Pe urmele… Facebook-ului – Mă… ia o lene…
Mă… iau multe. Printre ele un gust nu tocmai potrivit gurii, ci organizărilor de budoar, cărora nu le promit prea curând epistole parfumate popular.
Cu toată surzenia mea temporară, acum, când tableta v-a parvenit, trecută la ,,auraș, păcuraș, scoate…” din trompa lui Eustachio, tot mai știu compara două fraze muzicale și nu vă pot spune altceva în privința minților: pe orice continent ar fi, se brodesc ideile la fix. Asta ca să nu vă mai mire misterele piramidelor la mii de kilometri distanță. Acestea fiind afirmate, pare că Mărgelatu’ și Sherlock Holmes au avut un strămoș comun, fără el n-am fi fost martorii copiei americane după hăt ani. Un schimb echitabil, să nu se mai spună că doar ei și numai ei dețin monopolul întâietății. De parcă ar conta.
A fost prea mult pentru mine. În doar două zile să mi se înșire atâtea eșecuri ale procreației în urbe m-a uimit. Și sunt. În sânul familiilor unde există cel puțin o cunoștință de cândva, cărora le-ai dat mai mult de un bună ziua sau alții și alții neștiuți, loviți de sortirea nedreaptă la un trai cu inima strânsă până…. Dacă eram credincios puteam emite ipoteze mai de rai, mai de iad, cum că este un păcat atemporal nespălat la timp ori o blestemăție ale unor suflete necurate, însă, în acest caz cred că ai putea lansa o simplă teorie despre încurcăturile genetice, nepotrivire. Ce bucurie să vezi un copil în preajma mamei și tatălui, ce sfâșiere să constați lipsa deplinătăților…. Aș fi uitat, dar hârtiile cu chipuri fac lucrul ăsta imposibil de cele mai multe ori.
Hai totuși să trecem la cele frumoase, la puritatea celei ce-o iubim, la tot ce ne răscolește dincolo de ochii, liniile curbe îndrăznețe, mirosul acela…. Vă închipuiți că sub masca ingenuului îndrăgostit se ascunde nu un poet ce declamă apartenența la căile lactee, nu vreun lunatic ce-și divinizează perechea, ci un adevărat bădăran, unul care scăpat de flăcările și fiorii primilor ani schimbă macazul, trece pe căile de manevră ale trivialităților, limbajul devine expeditiv, patru, cinci cuvinte fiind suficiente pentru a-și împlini sorocirea în timp record. Cum bucătarii cei mai vestiți sunt bărbatții, rămâne valabil că ale mai spurcate la gură sunt femeile. Pre vocabularul său de periferie, o ,,specialistă”, exponentă a educației de…, a fost mai doamnă exprimându-se ,,Nu mă dau, mă, la fund, da’ mi-a venit ciclul.”, încercând, în felul ei, cu nimic diferit de a adevăratelor, a se sustrage datoriilor lumești de ocazie. Tunsorii băiețești, mersului bărbătesc, comportamentului verbal de birjar nu-i poți cere feminitate, mai ales când internatul de tip orfelinat este o junglă, iar învățăturile o corecție a păcatului de-a te fi născut cu o hibă, am pretenții doar la cele ce n-au servit pelinul regimentelor instituționale, neajunsul de-a fi ale nimănui. Prin urmare, nu voi bifa ca estetice expresiile unde ,,dragele” de societate au du-te-vino-ul vil al mecanismelor de culisă carnală.
Femei și ele, firesc atinse de cuiul din vârful capului, incitate de ce fi-va, de neastâmpăr și tumult, am doar pretenția să-și verse intimitatea doar în urechile alese pentru năstrușniciile orale, ce zău, ar scula din morți și pe tata-mare, d-apăi pe mine.
