Pe urmele… Facebook-ului – My love for… a moment
Deznădejde se poate citi pe chipul meu. Neputință de îndreptare.
Ce-ați zice ca nația asta peste câțiva ani să poarte o singură semnătură genetică? Să i se spună spre exemplu Borcea, iar drept sămânțăreasă să fie aleasă nu știu, orice femeie, poate ceva în genul Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu? Senzația de mână moale, fiindcă picior a tot fost, mă determină să fiu sigur că știința a luat-o pe miriște, iar adepții ei mișună pe maidanul eprubetelor și seringilor de unică folosință. Cu preponderență de gen feminin. Pot înțelege calitățile fiziologice, înalt, osatură sănătoasă, jocuri de bazin cotate la nivel ridicat…. Nu intru în detaliile instrucției școlare, ar putea să aibă gradul zero, adică să nu fi învățat nimic, cum foarte bine ar fi de catalogat cu studii pretențioase, doar că se poate șterge cu ele pe jos, în fața ratărilor și succesului de tabelă de marcaj devin nule, exprimările pretențioase au doar trei, patru părți de vorbire. Astfel mă nedumirește alegerea unui cadru cu minți depline: pe ce cod de legi proprii a judecat, asta findu-i meseria, când a hotărât să se împreune cu acest prinț al gazonului? Dar nu numai. De aceea mă îndoiesc de toate deciziile dânsei, cel puțin în speța litigiilor de familie, o astfel de doamnă cu robă nu știe să discearnă între ,,la bine și la rău”, ,,până când moartea ne va despăți” și ,,ce cauți, haimanao, la bărbatul meu?”.
După ce țara a căpătat o titulatură de subsol, Borceamania, expansiunea elementelor de același fel ne va trimite în 50-100 de ani în situația națiilor pure, nemți, suedezi, olandezi…, dornice să-și mai înnoade cromozomii cu primitivism celular, sperând că strânsura culturală va fi suficientă pentru cizelarea rezultantei, un embrion cu furii nestăpânite. Nu neg însă o atentă privire ce merită aruncată viitorului, din punctul de vedere al hazardului sunt adeptul (ipocrizie curată acum după ce mi-am văzut sacii-n căruță!) unor Tan și Tana perfect sănătoși, cu staturi potrivite, cu antecedente previzibile, fără a exagera, bineînțeles, și desfid metoda însămânțării ca artificiu și simulare de iubire, cred că undeva în închipuirile spermatozoidice există un cifru de moment, când se imprină nu numai secvențele moleculare ale purtătorilor, ci și petice de senzație, o aromă, un sunet, o imagine, orice. Geaba te culci cu primarul de sector, dacă mintea ei este la răposatul, în zadar încerci să-ți repeți cu degetele încrucișate sub cap de plăcere ,,Să semene cu Brad Pitt, să semene cu Brad Pitt!”, nefericitul se numește Borcea, stă în România și este încă la pușcărie. Precum nici el, când i-a sunat ceasul extazului, n-o fi avut gândul la matracuca blondă de Berceni cu ochii strânși de rugăminți la dumnezeul facerilor, sigur a gândit că a mai înscris un… într-o poartă. Deci tot fotbalist are să iasă.
Dragostea mare, țelurile mărețe. Numele și steagurile crestate și înfipte în zăpezile și ghețurile piscurilor au parte astăzi de aceeași trecătoare viziune, de divertisment. De-ar fi știut Racoviță, Amundsen, Messner, Sir Edmund Hillary că explorarea n-a avut alt scop decât cel al unei testări de rezistență, de altfel inutil, ar fi lăsat corăbiile să putrezească în port și șerpașii să facă foamea himalayană. Crestele și omătul nu mai surprind pe nimeni, floră, faună, secvențe deosebite, inedite rămân un detaliu de satelit ori un decor pentru aruncații din elicopter pentru o snowboard-uială de rupt oasele și declanșat avalanșele.
