecare pentru sine – croitor de pâine, așa rezumă un proverb individualismul nostru, lipsa de coeziune civică: avem, rareori, sentimentul apartenenței la o colectivitate, cu tot ce implică el: responsabilitate, solidaritate, generozitate etc. Desigur, mai aruncăm câte o găleată de apă când ia foc casa vecinului, mai ajutăm câte o bătrânică să treacă strada, dar, de obicei, nu vedem, nu auzim și nu simțim nimic dincolo de spațiul personal de confort și siguranță. Sorin Călin, cu suma de tablete publicate, de altfel, la vremea lor, în „Ziarul de Rîmnic”, încearcă să demonstreze cât de perfidă este lipsa de implicare și de interes: una este să te vaiți că s-a distrus totul, că nu mai avem industrie, că șomajul este în creștere, că sistemul sanitar și învățământul se apropie de colaps, că „toți fură” și „niciunul nu-i mai bun” (politic vorbind), că Dumnezeu și-a întors fața de la noi ș.a.m.d. Văicăreala între patru pereți și între șase și opt ochi te răcorește, dar nu te salvează așa cum ar face-o, de exemplu, aplicarea strategiilor legale de stopare a dezastrelor. Avem pârghii, dar nu apăsăm pe ele. Uneori, din prea mare delicatețe, îți poți pierde viața, zicea un poet francez.
Tabletele lui Sorin Călin nu îndeamnă la revoltă, ci la trezire. La asumarea statutului de cetățean, adică de om al cetății, interesat să facă ceva, nu să înjure în barbă și apoi să aprindă lumânări în biserică pentru iertarea păcatelor. Toate lucrurile despre care scrie sunt adevărate, situațiile – în majoritatea lor – ne sunt cunoscute, le-am experimentat personal, dar nu ne-au provocat cine știe ce reacție la vremea când se cuvenea să ne-o provoace. Luciditatea autorului este remarcabilă, ca și modul în care analizează aspecte uneori dureroase, alteori absurde sau de-a dreptul tragi-comice, iar lectura volumului, chiar dacă ne scoate din zona de confort, ne poate readuce cu picioarele pe pământ.”
Sorin Călin: „Editorialele din „Spații Culturale”, precum rubrica permanentă ,,Râmnic, mon amour!” sunt cu un scop precis: să diminueze neajunsurile de la noi. De aceea le-am preluat și publicat timp de un an și ceva de zile până s-au epuizat, urmând ca la apariția o dată la două luni a revistei să le facem cunoscute și în cercul nostru de cititori. Am făcut-o și o fac în continuare cu aceeași plăcere, cam în genul picăturii chinezești, așa cum o cer dogmele literare. O să-l invit pe Marius Cernea, colegul, inițiatorul, prietenul, cel care inițial a avut o altă intenție cu privire la ,,sensul” ,,Ziarului de Rîmnic”.”
Marius Cernea: „În ultimul timp m-am ocupat mai mult de partea tehnică a ziarului. Acum cinci ani m-am gândit să fie o platformă în care râmnicenii să-și exprime ideile, toți cei care voiau să-și expună ideile, dar după regulile stabilite inițial în primul articol, ,,De ce?”, propuse de Universitatea Oxford.”
Sorin Călin: „Marius a făcut un calendar al personalităților un an de zile, a încercat să ,,aducă” lumină de la cei care au avut idei și au determinat omenirea să evolueze. Am decis să-l punem în format electronic, să aibă acces toată lumea la material, să continuăm tradiția ziaristicii râmnicene începute la 1875 când a apărut primul ziar la Râmnicu Sărat, grație Eufrosinei Hommoriceanu. Multe dintre demersurile noastre au avut scopul de a dezvălui lucruri mai puțin știute, printre ele numărându-se și ziaristica râmniceană, apărută sub numele ,,De Rîmnic, de bine!”, tocmai fiindcă dovezile oferite de predecesori au relevat multe lacune și neconcordanțe, datele culese de la cei trei scriitori buzoieni, Oproescu, Frîncu și Nicolescu uneori se bat cap în cap ori sunt pe cât de redundante, pe atât de irelevante. Nu știm, de exemplu, câte volume s-au publicat în perioada 1875 – 1948, de aceea studierea tuturor ziarelor vremii pot releva existența sau inexistența lor. Până atunci, toată literatura acestei perioade se reduce la miile de articole publicate, dacă au publicat cărți și câte cărți au publicat. Nu se știe câți vom mai rămâne aici la Râmnicu Sărat să ne luptăm noi cu noi înșine. Noi ar trebui să ne ocupăm de fiecare problemă și să informăm pentru binele cetățenilor. Veți găsi lucruri interesante, cu un limbaj adecvat. Mă bucur că Marius este la fel de încăpățânat ca mine și nu a renunțat la pagină, la susținerea culturii în general. Și să scrie mai des.”
Marius Cernea: „Am un fiu care joacă șah și trebuie să-l duc prin țară, de aceea n-am mai publicat nimic.”
Sorin Călin: „ Îi solicit prezența alături de mine lui Viorel Dodan.”
Viorel Dodan: „Sunt aici în dublă calitate și colaborator al „Ziarului de Rîmnic” și a vorbi despre cel care a lansat PARÀLELE și anume aceea prin care orașul Râmnicu Sărat, în ciuda multor neajunsuri, are acest proiect, face un lucru bun, chiar dacă este cunoscut într-un mediu atât de restrâns. Poate sunt păreri diverse referitor la calitatea a ceea ce s-a scris de-a lungul timpului, mai ales când vin din partea unor cunoscători. Nu este vorba de un standard pe care trebuie să ți-l impui, sunt multe lucruri în spațiul virtual, acolo unde cineva avea o vorbă: „ziarul tipărit nu mai este ofertant.” Probabil ziarul „Sensul râmnicean” a avut timpul lui, atât a fost să fie. S-a încercat revenirea lui, dar nu a mai fost același lucru. Să zicem, să ne împăcăm cu ideea că tipăriturile, în afară de cărți, nu mai sunt de actualitate, s-au mutat în online.”
Valeria Manta Tăicuțu: „Publicul nu mai are fondurile necesare pentru achiziții și a ales varianta online.”
Sorin Călin: „Problema este cât de divers putem să-l facem și câți putem să-l susținem.”
Viorel Dodan: „Am avut bucuria să-l cunosc pe Sorin Călin când a publicat versurile Aurei Stângaciu, pe care le-a prins într-o carte, ceea ce mi s-a părut un gest extraordinar. Probabil că bucuria a fost pentru ambii. Călin Sorin este cunoscut prin ZĂNGĂNELE, ORA DE MUZICĂ, DE RÂMNIC, DE BINE!, apărute sub egida ziarului și urmează FĂRĂDELEGEA LUI CĂLIN. Este o viziune proprie a autorului. Și o părere personală, apreciez insistența lui în tot ce face: Școala populară de artă a reușit să o așeze pe alte coordonate și truda lui în toate domeniile în care se implică. Și este nevoie pentru susținerea rubricilor de mai mulți colaboratori. În felul acesta apar și discuții, comentarii, esența acestor lucruri. Din nefericire am rămas doar trei. Fiecare este liber să participe, se pot exprima și cu posibilitatea de a intra în comentarii. În momentul discuțiilor se coagulează un curent de opinii. Îl felicit pentru noua lui carte și tot ce face în general.”
Sorin Călin: „Mă bucur că sunteți alături de mine. Intenția mea este să-i aducem pe toți cei au scris, să le facem o rubrică cu tot ce au scris. Cea mai bună dovadă este colaborarea cu Viorel Dodan și cele două titluri sub care și-a pus semnătura: ,,Căruța cu virgule” și ,,Cotețul cu metafore”. Astfel, ideea anterioară se va materializa într-o bibliotecă virtuală a scriitorilor râmniceni. Îl rog pe dl Liviu Nicolae.”
Liviu Nicolae: „Din discuțiile antevorbitorilor se desprinde un lucru esențial: treburile se fac, nu se spun. Din exemplele prezentate am desprins: a persevera este un lucru uman. Se demonstrează că munca de documentare a fost enormă. Dacă la 1837 în „Curierul de ambe sexe” Ion Heliade-Rădulescu lansa într-un articol „Scriți, băieți, orice, numai scriți!” În momentul de față se cheamă limbajul de plastic, este părerea lingviștilor. Un poet trebuie să cunoască noțiuni de teorie literară. Referitor la „Căruța cu virgule”, virgula a declanșat războaie sau a încheiat tratate de pace. Câtă lume știe ce sunt construcțiile incidente? În categoria acestor construcții se încadrează virgulele, construcțiile incidente, fraza de tip arborescent. Construcțiile incidente se pun întotdeauna între virgule, aduc o suplinire de context. Câți știu că între subiect și predicat nu se pune virgulă? Propozițiile subordonate sunt marcate de virgulă.”
Sorin Călin: „Dl Agheană să ne cânte.”
Manea Agheană: „Sunt onorat de două ori să cânt: odată să cânt la un grup de oameni care caută să mențină cultura pe linia de plutire și nu numai și încă odată să cânt unor muzicieni profesioniști. Dați-mi voie să mă vait, este vina lui Ducu Bertzi – Așa-mi vine câteodată”.
Sorin Călin a cântat o melodie proprie: Te vreau lângă mine.
Invitatul special Manea Agheană și chitara sa a continuat cu Ciobănaș cu trei sute de oi și o melodie a lui Vali Sterian („am schimbat puțin linia melodică.”)
Sorin Călin: „Vă mulțumesc pentru participare! Vă rog, poftiți la o cafea, la autografe.”
Sâmbătă, 29 februarie, începând cu ora 11:00, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi închinată lansării de carte: CARTEA SUFLETULUI MEU, Amanda Edit, 2020, autoare Ecaterina Chifu. Vă așteptăm cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share