Spații culturale nr. 7 – Cum aș vrea să fie președintele USR
Şi-au depus candidatura pentru funcţia de preşedinte USR Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, Ştefan Agopian, dan Mircea Cipariu şi Constantin Stan.
Programele lor circulă de ceva vreme pe Internet, pentru că suntem, nu-i aşa, în campanie electorală. Am citit aceste programe dar, cu toată echidistanţa şi lipsa de prejudecăţi cu care am purces la lectură, n-am fost câştigată de partea niciunuia. Mă aşteptam să găsesc altceva decât critici şi generalităţi ori cuvinte frumos sunătoare şi intenţii – ce-i drept, bune, dar greu de transformat în realitate. Şi atunci m-am întrebat, aşa cum cred că au făcut-o şi o fac toţi scriitorii din România, cum ar trebui să fie un preşedinte, ce calităţi ar trebui să aibă şi ce anume aşteptăm de la el.
În primul rând, cel ales în fruntea breslei ar trebui să aibă suficient talent, fiindcă prestigiul lui va veni din această direcţie. N-aş putea respecta un şef care nu e mai bun ca mine, fiindcă USR nu este nici SRL, nici SA, nici întreprindere, nici uzină, ci o instituţie de cultură, o asociaţie a creatorilor şi a iubitorilor de frumos, unde nu se „fabrică” nimic pe bandă rulantă. Vreau ca preşedintele, prin talentul şi prestigiul său, să mă poată reprezenta în ţară şi în afara ei. Vreau să fie suficient de onest, cumsecade şi generos, încât să-l preocupe şi imaginea mea, pe lângă imaginea lui. Vreau să fie echidistant şi să refuze găştile, cumetriile, cercurile, elitismul, favoritismul etc. Să promoveze valoarea chiar dacă de ea se face „vinovat” un duşman de-al său personal. Să nu se ascundă sub vorbe mari gen „promovăm tinerii”, „vizibilizăm scriitorii”, finanţăm reviste, reparăm, dregem, impunem, comunicăm etc. Unde nu ştie, să-i pună pe alţii să facă, pentru că nu văd de ce am avea un preşedinte-editor, ori un preşedinte-tâmplar, ori un preşedinte-ambasador, ori un preşedinte-lider sindical, ori un preşedinte, pardon, administrator, ba, şi mai rău, un preşedinte cum e cel din fruntea ţării, cu prim-vicepreşedinte, cu şef de cabinet şi cu staff ale cărui salarii concurează cu cele de ministru ori de parlamentar.
Vreau un preşedinte care să nu se considere nici „administrator”, nici economist, nici businessman, ci, înainte de toate, să fie şi să aibă demnitate de scriitor. E drept că realităţile din ultimii ani şi criza actuală ne obligă să fim pragmatici şi să ne interesăm de fonduri, de finanţări, de proiecte, de subvenţii şi de multe altele, dar e periculos să transformăm USR în casă de ajutor reciproc, în sindicat, SRL ori agenţie de turism.
Mulţi candidaţi, în programul lor, vorbesc despre risipă, despre lipsă de transparenţă, despre bani aruncaţi în vânt ori folosiţi în interes personal, criticând vehement ceea ce s-a făcut până acum şi promiţând schimbarea. Nu cred că există vreun scriitor român capabil să gestioneze corect proprietăţile USR (câte au mai rămas, din câte au fost), fondurile etc. De îndată ce se pune problema banilor şi a proprietăţilor, lucrurile se complică, pentru că nimeni nu mai ştie, în acest moment, situaţia exactă a bunurilor care aparţin USR. Cred că nici dl Al. Istrate nu ştie, chiar dacă salariul său se apropie de cel al lui Traian Băsescu – l-ar obliga la aceasta. Confuzia se perpetuează pentru că alte interese decât cele ale scriitorilor sunt la mijloc. Mi-aş dori un preşedinte capabil să facă lumină – şi nu de unul singur, ci alegându-şi o echipă de specialişti. Scriitor „profesionişti” care trăiesc din scris nu prea mai avem, pentru că realităţile economico-politice nu permit aceasta. Aşa că avem scriitori cu profesii dintre cele mai diverse, unele dintre ele de mare folos în „lumina” pe care mi-aş dori s-o poată face din nou preşedintele USR. Mă gândesc la scriitorii-economişti, specialişti în marketing, finanţişti, jurişti, informaticieni şi, de ce nu, poliţişti…
Mi-aş dori un preşedinte care să-i pună pe oamenii potriviţi în locurile potrivite, care să nu dividă şi să stăpânească, care să nu „atomizeze” USR în filiale şi subfiliale cu „autonomie”. Ce fel de autonomie are de declarat, în plus, scriitorimea română, ce „autofinanţare”, ce?… te gândeşti că, de fapt, în spatele acestei politici de „descentralizare” se ascunde un singur lucru: moartea USR. Mecanismele economiei de piaţă se aplică şi în breasla noastră, pentru că este vorba de bani pentru tipărire de cărţi, pentru premii, pentru ajutor social, pentru burse, pentru traduceri, pentru lobby, pentru comunicare, pentru relaxare, pentru informare, pentru vizitare, pentru… – dar nu în mod brutal şi grosolan, aici vorbim despre o asociaţie nonguvernamentală, nonprofit, apolitică… sau sunt prea optimistă? Mi-aş dori un preşedinte care să fie prezent când e nevoie de el, care să nu mă conducă de la Paris ori din Honolulu prin telefon, care să nu stea în ţară 7 zile din 365, urându-mă că-l oblig să se întoarcă şi să-mi rezolve mie problemele.
Vreau un preşedinte care să nu se fi compromis prin ieşiri „pamfletare”, de un grobianism inimaginabil, care să nu fie interesat de frumuseţea fizică a scriitorilor (de ambele sexe), ci de talentul lor… fiindcă, orice am face, revenim la talent, fără el nu te poţi numi scriitor şi nici nu-ţi poţi reprezenta confraţii… Vreau un preşedinte care să nu mă deteste fiindcă, la nu ştiu ce manifestare de acum şapte ani, am omis să-i dau un premiu, ori n-am reuşit să-l azez la un hotel de cinci stele şi să-i aduc majorete în cameră. Vreau un preşedinte care să aibă suficient caracter încât să nu devină marionetă în mâinile nimănui, vreau un preşedinte puternic, generos, întreg la minte, care să aibă coloană vertebrală…
Dacă pe 23 noiembrie, când voi merge la Conferinţa USR, voi descoperi pe cineva – dintre cei cinci – care să se încadreze – fie şi în linii mari – în acest ,,portret”, promit să-l votez cu drag şi cu încredere.
