Cenaclul Alexandru SihleanuCultură

Cenaclul Alexandru Sihleanu – 16 Ianuarie 2017


Luni, 16 ianuarie, Colegiul Naţional „Alexandru Vlahuţă” a organizat în cadrul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”, recte Clubul „Femina”, un simpozion, „167 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu”, moment organizat de profesoarele şi scriitoarele Camelia Manuela Sava şi Mioara Bahna. Locaţia a fost arhiplină, cu elevi (unii s-au întristat că au pierdut ora de matematică), scriitori, iubitori de frumos. În deschiderea momentului festiv, Adriana Plugaru a făcut posibil să se audă piesa „Eminescu”, interpretată de Doina şi Ion Aldea Teodorovici, pe versurile poetului Grigore Vieru.
Moderatoarea evenimentului Camelia Manuela Sava: „O să încep prin a explica prezenţa noastră aici. Aşa cum era normal, să ne întâlnim pe 15 ianuarie, dar fiind duminică, am stabilit cu dna Violeta Vîlcu să ne întâlnim pe 16 ianuarie la Centrul Cultural, respectiv Clubul Femina. Motivaţia este Ziua Naţională a Culturii, legată iniţial de ziua lui Mihai Eminescu. Parlamentul a aprobat ziua de 15 ianuarie să fie Ziua Culturii Naţionale, ziua lui Mihai Eminescu. Mă consider o norocoasă să fiu astăzi aici. Cultura română nu înseamnă numai literatură, înseamnă şi Brâncuşi, şi Enescu, şi Grigorescu. Vă mulţumesc pentru prezenţa dvs, astăzi şi aici. O rog pe dna Violeta Vîlcu, managerul Centrului Cultural, să ne spună câteva cuvinte.
Violeta Vîlcu, a recitat „Somnoroase păsărele” în limba latină din care citez ultima strofă: „Supra noctem fascinantem/ Tollit se superba luna/ Fiat somnium ubique/ Noctem bonam!”
Camelia Manuela Sava: ,,Alături de noi se află dl viceprimar Ştefan Torcărescu, pe care îl rog să ne vorbească la sărbătorirea a 167 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.”
Ştefan Torcărescu: „Îmi doream să particip la asemenea sărbătoare. Ce este Eminescu? Este un geniu al poporului român. Ne-am adunat să sorbim picătura de iubire numită Eminescu. Nimeni nu a reuşit să contemple iubirea în asemenea manieră. Sper că vom pleca de aici, cu o picătură de iubire cultivată în aceste valori româneşti. Ne dorim să trăim în valorile pe care le-a cântat Eminescu. Vă transmit salutul dlui primar şi să ne bucurăm de asemenea momente.”
Sava Daria Maria, elevă în cl a V-a, a recitat poezia „Rugăciune”.
Camelia Manuela Sava: ,,Să dăm cuvântul oamenilor de cultură: dna Valeria Manta Tăicuţu.”
Valeria Manta Tăicuţu: ,,Noi, românii, l-am iubit pe Eminescu, mai puţin în timpul vieţii sale pământeşti şi mai mult după ce şi-a început călătoria spre infinit, fiindcă aşa ne obligă o tradiţie străveche, să nu ne preţuim valorile decât în două cazuri: atunci când se bucură de recunoaşterea străinătăţii (vezi cazurile Eugen Ionescu, Eliade, Cioran ş.a.) sau atunci când s-au dus la cele veşnice şi nu mai pot, evident, face concurenţă celor vii şi foarte siguri de aceasta şi de talentul lor. Iubirea faţă de Eminescu a avut chipuri diferite, în funcţie de interesele de moment: contemporanii lui, care îl credeau nebun şi care, în treacăt fie zis, se străduiau din răsputeri să arate că „n-ar fi vreun lucru mare”, îndrăgostiţi brusc şi plini de elan în campania de apărarea numelui/ renumelui poetului, puţin a lipsit să nu-l linşeze pe Macedonski pentru nefericita epigramă căreia, de altfel, i s-a făcut o publicitate nemeritată, îndreptăţind suspiciunile (şi eu le manifest) că ea ar fi reprezentat prilejul, nicidecum cauza. Prilejul de a-l lovi bine, de a-l marginaliza pe un alt mare poet, pus la zid, chipurile, pentru atitudinea ireverenţioasă faţă de „poetul nepereche”. Situaţia se repetă şi în zilele noastre, dl Patapievici şi alţi cărturari, de altminteri stimabili, dar incapabili să vadă în Eminescu altceva decât „un animal păros” ori „cadavrul nostru din debara” fiind de nenumărate ori criticaţi pentru lipsa de pioşenie în faţa purtătorului nostru de făclie, a prinţului, a luceafărului etc. (limbajul ditirambic pare inepuizabil când vine vorba despre Eminescu). Pasiunea – reală – pentru cultură a lui Eminescu a fost interpretată în tomuri întregi, disecându-se fiecare conspect şi fiecare notiţă păstrată (cu voia dlui Maiorescu), răstălmăcindu-se fiecare rânduleţ, până ce din profunzimile lui se desluşea, limpede, sclipirea de diamant a geniului nepieritor. (…) Eminescu are nevoie, cred, să fie citit corect şi să fie aşezat cu demnitate într-un loc de care să nu ne ruşinăm: într-o istorie desacralizată a literaturii române. Fiindcă noi avem biblii şi versiuni autohtone ale Almanahului Gotha, în nici un caz istorii adevărate ale literaturii române. Să-l iubim pe Eminescu atât de mult, încât să nu mai simţim nevoia să spunem minciuni despre el; să-l ţinem aproape, în casele şi-n inimile noastre, şi să nu-l mai îndepărtăm, prin sanctificare forţată.”
Camelia Manuela Sava: ,,Eleva Nedeloiu Lavinia, cl a XI-a va recita în limba franceză din lirica eminesciană.”
Nedeloiu Lavinia: ,,(Jusqu’à l’étoile) – Jusqu’à l’étoile qui paraît/ Elle est si longue la route/ Qu’après des milliers d’annèes/ Parût-elle sur la voûte// Peut-être morte dans le temps/ L’est-elle dans les cieux/ Mais son rayon en ce moment/ Enchante nos yeux// L’image de l’astre disparu/ S’avance à l’horizon/ Il existait sans être vu/ Mais mort nous le voyons// Ainsi l’amour s’il meurt un jour/ Dans la profonde nuit/ L’éclat de ce profond amour/ Encore nous poursuit.” – Traducerea a fost asigurată de prof Nicolae Bratu.
Camelia Manuela Sava: ,,Pentru că ne încântă, Mioara Bahna să ne spună câteva cuvinte.”
Mioara Bahna: „Sentimentul meu este de multă vreme că, exceptând situaţiile didactice concrete şi – poate oarecum anoste – despre poezie şi despre poeţi nu este potrivit să se vorbească tare, în adunări. Să-mi fie cu iertare! Poezia este – tot conform lui Maiorescu – ,,sentiment şi pasiune”, iar despre sentimentele adevărate ar trebui să vorbim în şoaptă… Avem, în compensaţie, libertatea de a ne exprima despre politicieni, constructori, negustori etc.; poezia – în schimb – în spaţiul public, îşi pierde din ,,zona de dor”, ca să folosesc o sintagmă a lui Constantin Noica. (…) Acum, aş fi făcut ceva asemănător: aş fi ţinut un moment de reculegere, aş fi aprins o lumânare la biserică şi m-aş fi rugat pentru sufletul lui, pentru că, dincolo de Poet, Eminescu a fost şi om şi-i slăvim opera, dar nu trebuie să uităm nici mâna de pământ însufleţită care a fost printre oameni, dar a plecat apoi, vorba lui Marin Sorescu, ,,să moară puţin”, iar dacă într-adevăr există un Dincolo, ne priveşte poate şi se minunează de câte se spun despre el! Cert este că Mihai Eminescu, în ciuda oricăror schimbări de mentalitate, rămâne un scriitor exponenţial, paradigmatic, referenţial, cu o imagine, consacrată în istoria literară. El nu poate fi contestat, entitatea sa rămâne de neatins. Ceea ce ne stă nouă la îndemână este să-l scoatem din templu, de sub masa poleită a sarcofagului de cuvinte sub care a fost îngropat. Redescoperindu-l, redimensionându-l, adecvâdu-l prezentului, îl menţinem viu, nu-l lăsăm să se piardă în trecut, printre fantasme.”
Camelia Manuela Sava: !,Vă ofer un moment muzical, la pian eleva Sava Daria Maria.”
Camelia Manuela Sava: ,,Să dăm cuvântul scriitoarei Nina Beldie.”
Nina Beldie: „A rămas în sufletul meu imaginea profesorului meu de limba română din gimnaziu, şi cea din cl a X-a şi a XI-a şi cea din cl a XII-a. Noi vorbim de Mihai Eminescu poetul iubirii de neam şi de ţară, poetul care a cântat cel mai frumos dragostea, geniul limbii române, dar el a fost şi jurnalist, care a luptat pentru drepturile românilor din Ardeal şi a fost unul dintre martirii acestei ţări. Omagiem pe Eminescu dar nu reuşim să cuprindem varietatea temelor, vasta sa creaţie, în comparaţie cu vârsta. Prin Eminescu poporul român este nemuritor.”
Camelia Manuela Sava: „Sunt bărbaţi care ştiu să recite şi să ne citească ceva despre Eminescu.”
„Pe coperta unei psaltiri, Gheorghe Eminovici, căminarul, a notat în tâmpla timpului: „Astăzi, 20 decembrie 1849, la ora patru şi cincisprezece europeneşti, s-au născut fiul nostru Mihai”. În caietul de la Junimea este trecută aceeaşi dată. Cercetările au condus, după alte mărturii scrise şi corelarea calendarului iulian cu cel gregorian, la data de 15 ianuarie, dată când îl serbăm anual pe cel pe care putem să-l numim Domnul Poeziei româneşti. Despre Eminescu s-au scris tomuri întregi, biblioteci şi nu numai în limba română. După atâta cerneală cursă, e greu să vii cu ceva nou căutând să eviţi cărările bătute. Vă aduc la cunoştinţă premiul de excelenţă Mihai Eminescu, pentru exegeză şi editologie eminesciană pe anul 2016 s-a acordat pentru volumul „Antiparadisul lui Eminescu”, care a văzut lumina zilei la Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2016, autor Radu Cernătescu din Reşiţa.” În încheiere spiciului, Constantin Marafet a recitat un fragment din „Scrisoarea III”.
În încheierea momentului festiv, Adriana Plugaru a prezentat un documentar video, despre viaţa şi opera celui numit, pe bună dreptate Luceafărul poeziei româneşti.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share