Ora de muzică 244
Și da, și nu. Sub această ispitioare incertitudine stau toate lucrurile. Pentru o parte dintre noi, căci binele unuia reprezintă răul altuia.
Este bine să cânți la nuntă? Din perspectiva oboselii, nu, din a cheltuielilor aferente unei deplasări lungi, nici atât. Plusurile sunt doar bănești, numai că nu toate semnele adaosurilor au aceeași valoare și atunci starea de confort dispare într-o clipită oricât ar face ginerele pe gazda primitoare, orice surâs la stângăcia miresei în a pune pașii pe toba mare s-ar isca instantaneu și oricât ai fi fost în sine zmeul zmeilor pe scenă, ultima melodie pare prohodul minților raționale. Trebuie să existe unul care să preia frâiele contractelor, dar nu se poate face din asta o meserie mai bănoasă decât activiștii actului muzical propriu-zis și e clar că ,,și da, și nu” are și aici locul cuvenit. Oamenii aceștia există și se ocupă profesionist și legal în a aduce spectacolului interpretul adițional potrivit, dar nu la noi, concetățenii noștri de gen management-marketing jupoaie nu cântăreții, ci muzica în totalitate, o siluiesc, o obligă să le satisfacă plăcerile de carne și să se prostitueze pentru acel maxim 30%, amintit undeva în urmă, pe toate ulițele României. Dacă se întâmplă și în alte țări, să fie de capul lor.
Isobel Griffits, cu sau fără Ltd., este o parte contractantă respectabilă, altfel nu venea orchestra pregătită până în dinți și n-ar fi marșat acești membri marcanți la vorba oricărei femei neserioase. Tot piramida de nevoi a lui M…. Încrederea asta a lor, a instrumentiștilor, nu este atât de oarbă pe cât s-ar putea crede, adunându-se numai elite pentru o ispravă de zile mari, sentimentul de bună colaborare nu lasă loc îndoieli, de orgolii, iar Isobel reușește de minune de 31 de ani, prin intermediul acestei afaceri proprii, să furnizeze clienților tot ce este mai bun pe piață plătind prețul corect. Treburile sunt cât se poate de simple: configurează, sună, bate palma…. Dar nu întotdeauna are acea siguranță că totul este în regulă. Ca să vă povestesc o întâmplare, mai întâi trebuie să vă spun că cei ce ciocănesc cel mai des în ușile ei sunt compozitorii, printre ei, Jerry Goldsmith, un tip nu prea sociabil, nu prea obișnuit să dea de la sine mai mult de două saluturi, unul dimineață și unul seara, rupe după trei zile tăcerea și ca o excepție, întorcându-se în una dintre seri din preocupările sale profund mintale, trimite Isobelei, terorizată de faima acestuia, în șoaptă două vorbe: drăguță formație. Și ca supliment, un zâmbet discret. După ani, cu o șireată intuiție, îi scrie de mână cât de mult înseamnă el și muzica lui pentru mulți dintre instrumentiștii cu care colaborează, etc. Jerry s-a înduplecat și i-a făcut pe plac cu încă o serie de înregistrări și a primit încă o apreciere: drăguță scrisoare. Primește, dar și oferă. Serviciile ei sunt mai ieftine ca la Los Angeles, mai scumpe ca în Europa de Est, dar de calitatea cea mai bună. Dacă i se cer anumite persoane, acestea ajung la destinație, inclusiv cititorii de partitură la prima vedere, dimpreună cu instrumentele cele mai bune din punct de vedere al calității. Amati se cere, Amati se aduce, vrea creatorul Stradivarius, este, vrea un anumit cor sau grup cameral, Isobel găsește portița după doleanțe. Deja se poate lăuda cu aproape 1000 de albume, piese emblemă pentru film și televiziune, personalități muzicale diverse și premii nenumărate.
