Cenaclul Alexandru Sihleanu – 29 Octombrie 2016

AM AUZIT UN CÂNTEC ÎN DIMINEŢI CU DOR
Sâmbătă, 29 octombrie, Clubul „Femina 2”, din cadrul Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu” al municipiului Râmnicu Sărat, a simţit animaţia lansării de carte, ocupat de scriitori din Buzău, Focşani, membrii Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, iubitori de literatură. Fiecare lansare de carte este o oază de lumină. Moderatorul evenimentului a fost Constantin Marafet: „Bună ziua! Bine aţi venit, la acestă întâlnire de suflet! Îmi pare rău că nu văd vechii mei prieteni. Dar, dvs. contaţi pentru astăzi! Nu am venit la o manifestare academică, puteţi să puneţi întrebări. Am dorit o întâlnire interactivă. Să ne cunoaştem mai bine. Mă gândesc că la anul împlinesc 40 de ani de activitate literară. De astfel, întâlnirea cu dl Aureliu Goci, critic şi istoric literar, a fost de bun augur. Astăzi, a venit la Râmnicu Sărat cu traducătoarea, dna Gabriela Banu, soţia d-lui. Poetul este ca şi soldatul, vorba lui Nichita Stănescu. Nu am viaţă personală. Am luat o pauză, din septembrie până azi. Astăzi avem lansarea a două cărţi, diferite ca gen, scrise de dna Aneta Pioară, care a venit în cultura râmniceană ca un bumerang şi în câţiva ani s-a impus. Astăzi, ne prezintă o durere, o carte a durerii, ,,Cântecele durerii”, cu nostalgiile d-ei, despre frunza care îşi ia adio de la răsăritul soarelui ş. a. Trebuie citită cu multă înţelegere. O metaforă care pare simplă. Dincolo de metaforă găseşti profunzimea. Cea de a doua carte este o carte de teatru, ,,Din agora vremurilor noastre” Unul dintre marii regizori, Titel Constantinescu, născut la Râmnicu Sărat, este şi acum promovat la Radio. Pe coperta a IV-a sunt cuvintele sinteză din prefaţa dlui Goci: ,,Dna Aneta Pioară este un dramaturg redutabil, apărut, ca să zic aşa… din pustiu, fără o pregătire profesională prealabilă, fără anticipaţii şi exerciţii pregătitoare şi fără să frecventeze sistematic lumea teatrală profesionistă. Talent pur, inconfundabil şi… inconfortabil. Nu-i va fi uşor să se afirme într-o lume, nu prea ostilă, dar neîncrezătoare că unul de-al lor a venit de nicăieri şi neanunţat să câştige gloria inestimabilă a scenei, numite de artişti scândură.(…)”. Dle Aureliu Goci, vă rog…”
Aureliu Goci: „Mulţumesc, dle Marafet! Sunt apropiat de aceste locuri care ar merita mai mult. USR nu mai are sediu, Muzeul Literaturii nu mai există. Pentru mine, trebuie să ai lucruri. Ar trebui să existe un Cenaclu, unde să se întâlnească, o instituţie care să le scoată cărţile. Nu mai există nişte dominante culturale. Viaţa literară este foarte fragmentată, marginalizată de stat. Din ce în ce mai puţine reviste literare. Cred că nu a mai apărut o carte de teatru de trei luni. Am fost legat de Dinu Săraru. El director, eu redactor şef. Cu teatrul se petrece următorul fenomen: au murit Sorescu, Băieşu… Dna Pioară o face din pasiune, dintr-o cultură proprie. Cât a fost Dinu Săraru directorul Teatrului Naţional, eu am fost secretar literar. Dna Pioară a ajuns la o formulă personală. Astăzi mai sunt cam patru care mai scriu teatru. Într-o epocă aliterară, într-o epocă a imaginii, textele au rămas pe planul doi. Imaginea fără teatru… trebuie să se sincronizeze. Dna Pioară este o floare rară. Teatrul este un compartiment al marelui tren cu poeţi şi prozatori. Literatura, spunea Paul Valery, o nobilă inutilitate tinde să devină. Facem asta de dragul artei literare, de dragul literaturii. Totul înseamnă, în final, bani. Nu sunt chiar apocaleptic, mai am unele speranţe. Rebreanu şi-a dat seama că cinematograful va ecraniza literatura şi a scris un scenariu de film în 1930. Teatrul rămâne lectura mea preferată. Poetul trebuie să stea la coada poeţilor. Literatura este un act pe cont propriu.”
Constantin Marafet: „Aici, lângă dl Goci, se află red. şef al revistei ,,Bogdania”, poetul Ionel Marin, Mioara Bahna, colegă de facultate cu Cărtărescu, Dumitru Dănăilă vine de la San Marco, via Buzău, dl Marian Rădulescu, de la Buzău, poetul Titi Rachieru tot de la Buzău, Aurel Şelaru, ziarist la Monitorul de Vrancea, cronicarul, poetul, criticul literar Vasile Ghinea, maestrul Matincă Costea, dl Mihai Constantinescu, Nicolae Constantinescu, o familie din Brăila, sponsorul acestor cărţi, reprezentînd S.C. Hogart S.R.L., pe care o felicit, dna Gabriela Banu. Am citit o piesă a dnei Pioară care m-a impresionat foarte mult. Este actuală, este împletită cu un plan oniric, general umană şi foarte dureroasă. Visul este un sfetnic bun. Ilustrează conceptul de teatru în teatru. Replici vii, condensate. Artă pentru artă. Este un exemplu de teatru optimist. Ionel Marin a venit de la Focşani cu maşina, cică nu mai circulă trenul. A venit cu revista Bogdania, se luptă cu morile de vânt, ca mine, ca Vasile Ghinea, ca dl Goci.”
Ionel Marin: „Vă mulţumesc pentru invitaţie, mă bucur să vă revăd. Consider că orice act de cultură are un rol, un scop bine definit, acela de a ne face mai umani. Am publicat de mai multe ori pe dna Pioară, cu teatru, poezie. Piesele sunt frumoase, educative. Viaţa ese un bun dat şi trebuie trăită, nu oricum. Omul acesta, fiinţa minunată are menirea de a perpetua neamul, dar şi literatura. Cartea are viitor, eu aşa cred. Cred că piesele dnei Pioară vor fi puse în scenă. D-ei este o scriitoare prolifică, pentru care o felicităm. Literatura română are viitor.”
Constantin Marafet: „Lucrez la un proiect, în luna noiembrie, în Râmnicu Sărat va apare ,,Glas râmnicean”, o publicaţie.”
Vasile Ghinea: „Este de admirat ambiţia, tenacitatea, puterea de muncă pentru a dovedi celor din Cenaclul „Alexandru Sihleanu” şi nu numai, că poate ataca, cu acelaşi suflu şi inspiraţie, atât poezia, cât şi proza, dar şi dramaturgia. Este singura din Cenaclu care creează teatru. Este încă o dovadă că la curbura Carpaţilor viaţa spirituală este demnă de toată consideraţia. Are un înaitaş de soi, care între timp ne-a părăsit, Grigore Radu Stănescu şi căruia i-am pus în scenă două piese. Dna Pioară nu este la prima abatere. Îi doresc sănătate şi multă inspiraţie, să-şi vadă piesele puse în scenă.”
Matincă Costea: „Colega noastră de Cenaclu, dna prof. Pioară, ne încântă, cu o nouă apariţie editorială. Teatrul se scrie foarte greu. Ceea ce reuşeşte colega noastră, este un câştig pentru literatura râmniceană. Nu pot decât să-i urez, în continuare, noi apariţii editoriale.”
Constantin Marafet: „Pe diagonală, îl văd pe gralul Dan Manciulea. Nu vine niciodată cu mâna goală.”
Dan Manciulea a interpretat două piese de pe un nou album şi a încheiat cu „Baladă de vai şi-amar” pe versurile regretatului Adi Cusin, la rugămintea lui V. Ghinea.
Dumitru Dănăilă: „Lansarea a două cărţi, a unui singur autor, poate stârni curiozitate, dar nu mă mir, fiind vorba de dna Pioară. A început cu poezie, teatru, roman, alternativ. Sunt lucruri de valoare, izvorâte din inimă pentru oameni. Apar locurile unde s-a născut, oamenii simpli. M-am oprit aseară la ,,Licitaţia din vis”, omul care îşi vindea nevasta. Piesele dnei Pioară pot fi montate uşor în scenă. Îi doresc să-şi vadă piesele jucate, poeziile puse pe muzică, romanele ecranizate.”
Constantin Marafet: „În sală se află dna Roxana Manea, scritoarea Valeria Popa, publicistul Viorel Dodan, preotul şi epigramistul Laurenţiu Turcu, primarul şi scriitorul Dumitru Hangu, dna prof. Popescu, dna prof. Stănescu.”
Floarea Stănescu: „Am avut deosebita plăcere ca astăzi să particip la lansarea unei alte cărţi a colegei mele de catedră, dna Pioară Aneta. Dacă în tinereţe dna s-a dedicat familiei şi profesiei, acum, la vârsta maturităţii, se repliază în creaţia literară. Cu deosebită dezinvoltură abordează cele trei genuri literare: poezia, proza, dramaturgia. Cartea ,,Din agora timpurilor noastre” apare într-o perioadă când literatura este cam văduvită de acest gen literar. Nu mulţi scriitori se apleacă asupra teatrului. Prin piesa de teatru, într-un act, ,,O întâlnire cam ciudată”, autoarea aduce în faţa cititorului (spectatorului) două lumi din timpuri diferite. Pune faţă în faţă trecutul şi prezentul. Precizează de la început locul acţiunii şi apare în scenă primul personaj. Este personajul ce întruchipează prezentul, un român, modern prin îmbrăcăminte, limbaj, comportament, dar mai ales prin grijile cotidiene, iar în replicile ulterioare îşi varsă tot focul, toată durerea acumulată în timpul de după ’89. În replicile lui se strecoară o ironie fină, dar nu răutăcioasă: campania pentru alegeri făcută cu , GIP-ul” pe uliţele satelor, ,,bată-l DNA-ul să-l bată”, ş. a. Apar în scenă, rând pe rând, personaje istorice, de mult apuse, ca într-o convorbire în vremurile prezente, unde întâlnesc românul, foare supărat, care îşi destăinuie viaţa lui, grijile lui. Prin replicile personajelor istorice, autoarea pune accentul pe demnitatea înaintaşilor noştri: ,,Un rege demn, aşa face”, apoi pe preocupările lor de atunci. Face o scurtă incursiune în perioada istorică respectivă, privind modul lor de viaţă, preocupările, dar mai ales principiile şi legile lor. Demn de remarcat este dialogul dintre Vlad Ţepeş şi Ştefan Vodă, dar şi replicile românului, prin care autoare critică regimul actual. Piesa este, cu adevărat, o întâlnire cam ciudată, între personaje istorice: Burebista, Decebal, Ţepeş şi Ştefan, cu un cetăţean de rând, un român adevărat. Demn de remarcat este şi faptul că autoarea face ca personajele să comunice cu sala, ceea ce trezeşte interesul publicului şi conferă acţiunii dinamismul specific literaturii postmoderne. Prin această piesă de teatru şi nu numai, dna Aneta Pioară păşeşte spre teatrul absurdului. Totul s-a petrecut într-un vis al românului, care s-a născut poet şi cântă aşa cum spune N. Iorga : ,,La români mai întâi se aud cântecele şi apoi răsare soarele”. Versurile din final au semnificaţii profunde, cu interogaţii retorice, cu invocaţie demiurgului. Piesa este o critică virulentă a regimului politic şi social al vremurilor noastre. Acţiunea se încadrează în limite de timp şi spaţiu, scenariul este simplu, costumaţia trebuie să fie de epocă, respectă momentele subiectului. Limbajul nu este unul sofisticat, face parte din lexicul principal de cuvinte, cu foarte puţine neologisme. Este originală, dar nu singulară în zona de la curbura Carpaţilor. Are un înaintaş, poet, prozator, dramaturg, Grigore Radu Stănescu a cărui operă, cu siguranţă, a cunoscut-o.”
Constantin Marafet: „În sală se află Adrian Câmpeanu, preş Uniunii Cititorilor din Râmnicu Sărat, dl col. Mihai Doina, dl prof. Nicolae Liviu, dl prof. Vasile Uţă.
Mihai Constantinescu: „Nu e pentru prima oară,/ Când vine doamna Pioară/ Urmându-şi a sa chemare/ La Centru cu o lansare.// Şi mai mult ca-n alte dăţi,/ Azi lansează două cărţi,/ Vine cu dramaturgie,/ Dar are şi poezie.// Cu talent peste măsură,/ Crima de la Întorsură,/ Versurile sale curg,/ Cu brânduşele-n amurg.// Iar în paginile cărţii,/ La umbra singurătăţii,/ De-o asculţi, nu zici nici pâs/ când îi curg Lacrimi de râs.// Doamne cum mai trece ora/ Cu Aneta în Agora/ Şi cât de frumos le spune/ Ca-ntr-o tainică minune.”
Laurenţiu Turcu: „Ea cântă-n versuri, cu durere,/ De ce o doare, am aflat:/ Din întâlnirea cea ciudată/ Când Ţepeş i s-a adresat; Dumitreşteanco, te-ai lăsat de ie/ Ş-ai părăsit al tău tărâm de vis/ Îndrăgostită de dramaturgie/ Ai vrut să joci, însă mai mult ai scris!”
Ofelia Florica Haranguş, interpretă de muzică populară şi prof. de canto, anul acesta împlinind 30 de ani de la debutul la Radio, a interpretat melodia „Săracă inima mea.”
Vasile Uţă: „Mă bucur că a ajuns la aceşti ani şi scrie aşa frumos. Îi urez ani mulţi şi mai multe volume.”
Constantin Marafet: „Am lăsat la urmă mecena şi trebuie să-l deconspir: dl Marcel Cucu”: „Mă aflu aici în calitate de văr. Are o bază de inspiraţie extraordinară. Felicitări!
Constanti Marafet: „Şi acum, dăm cuvântul autoarei.”
Aneta Pioară: „Bun venit tuturor! Vă mulţumesc că v-aţi rupt din timpul dvs. să fiţi alături de mine. O să vă spun ceva despre cartea ,,Cântecele durerii”. Am hotărât, cu dl editor, să facem o copertă mai albastră, dar a ieşit mai închisă, aşa cum sunt versurile. Au fost voci care au spus că poezia dnei Pioară este vetustă, depăşită. Am pus pe coperta a IV-a fotografia mea, ca o legătură cu folclorul. Voi citi din prefaţa cărţii, semnată de Mircea Dorin Istrate, preş. Ligii Scritorilor Români, Filiala Mureş: ,,(…) Romantismul din poeziile dnei Aneta Pioară, elegiile, tema visului călător prin cerescul infinit, respectul faţă de părinţi, de neamul cel uitat de mai marii ţării, moarte, care face şi ea parte din viaţă, istoria, etc., sunt tot atâtea teme abordate de poetă şi ceea ce e mai important, este faptul că ele sunt, stau în aşteptare în inima cititorului, sunt şi ale lui, iar puse în dulceaţa unui vers, le simte şi le înţelege, le trăieşte odată cu autoarea. Aceasta e poezia adevărată, cea care merge de la suflet la suflet, în puţine cuvinte, care înfiorează, stârneşte şi convinge. (…)> Cu permisiunea dvs. voi citi din lirica volumului: ,,(Tu mai lipseai) Rotindu-se în cercuri,/ corăbii albe ale văzduhului/ pluteau deasupra lacului./ Eu picoteam la umbra teiului/ din crâng, gândind la nimic./ Peste munţi, apunea soarele,/ risipind înflăcăraţi trandafiri/ peste apa lacului./ Deodată s-au lăsat lebedele/ peste liniştea apei./ Albe statui plutitoare…/ Tu mai lipseai din decor/ ca fericirea să existe”. Referitor la cartea de teatru, ,,Din agora vremurilor noastre”, am prins momente din realitate. Cum a spus dl Aureliu Goci, am apărut de nicăieri. M-am născut cu teatrul în suflet. Vă urez, linişte în suflete şi lectură plăcută!”
Evenimentul s-a încheiat, la cafeaua literară, cu acordarea de autografe.
Sâmbătă, 5 noiembrie, începând cu ora 11: 00, lectorul de serviciu al şedinţei Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Hangu. Vom avea şi un invitat surpriză. Vă aşteptăm cu drag!
