Ora de muzică 223
Bucurați-vă! Am ajuns pe buza prăpastiei.
Veselie totală. A sosit și vremea ălora. A noastră, a celor uitați și huliți, a celor cu un kilogram de minte în plus. Buboiul prostiei s-a spart, umflătura aceea frumoasă și grasă, de sorginte dacă, a rămas o rană adâncă, săpată de rădăcini puternice, prinse neuronal cu habotnicie. Gogoașa muzicală preparată cu mult țaic, dar fără pic de făină e goală pe dinăuntru. Paranghelia a luat sfârșit!
Preferați o vrajă de moment sau trei note învățate temeinic? Vreți să vă faceți de toată jena în fața națiunii sau să vă priviți în ochii oglinzii de la baie cu demnitate?
Iote-mă! De ce credeți că mi-am propus să mă urc pe scenă? Din negurile inconștienței copilăriei, un prim răspuns ar fi acesta: am locuit în preajma ei, i-am cercetat pas cu pas fațele și ungherele ca acasă. Al doilea se trage din primul: m-au fascinat oamenii și joaca lor de o parte și alta a baricadei artistice. De aici iubirea, fiorii, rolurile neconfundate niciodată, transfigurarea dintr-o parte în alta: în sală sunt totdeauna spectator, pe scenă muzician, în scaun muritor, în lumina reflectorului pretendent la eternitate. Dacă reușiți cu succes aceste transpuneri, vă puteți îndrepta imediat către artă.
Se înțelege și rostul ulterior. Când te simți ca-n familie înveți practicile, sesizezi rafinamentele și pricepi lesne orice mișcare, participi la toate etapele ritualului punerii în scenă: deschiderea ușilor locașului de cultură, tensiunea ruperii biletului de intrare, fixarea pe locul alocat, atenția încordată a sutelor de ochi ce te înconjoară, momentul stingerii luminilor, aprinderea întâiului reflector, debutul necunoscut al primului ieșit pe scenă, neliniștea numerelor ce urmează, curiozitatea, uimirea…. Nu este nimic artistic în înșiruirea stărilor de fapt banale din minutele consumate de spectator, dar din ele se poate extrage conținutul lăuntric al celui ce se încumetă să treacă baricada rampei dincolo, cu o jumătate de stat de om mai sus de cele pământești.
Pricepând că nu este un simplu schimb unu la unu, poți solicita sprijinul unui îndrumător, dar…. În condițiile ,,legii”. Atracția de fluture către becul de 1000 de watti nu este suficientă și nu îți semnează diploma de artist, plăcerea de a fi în preajma miracolelor de expresie ale sufletului se poate materializa în ajutor la cele necesare anevoioasei și chinuitoarei corvoade în slujba artei: electrician, dulgher pentru decoruri, plasator de bilete, luminist, fochist, contabil, ușier, paznic, femeie de servici, machior, șofer, garderobier, etc. Pentru a accede către un loc pe scenă nu este suficientă doar dorința, ai nevoie de putință. Ceea ce înseamnă așa: picioare și mâini puternice și grațioase pentru cumulul de mișcări ce se numește coregrafie, plus 12 ani, cel puțin, de muncă zilnică; urechi și mâini capabile pentru a înțelege și a exprima tehnica instrumentală, plus idemul pentru anii anteriori; aparat vocal și urechi, native, deosebite plus tot atâta vreme pentru studiu și întreținere; versatilitate, stăpânire, posesiuni verbale și memorie excelente, disponibilitate pentru orice tip de mișcare pentru viitorii actori….
Nici chiar ospătar nu este ușor să fii fără docilitatea de a te apleca spre gura clientului și a-i suporta pretențiile și zeflemeaua. Și este corect să-i spui omului că nu are șanse să ajungă muzician, decât să se facă foc și pară pentru prestația jenantă într-un concurs național de probleme sociale. Sadismul ponderat de care mă fac vinovat uneori, m-a determinat să culeg câte un instantaneu de la Vocea României, în speranța că voi prinde tușa colegului Edi pentru un dosar intern personal. Așa am redescoperit penibilele, toate, momente de ,,jale” muzicală începute de maestrul juriu, și n-am putut culege decât ,,gloria” finală a ,,magiei” desprinsă ca o coajă uscată de ceapă de pe trupul formației Queen, precum și ale pretendenților la vrăjirile publicului. Toți au primit oprobiul meu: zero comportament etic, zero comportament artistic, zero muzică.
De dincolo am primit doar vești: că un apropiat a călcat greșit becurile instalației de iluminare scenică, iar un altul, apropiat al unui apropiat, că s-a siderat pe sine însuși de calitățile vocale speciale. Pe care într-adevăr le deține. X Factor m-a determinat, în acest articol, să mă întreb de vremelnicia minților întregi ale românului. Din nou.
