Cenaclul Alexandru Sihleanu – 3 Decembrie 2016
SLOVA SCRISĂ, CU MUZICĂ ŞI UMOR
Sâmbătă, 03 decembrie, şedinţa Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a fost închinată lansării de carte: „VAMPIRUL DIN CARPAŢI” (caterincă & iubire), Ed. „Rafet”, 2016, autoare Stela Soare Adomnicăi. La Clubul „Femina 2”, lume peste aşteptări: scritori, iubitori de literatură, rude ale autoarei, unii impinşi de curiozitatea de a vedea ce scrie dna Adomnicăi, fostă directoare a Casei de Cultură din Râmnicu Sărat.
Moderatorul evenimentului a fost scriitorul şi editorul Constantin Marafet: „Bună ziua! Doamnelor şi domnişoarelor, vă rog, să luaţi loc! Ne bucurăm că suntem sănătoşi. Cred că ştiţi despre ce este vorba, despre ceea ce se întâmplă, azi, la Centrul Cultural. Este corba de lansarea unei cărţi, un titlu incitant, ,,Vampirul din Carpaţi”, cu un subtitlu, ,,caterincă & iubire”. Cartea m-a captizat de la început. Începe cu descrierea unui fapt, postarea pe Facebook a unei fotografii, care a devenit virală, cu un dialog între copii. Cartea este un debut. Trecerea de la descriere la căminul P 11, unde a fost ,,internată” la cămin ca studentă la Politehnică. Acolo a locuit o altă râmniceancă, Camelia Manuela Sava. Nu mare a fost mirarea, a povestit întâmplările din acea perioadă. Să poţi face caterincă, este apanajul oamenilor înteligenţi, în final să revină în realitatea zilelor noastre. Se spune că este o carte de memorii. Nu are nici vârsta, cred. Cartea te captivează. Este scrisă dinamic, literar, elegant. Am avut onoarea să fiu aproape de autoare prin faptul că am editat cartea. Am lansat de curând o carte despre Emilian Marcu. Veţi găsi toate iubirile lui Emilian Marcu, cu nume, prenume şi toate cărţile s-au vândut. Nu mai fac aşa ceva. Nu am pronunţat numele autorului, Este vorba de Stela Soare Adomnicăi.
Stela Soare Adomnicăi: „Bine aţi venit! Am emoţii. Aşteptam o persoană care nu a venit, dna Tăicuţu. Dl Marafet mi-a spus că într-o zi o să aştern pe hârtie. Am scris această carte pentru că am o problemă în viaţă. Sunt fericită că am lângă mine oameni pe care îi ştiu, oameni pe care nu îi ştiu. Oameni care mi-au jalonat cariera şi cărora le mulţumesc încă o dată, rude, sunt şi prieteni de suflet, sunt şi persoane care mi-au citit ,,vrăjelile”. Sunt emoţionată, este puţin spus. Cartea a apărut datorită dnei Camelia Manuela Sava.”
Constantin Marafet: „Să citiţi cartea şi vă veţi regăsi acolo.”
Camelia Manuela Sava: „Vă mulţumesc că aţi venit! Pentru mine este o mare onoare. Dacă cineva ar fi spus că această carte nu va apărea…, sunt un fel de ,,bau-bau” pentru unii. În trei zile am citit cartea, am corectat-o şi am trimis-o dlui Marafet. M-a fermecat. Veţi vedea diferenţele de vârstă ale autoarei, tot ce s-a întâmplat în viaţa sa, redată într-un stil simplu, armonios. Am să citesc prefaţa, pe care am scris-o, dacă aveţi răbdare: ,,Cartea de faţă, având un titlu ce aminteşte de un topos geografic specific şi un personaj tot atât de cunoscut din cultura românilor. Vampirul din Carpaţi, poate să te ducă imediat cu gândul la mitul omnicunoscut al lui Vlad Ţepeş, fiindcă această ţepoşenie a ajuns departe… hăt! Peste mări şi ţări… Dar autoarea a ales şi un subtitlu, bine intenţionat, care face referire la poveşti de iubire, adevărate sau nu, împlinite sau nu, urmărind, totodată, să dea un ton ironic întregului edificiu literar. Deşi se află la prima încercare literară, intrarea pe acest tărâm al celei care scrie cu vervă, cu aplomb, se remarcă a fi o reuşită, având diverse argumente. În primul rând, este o carte de memorii… nu un jurnal neapărat, nefiind înscris în durată, dar un fel de ,,divan al înţeleptului cu lumea”kk pe care ea îl rescrie în manieră postmodernistă, cu o voce feminină lirică, entuziastă, critică sau autoironică, pe alocuri. Deci surpriza este asigurată de intenţionalitatea mărturisirii. Narativul se constituie pe un schelet dialog – există un fals dialog între mamă şi fiu, de unde porneşte totul ca o avalanşă. Şi cititorul este atras de un captatio benevolentiae de care nu se prinde, din prima, fiind în poantă. Abia după primele două-trei pagini suntem introduşi în lumea cărţii, o lume fermecătoare, spumoasă cu miez: cel al tinereţii, al studenţiei, al politehniştilor, de fapt şi de drept. Se recunosc aici coordonatele vieţii de student prerevoluţionare – sfârşitul anilor ’80, schimbările survenite după eliberarea de comunismul ceauşist, prin anii ’90. Nimic politic, nimic vindicativ, totul este privit ca o icoană frumoasă a tinereţii, pentru că tonul nostalgic mai străbate ca un fior cadrul formării unui suflet sensibil, al unei femei care trece prin această etapă a vieţii, cu bune şi rele. Apar aici membrii familiei – părinţii, fratele, ca nişte simboluri dragi, apar colege de cameră, sunt descrise idilele, legăturile amoroase… totul ca un talisman al idealului tinereţii… (…). Îţi dăruiesc un buchet de flori şi felicitări!”
Stela Soare Adomnicăi: „Nu ştiu dacă va trece graniţele Râmnicului. Sunt trăirile mele.”
Constantin Marafet: „Cu siguranţă va trece de graniţele Râmnicului. Sunt trăiri autentice. Avem nevoie de emoţie. Aici este un univers în care ne regăsim. Să ascultăm două melodii interpretate de Anya Bunduc, care a reuşit să câştige premii naţionale, are talent. Acum două ore în urmă a apărut publicaţia ,,Glas râmnicean”, sub egida Centrului Cultural, Florica Cristoforeanu”. O rog, pe dna Vîlcu Violeta, managerul instituţiei în care ne aflăm, să vorbească.”
Violeta Vîlcu: „Acum două luni m-am întâlnit cu dna Adomnicăi şi mi-a spus: ,,Am o carte, vreau s-o lansez”. Nu am fost surprinsă: ,,Bine, se face!” Ştiam că dna Adomnicăi, deşi este politehnistă, are un suflet de artist. Am răspuns că este normal. O aşteptăm la anul, până în aprilie, spiriduşul acela nu o va lăsa. O felicit, a trecut prin toate fazele, un pom, o casă, un copil, o carte. Mă bucur că aţi venit, deşi este sâmbătă, dar merită să fim alături de d-ei. Să vă divulg că mai este o doamnă care a dus finanţele Casei de Cultură, într-o perioadă de trei ani, pentru care îi mulţumesc. Surprize apar pentru proiectul ,,Scriitori râmniceni”. Mulţumim dlui Marafet şi Cameliei Sava.”
Constantin Marafet: „E foarte adevărat ce a spus dna Vîlcu. Odată ce te-a cuprins morbul silabelor, este pentru totdeauna. Sunt în sală Nina Beldie, dna Valeria Popa, căruia i-a apărut de curând o carte, «În umbra inocenţei», dna Aneta Pioară, dramaturg, prozator, George Anghel, care nu a publicat, deocamdată, dar scrie o poezie religioasă deosebită, Ştefăniţă, un epigramist care îl întrece, uneori, pe dl prof. Constantinescu, care nu a debutat încă, maestrul Matincă Costea, patriarhul culturii râmnicene, primarul de la Grebănu, Dumitru Hangu, un epigramist de excepţie, de excepţie monografiile scrise despre Valea Râmnicului. Mă gândesc, vă jur, cum Dumnezeu să ajungem în lumea finanţelor. Finanţele sunt interesate de cultură şi o rog, pe dna Florica Ţecu să ne vorbească.”
Florica Ţecu: „O felicit, din toată inima! Cărţile îmi plac, sunt bibelouri în casă.”
Constantin Marafet: „O poetă de excepţie, Cornelia Ionescu Ciurumelea, discretă, prea modestă, singurul din oraş care scrie bine haiku, Florentin Genovel Frăţilă, un teatrofil Mihai Sarca, în stânga, aici undeva, Vasile dl Ghinea, poet, critic literar, scrie şi aforisme, este şi cronicar, scrie o cronică despre ceea ce se petrece astăzi, aici. Dacă eu greşesc, aşa apare, aşa scrie. O rog, pe Nina Beldie, dacă vrea să spună câteva cuvinte.
Nina Beldie: „Mă bucur că este soare afară şi aici, chiar dacă nu am citit cartea, am văzut prezentarea pe facebook. Costică dragule, nu titlul, ci subtitlul m-a convis. Persiflarea şi eu folosesc autopersiflarea pentru a trece peste goluri rămase vremelnic. Am adus în dar un clopoţel pentru toţi Piticii de Crăciun.”
Constantin Marafet: „Chiar dacă dna Popescu s-a aşezat în spate, a lucrat cu dna Adomnicăi, în perioada când era directoare.”
Alexandra Popescu: „Să întoarcem timpul înapoi. Dna este o femeie distinsă delicată şi modestă. La ,,Duminica educatorului” erau multe personalităţi care participau. Acolo mă întâlneam cu dna Adominicăi şi nu ştiam că are asemenea preocupări. Eram atunci o tânără pensionară, un boboc de faţă, acum sunt o floare. Pentru memoria părinţilor mei am multe scrise, dar nu m-am hotărât să dezgrop amintirile. O felicit!”
Constantin Marafet: „Mă gândeam, când o ascultam, dacă naşa sau cineva dintre rude, doreşte să spună ceva.”
Marina Păsărin: „Am sprijinit-o întotdeauna, am citit-o cu multă plăcere, dar nu mă aşteptam să iasă aşa bună. O felicit, o admir!”
Constantin Marafet: „Să ascultăm şi părerea fiicei”: „N-am citit-o, sunt mândră de mama mea şi abia aştept să o citesc.”
Constantin Marafet: „Să vedem ce ne spun cei doi Constantineşti. Ei conpun ad-hoc. Să începem cu Mihail Constantinescu”: „Aşa titlu, zic şi eu,/ O fi vorba de vreun zmeu/ Sau aş înclina s-o spun,/ Poate o fi vreun căpcăun.// Mă gândesc contrariat/ Şi oarecum speriat/ De-o fi vorba de-un vampir,/ Să dau cu fugiţii bir.”
Nicolae Constantinescu: „O idilă cam ciudată,/ Însă e adevărată/ Că aşa e al vieţii fir,/ O iubire c-un vampir.”
Constantin Marafet: „Un invitat de seamă, Manea Agheană şi chitara lui să încălzească atmosfera.” Manea Agheană nu s-a dezminţit nici de data aceasta şi a ridicat lumea în picioare, într-o atmosferă de sărbătoare.
Constantin Marafet: „Să vedem dacă este pregătit maestrul Matincă Costea.” În concordanţă cu alegerile noastre, maestrul a interpretat, cu aplomb, la modul spectacolului, un monolog semnat de Sandu Anastasescu, ,,Altădată la alegeri.”
Constantin Marafet: Totuşi, să ne lămurim. Dacă mai are cineva să spună ceva, să o spună acum. Dacă nu, poftiţi la autografe. Mulţumiri tuturor!
Sâmbătă, 10 decembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Vlahuţă” va fi Mihail Constantinescu. Invitat special Manea Agheană şi chitara lui. Vă aşteptăm, cu drag!
